Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
98 views
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:
(i) greşita soluţionare a motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea actului administrativ – notificarea prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuţiei clawback aferentă trimestrului III 2015;
(ii) greşita soluţionare a motivului de nelegalitate privitor la includerea în baza de calcul a contribuţiei a unor medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată, sau care aveau termen de valabilitate expirat în perioada de referinţă ori pentru care valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depăşeşte totalul vânzărilor reclamantei;
(iii) greşita confirmare, de către prima instanţă, a legalităţii modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.
II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actului administrativ, respectiv nerespectarea cerinţei transparenţei.
Din cuprinsul Notificării nr. x/29.10.2015 rezultă că autoritatea intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului „p” şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susţinând că, astfel, nu există nicio pârghie de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback.
Criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă fiscală şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea respectă întru totul conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.
Aşadar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă urmăreşte, în realitate, obţinerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011.
Înalta Curte mai constată că, deşi recurenta-reclamantă a susţinut şi o critică referitoare la stabilirea unui obiectiv nerelevant al expertizei administrate în cauză – verificarea datelor înregistrate în sistemul informatic al asigurărilor de sănătate, în speţă o astfel de probă nu a fost încuviinţată şi administrată. Astfel, prin încheierea din 08.11.2016, instanţa de fond a prorogat pronunţarea asupra necesităţii administrării probei cu expertiză, iar la termenul din 7 februarie 2017, reclamanta nu a mai solicitat administrarea acestei probe, astfel că în cauză nu s-a întocmit un raport de expertiză, iar critica reclamantei este străină cauzei.
II.2. În ceea ce priveşte criticile referitoare la includerea în baza de calcul a contribuţiei a unor medicamente pentru care reclamanta susţine că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru a fi luate în considerare la stabilirea taxei.
În susţinerea acestui motiv de nelegalitate a notificării şi, prin extensie, a sentinţei recurate (care a confirmat legalitatea modului de stabilire a bazei de calcul şi în raport de aceste medicamente), recurenta-reclamantă a arătat că trei categorii de medicamente nu pot fi avute în vedere la calculul taxei, şi anume:
– medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată;
– medicamente sau care aveau termen de valabilitate expirat în perioada de referinţă;
– medicamente pentru care valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depăşeşte totalul vânzărilor reclamantei în perioada de referinţă.
În ceea ce priveşte prima categorie de medicamente, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, care stabilesc că „Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Potrivit acestui text de lege, persoana juridică obligată la plata taxei clawback este deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor eliberate pe canalele de eliberare indicate şi decontate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, condiţie pe care recurenta-reclamantă o îndeplineşte în cauză. De altfel, recurenta arată în mod expres că nu contestă existenţa autorizaţiei de punere pe piaţă, ci doar susţine că nu a pus niciodată pe piaţă aceste medicamente. Or, textul de lege nu prevede vreo condiţie referitoare la vânzarea efectivă de către recurenta-reclamantă, în perioada de referinţă, a medicamentelor pentru care s-a obţinut autorizaţie, existenţa autorizaţiei şi a consumului înregistrat pe canelele de eliberare fiind suficiente pentru încadrarea reclamantei în categoria plătitorilor de taxă.
Cât priveşte rapoartele de expertiză contabilă depuse de recurenta-reclamantă la dosar, se constată că acestea privesc alte perioade (trimestrul III 2013 şi trimestrul III 2014), anterioare celei care face obiectul litigiului, iar lipsa vânzărilor într-o anumită perioadă nu naşte prezumţia lipsei vânzărilor într-o perioadă ulterioară, astfel cum în mod corect a sesizat instanţa de fond.
Criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, câtă vreme orice medicament pus pe piaţă în baza unei autorizaţii de punere pe piaţă şi care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 şi în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie pentru medicamentele din Lista depusă pentru care se datorează contribuţie trimestrială.
Poziţia CNAS faţă de aceste susţineri ale reclamantei a fost în sensul că în trimestrul de referinţă s-a înregistrat consum pe codurile CIM aferente medicamentelor pretins necomercializate. În acest sens, CNAS a prezentat o evidenţă a consumului de medicamente care include codurile CIM invocate de reclamantă, iar reclamanta nu a solicitat administrarea de probe care să lămurească informaţiile cuprinse în aceste evidenţe, în raport de susţinerile reclamantei referitoare la lipsa totală a activităţii de comercializare a acestor medicamente (după cum s-a arătat anterior, prin încheierea din 08.11.2016, instanţa de fond a prorogat pronunţarea asupra necesităţii administrării probei cu expertiză, iar la termenul din 7 februarie 2017, reclamanta nu a mai solicitat administrarea acestei probe).
