Analiza ultimelor modificări aduse în materia procedurii civile și a executării silite, în special, prin Legea nr. 17/2017

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

10. EXECUTAREA TITLURILOR EXECUTORII REFERITOARE LA MINORI

Prin Legea de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016, denumirea Secțiunii a 2-a a Capitolului IV, Titlul III, Cartea a V-a s-a modificat în sensul că aceasta este: ”Executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori”.

Modificarea denumirii vizează completarea acesteia și cu categoria altor titluri executorii privitoare la minori în afara hotărârilor judecătorești, fiind corelată și cu modificările aduse prin aceeași lege art. 100 din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici și a activității notariale, republicată, prin care s-a recunoscut în mod explicit caracter de titlu executoriu acordului parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorțului sau ulterior acestui moment, cu privire la aspectele prevăzute de art. 375 alin. (2) C. civ.

Existând, așadar, o gamă mai largă de titluri executorii referitoare la minori, se impunea adaptarea denumirii Secțiunii menționate în concordanță cu noile reglementări în materie.

Mai precizăm că, spre deosebire de denumirea Secțiunii a 2-a a Capitolului IV, Titlul III, Cartea a V-a, textul art. 910 alin. (1) din cuprinsul acestei Secțiuni, folosește expresia generică ”titlu executoriu”, fiind, așadar, cuprinzătoare pe aspectul categoriilor de înscrisuri ce pot fundamenta executarea silită în materie de minori, constatându-se, așadar, doar o necorelare legislativă între denumirea Secțiunii și conținutul acesteia, ce se impunea remediată.

11. ÎNCUVIINȚAREA EXECUTĂRII IPOTECII MOBILIARE

Prin Legea nr. 17/2017, s-a modificat alin. (1) al art. 2.445 C. civ. în sensul următor: „Creditorul ipotecar poate cere instanței încuviințarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat. La cererea de încuviințare se vor atașa documente care atestă existența creanței ipotecare și a ipotecii mobiliare, împreună cu dovada perfectării ipotecii. Instanța va analiza existența creanței și a ipotecii legal perfectate și va încuviința vânzarea, cu citarea părților interesate. Introducerea cererii de încuviințare a executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat întrerupe prescripția dreptului la acțiune privind obținerea executării silite”.

Modificarea adusă de prezenta lege față de conținutul normativ al textului astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 1/2016 constă în clarificarea expresiei ”dreptului de a obține executarea silită”, aceasta fiind explicitată în sensul menționării ”dreptului la acțiune privind obținerea executării silite”.

Se constată că precizarea adusă textului este de natură să dea eficiență conținutului dreptului material la acțiune, care, în condițiile art. 2.500 C. civ. este alcătuit din dreptul privind condamnarea pârâtului (dreptul la acțiunea condamnatorie) și dreptul privind obținerea executării silite (dreptul la acțiunea executorie).

Este de reținut că forma actuală a textului este în acord și cu propunerea Consiliului Legislativ, propunere ce viza claritatea exprimării.

12. LEGEA NOTARILOR PUBLICI

12.1. Acordul parental prin înscris autentificat

Prin Legea de aprobare a O.U.G.  nr. 1/2016 a fost completată Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, în sensul că, la art. 100, după alineatul (1), s-a introdus un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:

„(2) Constituie, de asemenea, titlu executoriu acordul parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorțului sau ulterior acestui moment, în care, exercitând împreună autoritatea părintească, părinții se înțeleg cu privire la aspecte cum sunt: stabilirea locuinței copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuiește, precum și alte măsuri asupra cărora părinții pot să dispună în condițiile art. 375 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare”.

Astfel, legiuitorul a conferit în mod expres caracter executoriu acordului parental în măsura în care:

(i). acordul fost încheiat prin înscris autentificat de către notarul public.

(ii). acordul a intervenit în fața notarului, fie cu ocazia divorțului prin procedura notarială  (în condițiile art. 136 din lege), fie ulterior acestui moment.

