JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Obligarea Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor la emiterea deciziei în procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013. Respingerea excepției prematurității acțiunii

18 feb. 2016
Vizualizari: 131
  • Legea nr. 165/2013: art. 16
  • Legea nr. 165/2013: art. 21
  • Legea nr. 165/2013: art. 32
  • Legea nr. 165/2013: art. 34
  • Legea nr. 165/2013: art. 35
  • Legea nr. 165/2013: art. 4
  • Legea nr. 247/2005: Titlul VII
  • O.U.G. nr. 4/2012

Termenul de 60 de luni, prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, nu poate fi invocat în susținerea excepției prematurității acțiunii prin care s-a solicitat obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile Capitolului III din același act normativ, în raport cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 513 din 9 iulie 2014, potrivit căreia prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 362 din 18 februarie 2016)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Obligarea Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor la emiterea deciziei în procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013. Respingerea excepției prematurității acțiunii was last modified: aprilie 21st, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.