Analiza ultimelor modificări aduse în materia procedurii civile și a executării silite, în special, prin Legea nr. 17/2017

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Însă, împărtășim punctul de vedere exprimat în doctrină, aplicabil și după prezenta modificare, potrivit căruia executorul judecătoresc (altul de cât cel de la domiciliul/sediul debitorului), sesizat legal pentru alte modalități/forme de executare decât poprirea, ar putea beneficia de o prorogare de competență și cu privire la acte specifice popririi^[18], pe temeiul art. 652 alin. (2) C. pr. civ., având în vedere că poprirea poate fi considerată o „formă/specie a urmăririi mobiliare”, iar art. 652 alin. (2) C. pr. civ. acoperă ipoteza prorogării cu privire la toate bunurile mobile (iar, potrivit noii modificări aduse acestui text prin Legea de aprobare a O.U.G.  nr. 1/2016, inclusiv cu privire la imobile).

Prin urmare, în cazul în care creditorul a obținut, de pildă, o încuviințare a executării silite în toate modalitățile de executare [de către instanța de executare, care este cea de la domiciliul/sediul debitorului, conform art. 651 alin. (1) C. pr. civ.], executorul judecătoresc care realizează efectiv acte de executare specifice urmăririi silite imobiliare sau mobiliare va putea realiza, pe temeiul prorogării prevăzute de art. 652 alin. (2) C. pr. civ., acte specifice popririi chiar dacă biroul său se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află domiciliul/sediul debitorului sau domiciliul/sediul terțului poprit (locul „situării” bunurilor popribile).

Prin modificarea art. 782 C. pr. civ., operată prin Legea de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016, s-a schimbat și structura articolului în sensul că a fost eliminat fostul alin. (2) privitor la competența executorului în ipoteza popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, modificare firească având în vedere că în noua formă a articolului art. 782 C. pr. civ. nu se mai pune problema competenței executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află sediul principal sau sediile secundare ale instituției de credit.

Urmare a eliminării fostului alin. (2) al art. 782 privitor la competența executorului în ipoteza popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, alin. (3) care prevede că „dispozițiile art. 652 alin. (5) sunt aplicabile” a devenit alin. (2).

Art. 652 alin. (5) C. pr. civ., potrivit căruia nerespectarea dispozițiilor acestui articol privitoare la competența executorului judecătoresc atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate, ar fi aplicabile în ipoteza în care actele specifice popririi ar fi efectuate de către un alt executor decât cel de la domiciliul/sediul debitorului și fără a fi îndeplinite condițiile pentru a opera în favoarea sa o prorogare a competenței asupra popririi în temeiul art. 652 alin. (2) C. pr. civ.

De pildă, în ipoteza în care a fost încuviințată executarea silită în toate modalitățile (inclusiv a popririi), executorul judecătoresc de la locul situării bunurilor mobile [competent pentru această modalitate potrivit art. 652 alin. (1) lit. b) C. pr. civ.] și care nu se află în circumscripția unde debitorul își are domiciliul/sediu, face acte specifice popririi cu privire la bunuri deținute de un terț poprit aflat în circumscripția altei curți de apel, cu toate că pe raza circumscripției unde își are biroul executorul  nu a fost identificat nici un bun mobil care să permită acte de executare mobiliară și care să îi permită prorogarea în condițiile art. 652 alin. (2) C. pr. civ. cu privire la poprire. În această ipoteză, încuviințarea executării silite în modalitatea urmăririi mobiliare intervine chiar dacă nu este făcută dovada, la momentul încuviințării, a existenței unor bunuri mobile în circumscripția curții de apel unde își are biroul executorul sesizat pe criteriul situării bunurilor (neputând fi obținute informații cu privire la bunurile debitorului anterior încuviințării), însă constatarea ulterioară a lipsei bunurilor mobile poate conduce la înlocuirea executorului și nicidecum la o prorogare a competenței cu privire la poprire, aceasta din urmă putând opera exclusiv în ipoteza în care executorul de la locul situării bunurilor mobile, deși „competent” (provizoriu) la momentul încuviințării, rămâne competent și ulterior încuviințării, întemeiat pe împrejurarea identificării bunurilor și posibilitatea concretă a acestuia de a efectua acte de executare mobiliară, împrejurări pe care, în mod necesar, trebuie să se grefeze o prorogare de competență. A concluziona diferit ar însemna a se eluda cu ușurință regulile de competență din materia popririi, în sensul că un creditor ar putea sesiza oricând, discreționar, absolut orice executor din țară pe criteriul existenței unor bunuri mobile ale debitorului în circumscripția executorului, să obțină încuviințarea executării în toate modalitățile (sesizarea executorului de la locul situării bunurilor fiind justificată de faptul că nu i se poate cere creditorului, la momentul încuviințării, dovada certă a existenței bunurilor debitorului) pentru ca, ulterior, chiar în lipsa bunurilor (cunoscută încă de la început de către creditor) executorul să se prevaleze de prorogarea de competență, prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pr. civ,  pentru a efectua acte specifice popririi în circumscripțiile altor curți de apel.

