1) Rolul judecătorului nu este acela de a dispune, din oficiu, administrarea de probe, ci acela ca, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, să afle adevărul, păstrându-și imparțialitatea. Intervenția instanței în alte împrejurări ar echivala cu substituirea părții în efectuarea unui act procedural, cu încurajarea atitudinii culpabile a părții căreia îi revine sarcina probării pretențiilor, ceea ce ar avea drept consecință ruperea echilibrului procesual, printr-o atitudine părtinitoare a instanței, de natură a defavoriza și prejudicia cealaltă parte din proces.
Față de conținutul art. 254 alin. (5) NCPC, în lipsa caracterului imperativ al dispozițiilor acestui articol, este lăsat la aprecierea instanţei, în cadrul cercetării judecătoreşti pe care o efectuează, să solicite experţilor să lămurească sau să completeze expertiza. În aceste condiții, faptul că judecătorul cauzei nu a dispus din oficiu completarea raportului de expertiză nu poate fi reținută ca o încălcare a principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului.
2) Corespondența electronică (e-mail) a contribuabilului reprezintă, în înțelesul art. 55 alin. (1) și (2) Cod procedură fiscală, coroborat cu art. 265 Cod procedură civilă, un mijloc de probă care atestă situația de fapt fiscală, în considerarea faptului că prestarea efectivă a serviciilor, precum şi scopul acestor servicii, reprezintă fapte juridice ce pot fi dovedite prin orice mijloace de probă prevăzute de lege.
În condițiile în care prima instanță nu a aplicat aceste dispoziții legale în sensul înlăturării corespondenței electronice din probatoriul cauzei, ci dimpotrivă, analizând conținutul emailurilor din punct de vedere probator, a constatat că acestea nu fac dovada faptului juridic invocat (efectivitatea şi realitatea prestării serviciilor), motivul de recurs vizând nelegalitatea soluției primei instanțe prin raportare la probele propuse de parte nu poate fi primit.

(ICCJ, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3151 din 2 iunie 2022)