Săptămâna Juridică
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Greşita încadrare juridică şi individualizare a pedepsei. Nereţinerea unei cauze legale de reducere a pedepsei
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Măsuri educative
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Arbitraj. Stabilirea competenţei în favoarea uneia dintre două instanţe private cu atribuţii jurisdicţionale, în respectarea principiului libertăţii contractuale
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cadre didactice. Predare simultană de ore la mai multe clase. Spor la salariul de bază
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Obligarea Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor la emiterea deciziei în procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013. Respingerea excepției prematurității acțiunii
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Revizuirea drepturilor de pensie. Legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu angajatorii în adeverințele eliberate
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Insolvență. Suplimentarea actelor în apel
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Emiterea deciziei în procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013. Respingerea excepției prematurității acțiunii
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Eroare materială şi eroare de judecată
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Persoană vătămată în urma unui accident rutier. Despăgubiri morale solicitate în temeiul dreptului comun. Constituirea de parte civilă pentru despăgubiri materiale în faza de urmărire penală. Nelegalitatea măsurii suspendării cauzei în fața instanței civile
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Convocarea acţionarilor unei societăţi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, fără menţiunea votului prin corespondenţă
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Stabilirea sancțiunii pentru săvârșirea abaterii disciplinare
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Stabilirea sancțiunii pentru săvârșirea abaterii disciplinare
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acţiune în restituirea comisioanelor bancare stabilite prin clauze constatate ca abuzive, evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Hotărârea pronunţată în apel. Recurs inadmisibil
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Convocarea acţionarilor unei societăţi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, fără menţiunea votului prin corespondenţă
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Confirmarea administratorului/lichidatorului şi stabilirea remuneraţiei de adunarea creditorilor. Majoritatea necesară
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Pensie de invaliditate. Stagiu potenţial
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Magistraţi. Evaluare profesională. Contestarea în instanţă a rezultatelor obţinute. Limitele de competenţă ale instanţei de contencios administrativ
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. Elemente constitutive
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acţiune în rezoluţiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare formulată de promitentul-cumpărător. Obligaţia de restituire a preţului
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de leasing financiar încheiat între două societăţi. Acţiune în constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Lipsa calităţii procesuale active
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de leasing financiar încheiat între două societăţi. Acţiune în constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Lipsa calităţii procesuale active
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Arbitraj. Clauză compromisorie alternativă. Determinarea instanţei competente material să soluţioneze cauza
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Condiţii