(iii). părinții divorțați exercită în comun autoritatea părintească asupra minorului. Dacă în privința acordului parental încheiat cu ocazia divorțului, condiția exercitării de către ambii părinți a autorității părintești este o condiție pe care însuși art. 375 alin. (2) teza I C. civ. o impune pentru existența posibilității desfacerii căsătoriei în procedura notarială, se observă că art. 100 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 impune ca și în cazul acordului parental încheiat ulterior desfacerii căsătoriei să fie vorba tot de un exercițiu comun al autorității părintești. Prin urmare, nu poate fi recunoscut caracter executoriu unui acord parental notarial prin care părțile ar conveni ca autoritatea să fie exercitată doar de către unul dintre părinți.

De altfel, cu privire la copiii ai căror părinți sunt divorțați și la cei din afara căsătoriei ai căror părinți conviețuiesc, exercitarea doar de către unul dintre părinți a autorității [ca abatere de la regula exercițiului comun – prevăzută de art. 397 și art. 505 alin. (1) C. civ.] poate fi stabilită ori încuviințată doar de către instanța de tutelă [art. 504 rap. la art. 398 C. civ, art. 506 C. civ.]. Tot astfel, privitor la copiii din afara căsătoriei ai căror părinți nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității se stabilește ori se încuviințează de către instanța de tutelă [art. 505 alin. (2) C. civ.].

(iv). acordul privește următoarele aspecte: stabilirea locuinței copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuiește, precum și alte măsuri asupra cărora părinții pot să dispună în condițiile art. 375 alin. (2) C. civ., cum ar fi stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Dacă în privința exercitării autorității părintești, acordul parental nu poate viza, având în vedere prevederile legale, decât exercitarea împreună a autorității părintești, cu privire la celelalte aspecte ce pot face obiectul acordului (locuința minorului, program de vizită, pensie de întreținere), părțile, sunt, în principiu, libere să le stabilească, sub rezerva respectării interesului minorului, notarul având însă obligația de verifica, întemeiat atât pe baza concluziilor raportului de anchetă psiho-socială, cât și a susținerilor minorului realizate cu ocazia ascultării – dacă acordul părinților asigură respectarea drepturilor și intereselor minorului.

Prin modificarea operată în legea notarilor publici, se confirmă, astfel, punctul de vedere exprimat în doctrină^[23] în sensul că ar trebui considerat titlu executoriu acordul soților constatat printr-un înscris întocmit de notarul public în condițiile art. 375 alin. (2) C. civ., având în vedere că termenul de „creanță” – evocat de art. 100 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 privitor la creanța certă, lichidă și exigibilă –  ar trebui interpretat, nu în sensul strict al acestuia de „sumă de bani”, ci în sens generic, de drept în virtutea căruia creditorul poate cerere debitorului executarea unei obligații.

Totuși trebuie observat că art. 100 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 privește doar acordul parental, adică înțelegerea părților în calitatea lor de părinți, și nu toate aspectele vizate de art. 375 alin. (2) C. civ., nefiind, deci, vizate elemente ale acordului ce privesc raporturile dintre soți, cum ar fi desfacerea căsătoriei sau numele de familie pe care soții să îl poarte după divorț, cu atât mai mult cu cât aceste din urmă aspecte tranșate prin acordul soților nu generează în sarcina fostului soț obligații susceptibile de a fi realizate prin executare silită împotriva sa.

Pe de altă parte, trebuie constatată preocuparea legiuitorului de a crea prin introducerea alin. (2) în structura art. 100 din Legea nr. 36/1995 o ipoteză distinctă de cea prevăzută de alin. (1) privitoare la „creanța certă, lichidă și exigibilă”, corelat cu faptul că prin art. 136 alin. (5) din aceeași lege (la care ne vom referi mai jos) se reiterează că „înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu în condițiile art. 100 alin. (2)”.

Această opțiune a legiuitorului de a crea distinct ipoteza acordului parental ca titlu executoriu în cuprinsul art. 100 din Legea nr. 36/1995 nu neagă posibilitatea rațiunii că și în privința acordului parental se poate vorbi de „creanțe certe și exigibile” în sensul, generic, evocat de alin. (1) care, așa cum s-a arătat, nu trebuie interpretat că s-ar referi doar la „sume de bani”. Legiuitorul a intervenit cu o prevedere expresă a caracterului executoriu al acordului parental pentru a stabili în mod univoc această calitate a înscrisului notarial reprezentat de acordul parental și pentru a nu mai lăsa demersul de constatare/determinare a caracterului executoriu al acestui înscris căilor de interpretare doctrinară.