Operând o veritabilă modificare de fond a competenței executorului judecătoresc în materia popririi, nu mai suntem în ipoteza unei simple „intervenții interpretative”, astfel că art. 782 C. pr. civ. în forma dobândită prin Legea de aprobare, se va aplica exclusiv executărilor silite începute – prin sesizarea organului de executare conform art. 622 alin. (2) C. pr. civ. –  odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2017.

9. EXECUTAREA FĂRĂ SOMAȚIE

Potrivit modificării aduse art. 889 C. pr. civ. prin Legea de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016, ”la cererea creditorului, dacă se justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să ascundă, să distrugă ori să deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanța va putea să dispună, prin încheierea de încuviințare a executării silite sau pe cale separată, ca executarea silită să se facă de îndată și fără somație”.

Istoric privind evoluția textului în discuție, învederăm că, în forma inițială a Codului, se prevedea că ”instanța va putea să dispună, prin încheierea de încuviințare a executării silite, ca executarea silită să se facă de îndată și fără somație”. Ulterior, prin Legea nr. 138/2014, textul a fost modificat în sensul că ”instanța de executare va putea să dispună ca executarea silită să se facă de îndată și fără somație”, textul fiind corelat cu dispozițiile legale introduse prin Legea nr. 138/2014 potrivit cu care încuviințarea executării silite nu se mai dispunea de către instanța de executare, ci de către executorul judecătoresc. Recent, prin O.U.G. nr. 1/2016, ca efect al readucerii formalității de încuviințare a executării silite în competența instanței de executare, s-a revenit la forma inițială a textului, stabilindu-se că, instanța va putea să dispună ca executarea să se facă fără somație, prin încheierea de încuviințare a executării silite.

Iar, prin prezenta lege, singura completare a textului constă în adăugarea expresiei ”…sau pe cale separată…”, extinzându-se, astfel, căile procedurale prin intermediul cărora se poate cere instanței ca executarea să se facă fără somație, prevăzând încă un mijloc procedural în acest sens distinct față de calea procedurală a încuviințării executării silite.

În ceea ce ne privește, opinăm că recenta modificare este de natură a fluidiza procedura execuțională în forma executării silite directe, în etapa de debut a acesteia.

Se constată că, în funcție de mijlocul procedural la care se apelează, legitimare procesuală activă are, fie executorul judecătoresc, în cazul în care solicitarea este formulată odată cu cererea de încuviințare a executării silite, fie creditorul, în cazul în care cererea este formulată ulterior, pe cale separată. Însă, chiar și în ipoteza solicitării adresate de executorul judecătoresc, aceasta este subordonată cererii creditorului, executorul judecătoresc neputând acționa în lipsa unei manifestări de voință a creditorului, în aplicarea principiului disponibilității^[19].

Din punct de vedere al naturii juridice a cererii de executare fără somație, atunci când aceasta este formulată odată cu cererea de încuviințare a executării silite, în funcție de criteriul căii procedurale pe care partea a ales-o pentru valorificarea dreptului său, apreciem că aceasta reprezintă o cerere accesorie, față de prevederile art. 30 alin. (4) C. pr. civ., întrucât soluționarea ei depinde de soluția dată capătului principal de cerere^[20].

