Admiterea excepției de perimare a recursului. Aplicarea sancțiunii de perimare din cauza lipsirii diligenței părților și încetarea procesului prin neîndeplinirea actelor procedurale

Prin Decizia nr. 786/A/CA din 13.11.2020, Tribunalul Bihor a constatat perimată contestaţia în anulare introdusă de A. în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.R.F.P Cluj Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor – Serviciul Fiscal Orăşenesc Beiuş, împotriva sentinţei civile nr. 566 din 15.04.2019 pronunţată de Tribunalul Bihor.

Împotriva Deciziei nr. 786/A/CA din 13.11.2020 a Tribunalului Bihor, A. a declarat recurs, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 751 din 9 februarie 2024)

Nerepectarea obligației exercitării drepturilor procesuale într-un anumit termen. Decăderea din exercitarea dreptului

1. Obiectul cauzei

Obiectul cauzei este reprezentat de recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2311 din 11 aprilie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 2311 din 11 aprilie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a constatat perimat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2261/15.10.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2019, intimaţi fiind pârâţii B., C., D., E. – decedată şi participant Primăria Oraşului Băile Olăneşti-pentru succesiunea defunctei E..

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2311 din 11 aprilie 2023 a declarat recurs, neîntemeiat în drept, reclamantul A. prin care şi-a manifestat nemulţumirea faţă de modalitatea de soluţionare a cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

În data de 28 iunie 2023, intimatul D. a formulat întâmpinare prin care a arătat că motivele invocate de către recurent nu se circumscriu motivelor de nelegalitate reglementate de prevederile art. 488 C. proc. civ.. Susţine intimatul că motivarea expusă în memoriul de recurs este formală, fără a fi indicat şi dezvoltat un motiv de nelegalitate.

În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că de la data suspendării, 13 septembrie 2022, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din culpa exclusivă a reclamantului, astfel încât soluţia privind constatarea perimării este legală.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 560 din 28 februarie 2024)

Critici privind respingerea greşită a solicitării de reaudiere a martorului ascultat în primă instanţă ce putea relata dimensiunea suferinţelor încercate de familie prin arestarea sa. Respingerea recursurilor deduse judecăţii ca nefondate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 13.01.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, obligarea acestuia la plata sumei de 2.350.000 RON, reprezentând repararea pagubei cauzate prin arestarea sa preventivă în mod nelegal, în cadrul dosarului penal nr. x/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu menţiunea că suma de bani indicată reprezintă contravaloarea daunelor morale cuvenite ca efect al privării în mod nelegal de libertate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 539 C. proc. pen.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 553 din 5 aprilie 2023)