Pe cale de consecință, modalitatea concretă prin care legiuitorul a stabilit în mod expres caracterul executoriu al acordului parental ne determină să concluzionăm că, în contextul aplicării legii în timp, vor beneficia de executorialitate doar acordurile parentale autentificate începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 17/2017.

12.2. Cerințe procedurale privind autentificarea acordului parental

După articolul 100 din Legea nr. 36/1995 s-a introdus un nou articol, art. 100¹, cu următorul cuprins:

„Pentru valabilitatea acordului parental încheiat în procedura divorțului sau în orice alte situații, notarul public, cu ocazia autentificării, este obligat să obțină raportul de anchetă psihosocială și să procedeze la ascultarea minorului în condițiile art. 264 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare”.

Această dispoziție introdusă prin Legea nr. 17/2017 este una extrem de importantă și utilă pentru procedura notarială de autentificare a acordului parental.

Cu ocazia autentificării acordului parental este necesar ca notarul să obțină raportul de anchetă psiho-socială, astfel cu prevede, de altfel, și art. art. 375 alin. (2) teza I C. civ. Totuși, prevederea în cuprinsul legii notarilor a necesității efectuării raportului de anchetă psiho-socială este una necesară, întrucât art. 375 alin. (2) C. civ. privește doar acordul parental încheiat cu ocazia divorțului, iar alin. (2) al art. 100 din legea notarilor acoperă atât ipoteza acordului parental încheiat cu ocazia divorțului, cât și ipoteza acordului încheiat ulterior divorțului.

Constatările din cuprinsul raportului de anchetă psiho-socială și concluziile acestuia trebuie luate în considerare de către notarul public pentru a verifica dacă acordul părinților, raportat la toate circumstanțele cuprinse în raport, asigură respectarea interesului minorului și este adaptat particularităților situației copilului.

De asemenea, prin noul text introdus prin Legea de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016, notarul este obligat să procedeze la ascultarea minorului în condițiile art. 264 C. civ., cerință a cărei prevedere este binevenită, de natură să acopere o lacună procedurală existentă, cel puțin formal. În condițiile în care art. 375  C. civ. face referire doar la verificarea consimțământul liber și neviciat al părinților [art. 375 alin. (3) rap. la art. 374 alin. (2) C. civ.] și la necesitatea obținerii raportului de anchetă psiho-socială, se putea considera criticabilă omisiunea legiuitorului de a impune, în contextul art. 375 C. civ., obligația notarului de a asculta minorul cu ocazia autentificării acordului parental.

Totuși, apreciem că și în condițiile anterioare introducerii art. 100¹ din Legea nr. 36/1995, ascultarea copilului era obligatorie, atât în temeiul art. 264 alin. (1) C. civ. aplicabil oricăror „proceduri judiciare sau administrative”, cât și a principiului privind „ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și gradul său de maturitate”,  prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

În procedura notarială a acordului parental ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, însă va putea fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă notarul consideră că acest lucru este necesar pentru verificarea respectării interesului minorului [art. 264 alin. (1) C. civ.].

Ascultarea copilului nu va fi una pur formală, întrucât dreptul copilului de a fi ascultat presupune posibilitatea concretă a acestuia de a cere și a primi orice informație, potrivit cu vârsta sa, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește [art. 264 alin. (2) C. civ.].

Notarul public va trebui să evalueze întregul ansamblu de circumstanțe privitoare la minor, urmând ca opiniile copilului ascultat să fie luate în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate, pentru a se asigura adecvat interesul superior al acestuia [art. 264 alin. (4) C. civ.].

În concluzie, precizăm că cerințele privitoare la raportul de anchetă psiho-socială și la ascultarea minorului impuse expres prin art. 100¹ din Legea nr. 36/1995, vor trebui respectate nu doar în procedura de autentificare a acordurilor parentale (titluri executorii) încheiate odată cu intrarea în vigoare a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016, ci și a celor încheiate anterior acestui moment, în virtutea principiului ascultării minorului în orice proceduri judiciare și administrative care îl privesc.