455 views
Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat lista ședinței publice din 17 octombrie 2022 a completului competent să judece recursul în interesul legii.
RIL
În cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii, la data de 17 octombrie 2022 va avea loc o ședință în cadrul căreia se va dezbate cu privire la:
− Caracterul obligatoriu sau facultativ al măsurii dispuse în baza art. 7 alin. (l) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, modificată, referitor la prelevarea probelor biologice de la persoane condamnate definitiv sau faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexa la aceeaşi lege;
− În interpretarea art. 454 din Codul de procedură civilă, va fi exonerat pârâtul de la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care obiectul acţiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere, respectiv un litigiu privind anularea unui act pentru care legea prevede că singura modalitate de anulare este contestaţia introdusă la instanţa competentă şi care poate fi formulată doar în cadrul unui termen de decădere (cum ar fi contestaţia la decizia de stabilire a pensiei, contestaţia la executare, plângerea contravenţională etc.) sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului?;
− În interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin.(2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul de a stabili dacă la calculul drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile salariale efectiv încasate, anterior datei de 01.04.2001, cu privire la care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.