Cadrul general de organizare şi funcţionare a structurilor parteneriale consultative pentru învățământul profesional şi tehnic (OMECS nr. 4456/2015)

Secț. a 2-a („Funcţionarea comitetului local de dezvoltare a parteneriatului social”)

Art. 15 prevede: CLDPS funcţionează în baza regulamentului de organizare şi funcţionare, elaborat şi adoptat de către CLDPS în baza prezentului cadru general de organizare şi funcţionare.

Pentru detalierea unor aspecte specifice activităţilor sale, CLDPS elaborează şi adoptă planul anual de activitate, precum şi proceduri specifice care devin operaţionale după aprobarea acestora în cadrul întâlnirilor statutare ale CLDPS.

Art. 16 prevede faptul că activitatea CLDPS se desfăşoară în plen şi/sau pe grupuri de lucru.

Art. 17 prevede următoarele:

„(1) Hotărârile CLDPS se adoptă prin consens, în plen, în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor, cu excepţia situaţiei menţionate la art. 11.

(2) În situaţia în care nu se poate obţine consensul în condiţiile prevăzute la alin. (1), hotărârile respective se consideră statutar adoptate dacă sunt votate în plen sau validate în scris de majoritatea simplă din numărul membrilor CLDPS şi cu condiţia ca fiecare categorie de parteneri sociali să fie reprezentată.

(3) Fiecare membru al CLDPS are dreptul la un singur vot. În cazul în care la adoptarea hotărârilor CLDPS participă atât reprezentantul titular, cât şi cel supleant, va fi luat în considerare doar votul exprimat de reprezentantul titular al instituţiei/organizaţiei respective”.

Art. 18 prevede următoarele:

„(1) Dezbaterile din şedinţele CLDPS se consemnează în registrul de procese-verbale, care se păstrează la secretariatul CLDPS. Conţinutul procesului-verbal este transmis spre informarea membrilor, până cel mai târziu la şedinţa următoare.

(2) Hotărârile adoptate în cadrul CLDPS se transmit, imediat după adoptarea acestora, instituţiilor interesate, prin grija secretariatului CLDPS.

(3) Hotărârile adoptate de CLDPS au caracter consultativ pentru instituţiile vizate.

(4) Hotărârile CLDPS nu pot aduce atingere autonomiei instituţionale a instituţiilor/organizaţiilor care fac parte din structura CLDPS, în privinţa atribuţiilor ce le revin prin propriul statut.

(5) Inspectoratul şcolar are obligaţia să informeze CLDPS cu privire la măsurile luate de către acesta pentru aplicarea avizelor, recomandărilor şi punctelor de vedere formulate în cadrul şedinţelor CLDPS.

(6) Instituţiile/Organizaţiile membre ale CLDPS pot formula propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii şi hotărârilor CLDPS”.

Potrivit art. 19, CLDPS se convoacă în plen, semestrial sau ori de câte ori este nevoie, din iniţiativa inspectoratului şcolar, a preşedintelui CLDPS sau a cei puţin o treime din numărul total al membrilor săi. Convocarea se realizează de către secretariatul CLDPS prin invitaţie scrisă trimisă membrilor CLDPS cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de derularea şedinţei şi cu transmiterea materialelor şi a ordinii de zi.

Art. 20 prevede faptul că în scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 5, membrii CLDPS:

a) elaborează şi adoptă regulamentul de organizare şi funcţionare a CLDPS, precum şi planul anual de activitate şi proceduri specifice;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

b) contribuie la elaborarea/actualizarea PLAI, monitorizarea PAS, precum şi alte acţiuni convenite prin planul anual de activitate şi planurile operaţionale;

c) contribuie la analizarea şi avizarea propunerilor prezentate de inspectoratul şcolar privind proiectele planurilor de şcolarizare pentru învăţământul profesional şi tehnic, pe unităţi de învăţământ, domenii de formare profesională şi calificări profesionale;

d) contribuie la avizarea oportunităţii autorizării unităţilor de învăţământ pentru noi calificări profesionale;

e) contribuie la furnizarea de date şi informaţii relevante de care dispune instituţia/organizaţia pe care o reprezintă în scopul îndeplinirea atribuţiilor CLDPS;

f) participă, în urma desemnării de către CLDPS, în cadrul comisiilor constituite cu ocazia desfăşurării examenelor de certificare a calificării absolvenţilor învăţământului profesional şi tehnic, conform reglementărilor în vigoare;

g) contribuie la avizarea CDL, conform reglementărilor în vigoare;

h) contribuie la facilitarea încheierii de acorduri de colaborare pentru organizarea pregătirii practice a elevilor la operatorii economici;

i) contribuie la facilitarea identificării reprezentanţilor instituţiilor/organizaţiilor cu atribuţii în realizarea consilierii, orientării şi informării privind cariera;

j) contribuie la identificarea şi promovarea acţiunilor ce vizează tranziţia de la şcoală la locul de muncă al absolvenţilor, în vederea realizării integrării socioprofesionale a acestora;

