Analiza ultimelor modificări aduse în materia procedurii civile și a executării silite, în special, prin Legea nr. 17/2017

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

10. EXECUTAREA TITLURILOR EXECUTORII REFERITOARE LA MINORI

Prin Legea de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016, denumirea Secțiunii a 2-a a Capitolului IV, Titlul III, Cartea a V-a s-a modificat în sensul că aceasta este: ”Executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori”.

Modificarea denumirii vizează completarea acesteia și cu categoria altor titluri executorii privitoare la minori în afara hotărârilor judecătorești, fiind corelată și cu modificările aduse prin aceeași lege art. 100 din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici și a activității notariale, republicată, prin care s-a recunoscut în mod explicit caracter de titlu executoriu acordului parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorțului sau ulterior acestui moment, cu privire la aspectele prevăzute de art. 375 alin. (2) C. civ.

Existând, așadar, o gamă mai largă de titluri executorii referitoare la minori, se impunea adaptarea denumirii Secțiunii menționate în concordanță cu noile reglementări în materie.

Mai precizăm că, spre deosebire de denumirea Secțiunii a 2-a a Capitolului IV, Titlul III, Cartea a V-a, textul art. 910 alin. (1) din cuprinsul acestei Secțiuni, folosește expresia generică ”titlu executoriu”, fiind, așadar, cuprinzătoare pe aspectul categoriilor de înscrisuri ce pot fundamenta executarea silită în materie de minori, constatându-se, așadar, doar o necorelare legislativă între denumirea Secțiunii și conținutul acesteia, ce se impunea remediată.

11. ÎNCUVIINŢAREA EXECUTĂRII IPOTECII MOBILIARE

Prin Legea nr. 17/2017, s-a modificat alin. (1) al art. 2.445 C. civ. în sensul următor: „Creditorul ipotecar poate cere instanței încuviințarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat. La cererea de încuviințare se vor atașa documente care atestă existența creanței ipotecare și a ipotecii mobiliare, împreună cu dovada perfectării ipotecii. Instanța va analiza existența creanței și a ipotecii legal perfectate și va încuviința vânzarea, cu citarea părților interesate. Introducerea cererii de încuviințare a executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat întrerupe prescripția dreptului la acțiune privind obținerea executării silite”.

Modificarea adusă de prezenta lege față de conținutul normativ al textului astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 1/2016 constă în clarificarea expresiei ”dreptului de a obține executarea silită”, aceasta fiind explicitată în sensul menționării ”dreptului la acțiune privind obținerea executării silite”.

Se constată că precizarea adusă textului este de natură să dea eficiență conținutului dreptului material la acțiune, care, în condițiile art. 2.500 C. civ. este alcătuit din dreptul privind condamnarea pârâtului (dreptul la acţiunea condamnatorie) și dreptul privind obținerea executării silite (dreptul la acţiunea executorie).

Este de reținut că forma actuală a textului este în acord și cu propunerea Consiliului Legislativ, propunere ce viza claritatea exprimării.

12. LEGEA NOTARILOR PUBLICI

12.1. Acordul parental prin înscris autentificat

Prin Legea de aprobare a O.U.G.  nr. 1/2016 a fost completată Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, în sensul că, la art. 100, după alineatul (1), s-a introdus un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:

„(2) Constituie, de asemenea, titlu executoriu acordul parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorţului sau ulterior acestui moment, în care, exercitând împreună autoritatea părintească, părinţii se înţeleg cu privire la aspecte cum sunt: stabilirea locuinţei copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuieşte, precum şi alte măsuri asupra cărora părinţii pot să dispună în condiţiile art. 375 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare”.

Astfel, legiuitorul a conferit în mod expres caracter executoriu acordului parental în măsura în care:

(i). acordul fost încheiat prin înscris autentificat de către notarul public.

(ii). acordul a intervenit în faţa notarului, fie cu ocazia divorţului prin procedura notarială  (în condiţiile art. 136 din lege), fie ulterior acestui moment.

