Critici privind agravarea situaţiei prin aplicarea pedepsei de 5 ani închisoare, în loc de 4 ani închisoare, stabilită de prima instanţă. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

Prin sentinţa penală nr. 64/18 martie 2022 a Curţii de Apel Craiova, în temeiul art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 406/RC din 22 iunie 2023)

Contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii penale. Contestație la executare respinsă ca nefondată

Prin Sentinţa penală nr. 113/PI din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 597 alin. (4) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva somaţiei emisă de Tribunalul Bihor – Biroul Executări penale, în baza Deciziei penale nr. 278/A din 03 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/111/2015, ca nefondată.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 45 din 17 ianuarie 2018)

Îndeplinirea cerințelor legale pentru extrădarea pasivă. Obligarea persoanei extrădabile la plata cheltuielilor judiciare către stat

S-a constatat că persoana extrădabilă A. a fost reținută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin Ordonanța nr. 7150/II/5/2016 din 25 septembrie 2016 pentru o perioadă de 24 ore, începând cu 25 septembrie 2016, orele 22,17 și până la 26 septembrie 2016, orele 22,17, și arestată provizoriu de Curtea de Apel Ploiești, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu 26 septembrie 2016 și până la 25 octombrie 2016, inclusiv, conform încheierii de ședință din 26 septembrie 2016, iar ulterior, prin încheierea de ședință din 24 octombrie 2016, conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 234 – 236 C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării provizorii de la 26 octombrie 2016 și până la 24 noiembrie 2016, inclusiv.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 1494 din 5 decembrie 2016)