Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
101 views
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea acţiunii, Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând anularea deciziei de concediere nr. 226/01.11.2019 şi obligarea pârâtei la reintegrarea sa pe postul deţinut anterior şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar potrivit art. 216 din aceeaşi lege, dispoziţiile referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Din coroborarea textelor legale mai sus enunţate rezultă că în materia conflictelor de muncă competenţă teritorială este alternativă, respectiv fie cea de la locul unde reclamantul îşi are domiciliul, fie cea de la locul său de muncă, acesta având alegerea între instanţele deopotrivă competente, opţiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre instanţe.
Reclamantul A. a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţă în a cărei rază teritorială se află locul său de muncă (de vreme ce sediul angajatorului se află în Bucureşti), în conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Pe de altă parte, reclamantul locuieşte în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, chiar dacă, potrivit menţiunilor din contractul individual de muncă nr. x/17.04.2015, domiciliul acestuia era situat în Găeşti, str. x, jud. Dâmboviţa.
Dovedirea împrejurării că reclamantul locuieşte la o altă adresă decât cea din cartea de identitate este făcută prin adeverinţa nr. x emisă de C..
Domiciliul în sens procesual, ca adresă la care partea locuieşte efectiv, nu trebuie să fie identic cu cel cuprins în actul de identitate.
Aşadar, cum reclamantul, la data sesizării instanţei, avea atât locul de muncă, cât şi domiciliul efectiv în municipiul Bucureşti, acesta a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, iar faţă de această opţiune procesuală exprimată, Înalta Curte constată că Tribunalului Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 116 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Sursa informației: www.scj.ro.