k) colaborează cu alte structuri judeţene/locale pentru elaborarea/actualizarea, monitorizarea şi implementarea altor documente strategice în domeniul resurselor umane, la solicitarea acestor instituţii;

l) contribuie la elaborarea şi implementarea de proiecte de dezvoltare a învăţământului profesional şi tehnic la nivel naţional/regional/judeţean;

m) promovează proiectele iniţiate de unităţile de învăţământ ce vizează dezvoltarea resurselor umane;

n) contribuie la monitorizarea situaţiei parteneriatului social la nivelul unităţilor de învăţământ şi propune soluţii de creştere a eficienţei acestuia;

o) informează conducerea instituţiei pe care o reprezintă cu privire la sarcinile şi activităţile desfăşurate, precum şi cu privire la hotărârile, documentele dezbătute sau elaborate în cadrul CLDPS în vederea asigurării coerenţei cu punctul de vedere oficial al instituţiei/organizaţiei pe care o reprezintă în cadrul CLDPS;

p) diseminează către membrii CLDPS materiale şi informaţii de care dispune, relevante pentru obiectivele, rolul şi atribuţiile CLDPS;

q) participă la diseminarea către alte instituţii şi organizaţii cu care se află în raporturi instituţionale a informaţiilor relevante referitoare la activitatea CLDPS şi a priorităţilor şi măsurilor din PLAI.

Art. 21 prevede următoarele:

„(1) Atribuţiile preşedintelui CLDPS sunt:

a) asigură conducerea operativă a CLDPS, prin consultare cu vicepreşedinţii;

b) asigură adoptarea şi respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare a CLDPS;

c) solicită nominalizarea/actualizarea reprezentanţilor din partea instituţiilor membre ale CLDPS;

d) aprobă agenda întâlnirilor şi convoacă participanţii la activităţile CLDPS;

e) conduce întâlnirile în plen ale CLDPS,

f) reprezintă CLDPS în relaţiile cu alte instituţii;

g) urmăreşte îndeplinirea planului de activitate anual pentru activităţile CLDPS;

h) semnează minutele şi hotărârile adoptate în întâlnirile CLDPS;

i) stabileşte secretariatul întâlnirilor de lucru CLDPS;

j) asigură, în colaborare cu instituţiile membre, spaţiul şi condiţiile logistice necesare pentru întâlnirile CLDPS;

k) iniţiază şi coordonează atragerea de surse de finanţare în sprijinul activităţii CLDPS;

l) transmite, spre aprobare metodologică, reprezentantului regional al CNDIPT, PLAI, înainte de a fi supus adoptării prin hotărâre a CLDPS;

m) transmite, cu sprijinul secretariatului CLDPS, către membrii CLDPS documentele de lucru, PLAI şi alte documente supuse dezbaterii şi adoptării în cadrul CLDPS;

n) transmite, cu sprijinul secretariatului CLDPS, către alte instituţii/autorităţi interesate sinteza dezbaterilor, hotărârile adoptate, propunerile şi solicitările formulate în cadrul CLDPS.

(2) În situaţia de indisponibilitate temporară a preşedintelui CLDPS, atribuţiile acestuia vor fi preluate, prin delegare, de către unul dintre vicepreşedinţi”.

Art. 22 prevede atribuţiile secretariatului CLDPS. Acestea sunt următoarele:

a) pregăteşte agenda întâlnirilor pe care o supune aprobării preşedintelui CLDPS;

b) asigură convocarea CLDPS în condiţiile stabilite prin prezentul cadru general; pregăteşte şi transmite invitaţiile şi documentele pentru întâlnirile CLDPS;

c) asigură multiplicarea materialelor, întocmeşte procesul – verbal al întâlnirilor, redactează hotărârile adoptate şi le transmite membrilor CLDPS şi instituţiilor vizate, după validarea de către preşedintele CLDPS;

d) gestionează datele şi informaţiile necesare grupurilor de lucru implicate în procesul de elaborare/actualizare PLAI şi în activităţile de monitorizare a PAS;

e) primeşte, sintetizează şi distribuie propunerile şi observaţiile transmise de membrii CLDPS sau de persoanele cu statut de invitat;

f) asigură primirea, păstrarea şi, după caz, distribuirea documentelor şi altor materiale primite de la membrii CLDPS sau, după caz, de la persoanele cu statut de invitat;

g) pregăteşte condiţiile logistice necesare pentru întâlnirile CLDPS;

h) asigură fluxul de informaţii în cadrul CLDPS, în conformitate cu planul anual de activitate şi procedurile specifice operaţionale;

i) asigură fluxul de informaţii cu instituţiile/organizaţiile reprezentate în CLDPS şi cu alţi actori sociali din afara CLDPS.

Cap. III („Dispoziţii finale”)

Art. 23 prevede faptul că răspunderea privind organizarea şi funcţionarea CLDPS aparţine inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Calitatea şi eficienţa parteneriatului social în formarea profesională constituie criteriu de evaluare instituţională pentru inspectoratul şcolar şi instituţiile subordonate acestuia.