(iii). părinţii divorţaţi exercită în comun autoritatea părintească asupra minorului. Dacă în privinţa acordului parental încheiat cu ocazia divorţului, condiţia exercitării de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti este o condiţie pe care însuşi art. 375 alin. (2) teza I C. civ. o impune pentru existenţa posibilităţii desfacerii căsătoriei în procedura notarială, se observă că art. 100 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 impune ca şi în cazul acordului parental încheiat ulterior desfacerii căsătoriei să fie vorba tot de un exerciţiu comun al autorităţii părinteşti. Prin urmare, nu poate fi recunoscut caracter executoriu unui acord parental notarial prin care părţile ar conveni ca autoritatea să fie exercitată doar de către unul dintre părinţi.

De altfel, cu privire la copiii ai căror părinţi sunt divorţaţi şi la cei din afara căsătoriei ai căror părinţi convieţuiesc, exercitarea doar de către unul dintre părinţi a autorităţii [ca abatere de la regula exerciţiului comun – prevăzută de art. 397 şi art. 505 alin. (1) C. civ.] poate fi stabilită ori încuviinţată doar de către instanţa de tutelă [art. 504 rap. la art. 398 C. civ, art. 506 C. civ.]. Tot astfel, privitor la copiii din afara căsătoriei ai căror părinţi nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii se stabileşte ori se încuviinţează de către instanţa de tutelă [art. 505 alin. (2) C. civ.].

(iv). acordul priveşte următoarele aspecte: stabilirea locuinţei copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuieşte, precum şi alte măsuri asupra cărora părinţii pot să dispună în condiţiile art. 375 alin. (2) C. civ., cum ar fi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Dacă în privinţa exercitării autorităţii părinteşti, acordul parental nu poate viza, având în vedere prevederile legale, decât exercitarea împreună a autorităţii părinteşti, cu privire la celelalte aspecte ce pot face obiectul acordului (locuinţa minorului, program de vizită, pensie de întreţinere), părţile, sunt, în principiu, libere să le stabilească, sub rezerva respectării interesului minorului, notarul având însă obligaţia de verifica, întemeiat atât pe baza concluziilor raportului de anchetă psiho-socială, cât şi a susţinerilor minorului realizate cu ocazia ascultării – dacă acordul părinţilor asigură respectarea drepturilor şi intereselor minorului.

Prin modificarea operată în legea notarilor publici, se confirmă, astfel, punctul de vedere exprimat în doctrină^[23] în sensul că ar trebui considerat titlu executoriu acordul soţilor constatat printr-un înscris întocmit de notarul public în condiţiile art. 375 alin. (2) C. civ., având în vedere că termenul de „creanţă” – evocat de art. 100 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 privitor la creanţa certă, lichidă şi exigibilă –  ar trebui interpretat, nu în sensul strict al acestuia de „sumă de bani”, ci în sens generic, de drept în virtutea căruia creditorul poate cerere debitorului executarea unei obligaţii.

Totuşi trebuie observat că art. 100 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 priveşte doar acordul parental, adică înţelegerea părţilor în calitatea lor de părinţi, şi nu toate aspectele vizate de art. 375 alin. (2) C. civ., nefiind, deci, vizate elemente ale acordului ce privesc raporturile dintre soţi, cum ar fi desfacerea căsătoriei sau numele de familie pe care soţii să îl poarte după divorţ, cu atât mai mult cu cât aceste din urmă aspecte tranşate prin acordul soţilor nu generează în sarcina fostului soţ obligaţii susceptibile de a fi realizate prin executare silită împotriva sa.

Pe de altă parte, trebuie constatată preocuparea legiuitorului de a crea prin introducerea alin. (2) în structura art. 100 din Legea nr. 36/1995 o ipoteză distinctă de cea prevăzută de alin. (1) privitoare la „creanţa certă, lichidă şi exigibilă”, corelat cu faptul că prin art. 136 alin. (5) din aceeaşi lege (la care ne vom referi mai jos) se reiterează că „înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu în condiţiile art. 100 alin. (2)”.

Această opţiune a legiuitorului de a crea distinct ipoteza acordului parental ca titlu executoriu în cuprinsul art. 100 din Legea nr. 36/1995 nu neagă posibilitatea raţiunii că şi în privinţa acordului parental se poate vorbi de „creanţe certe şi exigibile” în sensul, generic, evocat de alin. (1) care, aşa cum s-a arătat, nu trebuie interpretat că s-ar referi doar la „sume de bani”. Legiuitorul a intervenit cu o prevedere expresă a caracterului executoriu al acordului parental pentru a stabili în mod univoc această calitate a înscrisului notarial reprezentat de acordul parental şi pentru a nu mai lăsa demersul de constatare/determinare a caracterului executoriu al acestui înscris căilor de interpretare doctrinară.