Referitor la cea de-a doua categorie de medicamente, respectiv cele având codurile CIM W42184008, W42185008, W42186007, W42187007, W42139001, recurenta-reclamantă a susţinut că acestea aveau perioada de valabilitate expirată la data înregistrării consumului. Este de observat că, deşi recurenta susţine că perioada de valabilitate a medicamentelor a expirat între anii 2009 – trimestrul I 2015, din tabelul inserat în cuprinsul acţiunii şi al motivelor de recurs, rezultă că data expirării se situează în perioada 17.02.2014 – 28.05.2015, perioadă care a fost avută în vedere de instanţa de fond.
Această situaţie a fost sesizată şi prin contestaţia administrativă, iar în urma verificărilor intimata-pârâtă CNAS a arătat, prin completarea răspunsului la contestaţia administrativă, că în privinţa codurilor CIM W42139001, W42184008, W42185008, W42186007, W42187007, acestea au apărut în mod eronat ca fiind puse pe piaţă în perioada de referinţă, această eroare datorându-se unei greşite selectări a codurilor CIM din platforma informatică de către furnizorul de servicii medicale. A mai arătat intimata-pârâtă că, pentru toate medicamentele în cauză, comercializate efectiv, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă era tot reclamanta, fiind identificate şi facturile de achiziţie ale medicamentelor respective.
Instanţa de fond a valorificat aceste apărări ale intimatei-pârâte, constatând că erorile sesizate au fost îndreptate şi există consum pe valorile menţionate pentru care tot reclamanta este ţinută de plata contribuţiei, iar în recurs reclamanta nu a prezentat argumente solide în sprijinul unei concluzii diferite. A susţinut recurenta că este obligată în continuare la achitarea contribuţiei în raport de consumul eronat înregistrat, fără a aduce o dovadă în acest sens. În speţă, instanţa este învestită cu analiza de legalitate a notificării prin care se comunică datele necesare calculării contribuţiei trimestriale, iar erorile sesizate de reclamantă au fost îndreptate în procedura contestaţiei administrative.
A mai susţinut recurenta-reclamantă, succint, că CNAS nu a făcut dovada că au fost consumate alte medicamente din portofoliul său, argument ce nu poate fi reţinut, câtă vreme CNAS, prin completarea răspunsului la contestaţia administrativă a arătat că medicamentele care au fost greşit introduse în platformă au fost comercializate efectiv de reclamantă, existând facturi în acest sens.
În fine, în ceea ce priveşte cea de-a treia categorie de medicamente, a susţinut recurenta-reclmantă că valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depăşeşte totalul vânzărilor reclamantei.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat în mod corect motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, având în vedere că, între momentul vânzării de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi momentul eliberării medicamentelor, prin canalele de distribuţie, către consumatorul final, intervine un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include şi valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului III 2015, dar care au fost consumate în acest trimestru.
În lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţie trimestrială, depusă de recurenta-reclamantă, se regăsesc şi medicamentele cu coduri CIM indicate, aspect necontestat de aceasta, iar aceste medicamente au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor şi unităţilor spitaliceşti în perioada de referinţă (trimestru III 2015). Prin urmare, având în vedere decalajul de timp existent între data achiziţionării şi data eliberării către pacienţi a medicamentelor de către furnizorii de produse sau servicii medicale, acestea nefiind retrase din circuitul terapeutic, obligaţia de plată a contribuţiei de către reclamantă nu este înlăturată.
Recurenta-reclamantă a susţinut că valoarea totală a vânzărilor unor medicamente, realizată pe parcursul anilor anteriori, este inferioară valorii consumului raportat pe trimestrul III 2015, însă acest aspect nu a fost dovedit în cauză. Reclamanta, care iniţial a propus administrarea probei cu expertiză contabilă, a renunţat la solicitare, după ce a luat cunoştinţă de apărările CNAS şi de documentele aferente notificării depuse la dosarul de fond .
Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentei-reclamante.
II.3. Referitor la criticile reiterate ale reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.
În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că taxa trimestrială este calculată în mod greşit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât preţul medicamentului, cât şi adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării).
Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalităţii, instanţa de fond reţinând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.
Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), iar criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.
Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unei taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii DAPP, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:
„În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus”.
Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.
Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 249 din 21.05.2013:
„taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora „impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011”.
Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.
De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la valoarea propriu-zisă a consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.
În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
