Anularea recursului ca netimbrat. Relevanța îndeplinirii obligațiilor procedurale extrinseci cererii în cadrul procedurii de filtrare

Prin decizia civilă nr. 195 din data de 3 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 24R din data de 4 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. str. x, şi Executor Judecătoresc C..

Prin decizia civilă nr. 712R din data de 5 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia netimbrării şi a anulat contestaţia în anulare formulată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 195 din data de 3 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1180 din 23 aprilie 2024)

Recurs formulat împotriva unei hotărâri pronunțate într-o contestație în anulare având ca obiect anularea unei cereri de revizuire, soluționat prin anularea recursului pentru netimbrare și constatarea inadmisibilității căii de atac exercitate

Prin decizia civilă nr. 33R din 19 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosar nr. x/2020, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii B. str. x şi Executorul Judecătoresc C., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20 mai 2021.

Prin decizia civilă nr. 10R din 11 ianuarie 2022, Curtea de Apel, secţia a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de contestatorul A..

Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat cerere de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 441 din 16 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 10 din 11 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, în data de 16 iunie 2022, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 816 din 28 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat contestaţia, ca netimbrată.

La data de 23 decembrie 2022, contestatorul A. a formulat cerere de privind îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei civile nr. 816 din 28 octombrie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 376R din 28 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea, ca neîntemeiată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 444 din 14 februarie 2024)