Pe cale de consecinţă, modalitatea concretă prin care legiuitorul a stabilit în mod expres caracterul executoriu al acordului parental ne determină să concluzionăm că, în contextul aplicării legii în timp, vor beneficia de executorialitate doar acordurile parentale autentificate începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 17/2017.

12.2. Cerinţe procedurale privind autentificarea acordului parental

După articolul 100 din Legea nr. 36/1995 s-a introdus un nou articol, art. 100¹, cu următorul cuprins:

„Pentru valabilitatea acordului parental încheiat în procedura divorţului sau în orice alte situaţii, notarul public, cu ocazia autentificării, este obligat să obţină raportul de anchetă psihosocială şi să procedeze la ascultarea minorului în condiţiile art. 264 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare”.

Această dispoziţie introdusă prin Legea nr. 17/2017 este una extrem de importantă şi utilă pentru procedura notarială de autentificare a acordului parental.

Cu ocazia autentificării acordului parental este necesar ca notarul să obţină raportul de anchetă psiho-socială, astfel cu prevede, de altfel, şi art. art. 375 alin. (2) teza I C. civ. Totuşi, prevederea în cuprinsul legii notarilor a necesităţii efectuării raportului de anchetă psiho-socială este una necesară, întrucât art. 375 alin. (2) C. civ. priveşte doar acordul parental încheiat cu ocazia divorţului, iar alin. (2) al art. 100 din legea notarilor acoperă atât ipoteza acordului parental încheiat cu ocazia divorţului, cât şi ipoteza acordului încheiat ulterior divorţului.

Constatările din cuprinsul raportului de anchetă psiho-socială şi concluziile acestuia trebuie luate în considerare de către notarul public pentru a verifica dacă acordul părinţilor, raportat la toate circumstanţele cuprinse în raport, asigură respectarea interesului minorului şi este adaptat particularităţilor situaţiei copilului.

De asemenea, prin noul text introdus prin Legea de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016, notarul este obligat să procedeze la ascultarea minorului în condiţiile art. 264 C. civ., cerinţă a cărei prevedere este binevenită, de natură să acopere o lacună procedurală existentă, cel puţin formal. În condiţiile în care art. 375  C. civ. face referire doar la verificarea consimţământul liber şi neviciat al părinţilor [art. 375 alin. (3) rap. la art. 374 alin. (2) C. civ.] şi la necesitatea obţinerii raportului de anchetă psiho-socială, se putea considera criticabilă omisiunea legiuitorului de a impune, în contextul art. 375 C. civ., obligaţia notarului de a asculta minorul cu ocazia autentificării acordului parental.

Totuşi, apreciem că şi în condiţiile anterioare introducerii art. 100¹ din Legea nr. 36/1995, ascultarea copilului era obligatorie, atât în temeiul art. 264 alin. (1) C. civ. aplicabil oricăror „proceduri judiciare sau administrative”, cât şi a principiului privind „ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi gradul său de maturitate”,  prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

În procedura notarială a acordului parental ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, însă va putea fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă notarul consideră că acest lucru este necesar pentru verificarea respectării interesului minorului [art. 264 alin. (1) C. civ.].

Ascultarea copilului nu va fi una pur formală, întrucât dreptul copilului de a fi ascultat presupune posibilitatea concretă a acestuia de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte [art. 264 alin. (2) C. civ.].

Notarul public va trebui să evalueze întregul ansamblu de circumstanţe privitoare la minor, urmând ca opiniile copilului ascultat să fie luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate, pentru a se asigura adecvat interesul superior al acestuia [art. 264 alin. (4) C. civ.].

În concluzie, precizăm că cerinţele privitoare la raportul de anchetă psiho-socială şi la ascultarea minorului impuse expres prin art. 100¹ din Legea nr. 36/1995, vor trebui respectate nu doar în procedura de autentificare a acordurilor parentale (titluri executorii) încheiate odată cu intrarea în vigoare a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016, ci şi a celor încheiate anterior acestui moment, în virtutea principiului ascultării minorului în orice proceduri judiciare şi administrative care îl privesc.