Prin cererea principală înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă la 4 martie 2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să se dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2019 de B.I.N. D., astfel cum a fost modificat prin actul adiţional autentificat sub nr. x/28.01.2021 de E., precum şi reţinerea, cu titlu de daune-interese, a avansului în cuantum de 354.615,40 RON, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea reconvenţională depusă la dosar la 26 aprilie 2022, pârâta-reclamantă C. S.R.L. a solicitat să se dispună, din culpa reclamanţilor-pârâţi, rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2019 de B.I.N. D., astfel cum a fost modificat prin actul adiţional autentificat sub nr. x/28.01.2021 de E., precum şi obligarea reclamanţilor-pârâţi la plata sumei de 148.948 euro, reprezentând dublul avansului achitat la încheierea antecontractului, stabilită cu titlu de arvună, cu cheltuieli de judecată.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 239 din 1 februarie 2024)