Pe aspectul momentului temporal până la care poate fi formulată cererea de încuviințare a executării fără somație pe cale separată, în doctrină^[21] s-a precizat că aceasta poate fi introdusă cel mai târziu până la momentul la care executorul judecătoresc trebuie să realizeze înștiințarea debitorului, în condițiile art. 667 C. pr. civ. O solicitare de executare fără somație formulată ulterior momentului declanșării executării silite nu va putea fi, însă, apreciată decât ca lipsită de orice interes practic pentru creditor, de vreme ce avertizarea debitorului s-a produs anterior prin îndeplinirea formalităților menționate de textul evocat.

În contextul acestei discuții, opinăm că expresia ”de îndată” utilizată de legiuitor, presupune inclusiv că în intenția legii se află chiar și renunțarea la formalitatea comunicării încheierii de încuviințare a executării, întrucât o autorizare de executare fără somație ar fi lipsită de eficacitate practică dacă ar fi precedată de comunicarea către debitor fie și numai a încheierii de încuviințare a executării.

Prin urmare, cum rolul somației constă tocmai în înștiințarea debitorului cu privire la declanșarea executării silite, înseamnă că, în lipsa obligației executorului judecătoresc de emitere a acesteia către debitor, formalitatea comunicării încheierii de încuviințare a executării silite se va face în mod direct de către organul de executare odată cu efectuarea primului act de executare care, în mod firesc, trebuie realizat după încuviințarea executării.

Cererea de executare fără somație formulată în condițiile art. 889 C. pr. civ. se timbrează cu suma de 20 lei, conform art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, indiferent că este solicitată odată cu cererea de încuviințare a executării silite ori pe cale separată. Fiind un capăt distinct de cerere ori o cerere separată, creditorul trebuie să achite, pe lângă taxa judiciară de timbru aferentă cererii de încuviințare a executării silite, și taxa judiciară de timbru aferentă cererii de executare fără somație.

Cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva soluției de respingere a cererii de executare fără somație, urmează a fi făcută distincție în funcție de calea procedurală aleasă. Astfel, dacă această cerere a fost formulată odată cu solicitarea de încuviințare a executării silite, adică pe cale accesorie, iar instanța o respinge, în condițiile în care admite cererea de încuviințare a executării silite, apreciem că, în aplicarea art. 460 alin. (4) coroborat cu art. 651 alin. (4) C. pr. civ., creditorul are la îndemână calea de atac a apelului, în termen de 10 zile de la comunicare, cu precizarea că, în materia executării silite, textul de drept comun în privința căii de atac este art. 651 alin. (4) C. pr. civ.^[22] Astfel, trimiterea pe care art. 460 alin. (4) C. pr. civ. o face la ”căile de atac” cărora le este supusă cererea ”în condițiile legii” trebuie interpretată în sensul aplicării prevederilor legale care reglementează căile de atac susceptibile de a fi exercitate împotriva capătului de cerere ce excedează capetelor soluționate prin hotărârea nesupusă apelului și recursului, specifice acestuia, ce ar fi putut fi formulate în condițiile în care această cerere ar fi fost introdusă pe cale principală.

În cazul în care, însă, instanța respinge ambele capete de cerere, atât cel privind încuviințarea executării silite, cât și cel privind executarea fără somație, creditorul va putea exercita calea de atac a apelului, în termen de 15 zile de la comunicare, în aplicarea art. 666 alin. (7) coroborat cu art. 460 alin. (2) C. pr. civ. împotriva ambelor soluții.

Dacă cererea de executare fără somație se formulează pe cale principală, în ipoteza respingerii acesteia, creditorul are la îndemână calea de atac a apelului, în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 651 alin. (4) C. pr. civ.

În rest, asupra conținutului juridic al normei legale nu vom stărui, având în vedere că nu a suferit modificări față de reglementarea anterioară.

Această prevedere ce constituie o completare a căilor procedurale prin care se poate solicita încuviințarea executării fără somație trebuie considerată o modificare propriu-zisă, urmând a se aplica doar executărilor silite începute după intrarea sa în vigoare.