Monthly Archives: februarie 2016

Respingere acord de recunoaştere a vinovăţiei. Trimitere a cauzei la procuror în vederea continuării urmăririi penale (Art. 485 NCP)

Judecătorul care a exercitat funcţia de judecată în primă instanţă în raport cu soluţiile impuse de art. 485 C. pr. pen. a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi a trimis dosarul la procuror în vederea continuării urmăririi penale, apreciind, în mod just, că potrivit art. 5 C. pen. trebuia stabilită legea mai favorabilă aplicabilă inculpatului în mod global, ceea ce în cauză nu s-a făcut întrucât încadrarea juridică a fost dată potrivit Codului penal, iar felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei au fost convenite potrivit Codului penal de la 1969. Chiar dacă strict formal soluţia de respingere a acordului s-a făcut potrivit art. 485 alin. (1) lit. b) C. pr. pen., deşi condiţiile prev. de art. 480-482 C. pr. pen. sunt îndeplinite în cauză, Curtea apreciază că prin trimiterea cauzei la procuror inculpatul are posibilitatea să convină un nou acord de recunoaştere a vinovăţiei care să respecte principiul prev. de art. 5 C. pen. urmând ca, după aceea, instanţa de fond să fie din nou învestită.

(C. Ap. Bucureşti, S. I pen., dec. pen. nr. 913/A din 29 august 2014)

Împăcarea părţilor survenită în faza judecării cauzei (Art. 159 NCP). Apel împotriva sentinţei prin care s-a constatat acordul de vinovăţie ca rămas fără obiect. Rămânerea fără obiect a acordului de recunoaştere a vinovăţiei (Art. 485 NCPP)

Instanţa, luând act de împăcarea părţilor şi dispunând încetarea procesului penal faţă de inculpat, a pronunţat o sentinţă nelegală, impunându-se rejudecarea cauzei pentru respectarea tuturor drepturilor procesuale ale părţilor şi asigurarea unui proces echitabil.
Dacă judecata s-ar face în apel pentru prima dată, părţile ar fi lipsite de un grad de jurisdicţie, contrar necesităţii asigurării unui proces echitabil.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va avea în vedere şi celelalte critici din apelurile formulate, motivul de nelegalitate a sentinţei prevalând examinării tuturor criticilor formulate.

(C. Ap. Bucureşti, S. I pen., dec. pen. nr. 942 din 8 septembrie 2014)

Acord de recunoaştere a vinovăţiei respins. Greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în acord (Art. 485 NCPP)

Dacă Parchetului nu i s-au părut că aceste ameninţări cu acte de violenţă ar fi suficiente pentru a-i insufla victimei o anumită stare de temere pentru a fi îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen., ar fi trebuit să o prevadă în mod expres. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei, ca act de sesizare a instanţei, reprezintă însăşi exteriorizarea manifestării de voinţă a Parchetului. Or, în cuprinsul acestui acord este menţionat doar faptul că inculpatul M.C.A. a exercitat acte de constrângere asupra numitei S.I.C. în vederea practicării de către aceasta a prostituţiei (inclusiv ameninţări cu acte de violenţă), faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) C. pen., fără a exista şi vreo justificare a motivului pentru care Parchetul nu consideră că ar fi incidente în aceste condiţii şi dispoziţiile alin. (2) ale art. 213 C. pen.

(Jud. Sect. 2 Bucureşti, S. pen., sent. pen. nr. 616 din 12 august 2014)

INPPA reevaluează instituțiile cu caracter de noutate introduse în noile coduri și le analizează din punctul de vedere al impactului pe care îl au asupra legislației privind profesia de avocat

INPPA, prin av. dr. Traian Briciu, face apel către toți decanii barourilor să comunice la adresa office@inppa.ro orice propunere din partea baroului și din partea avocaților membri privind aspecte care fac obiectul activității în cadrul grupurilor de lucru

Aprecierea globală a legii penale mai favorabile. Succesiunea de legi penale în timp (Art. 5 NCP). Admitere acord de recunoaştere a vinovăţiei (Art. 485 NCPP)

Instanţa, dacă ar schimba forma de executare a pedepsei conform dispoziţiilor din noul Cod penal pentru a pronunţa o hotărâre legală, ar crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, lucru interzis prin dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. pr. pen.

(Jud. Cornetu, S. pen., sent. pen. nr. 368 din 30 iunie 2014)

Aplicarea legii penale mai favorabile (Art. 5 NCP). Admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei (Art. 485 NCPP)

În conformitate cu dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) NCPP, în situaţia în care instanţa admite acordul de vinovăţie, atunci nu poate agrava situaţia inculpatului, nici sub aspectul pedepsei aplicate, nici sub aspectul modalităţii de executare. În prezentul dosar, instanţa va admite acordul. Pentru aceste motive, singura analiză pe care trebuie să o facă este aceea să stabilească dacă se impunea o pedeapsă mai blândă sau o formă de executare a pedepsei mai uşoară.

(Jud. Sect. 1 Bucureşti, S. pen. , sent. pen. nr. 553 din 23 iunie 2014)

Pedeapsă prevăzută de lege. Pedeapsă nejustificat de blândă prin raportare la limitele speciale de pedeapsă (Art. 187 NCP). Conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la cuantumul pedepsei (Art. 485 NCPP)

Având în vedere limitele pedepselor pentru infracţiunile săvârşite, instanţa constată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat cu nerespectarea acestora, respectiv prin stabilirea pedepselor cu privire la care s-a ajuns la acord sub limitele minime speciale pentru fiecare dintre cele două infracţiuni.
Acest lucru nu poate fi acceptat, deoarece la stabilirea duratei unei pedepse, pe lângă criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., trebuie să fie avut în vedere şi principiul legalităţii sancţiunilor de drept penal, statuat de art. 2 C. pen., care stabileşte faptul că legea penală prevede pedepsele aplicabile ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi faptul că nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.
Totodată, art. 187 C. pen. defineşte „pedeapsa prevăzută de lege” ca fiind pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Niciunul dintre textele legale din Codul de procedură penală care reglementează procedura specială a acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu prevede posibilitatea reducerii sau majorării limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea cu privire la care s-a încheiat respectivul acord, urmând astfel ca individualizarea pedepsei să fie efectuată conform regulilor cuprinse în Codul penal şi menţionate anterior.

(Jud. Slobozia, S. pen., sent. pen. nr. 556 din 12 mai 2014)

Împăcarea părţilor, cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale (Art. 159 NCP). Nesoluţionarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei pe fond (Art. 485 NCPP)

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, potrivit art. 159 alin. (2) NCP. Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (6) C. pr. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. pr. pen., instanţa va înceta procesul penal în raport de inculpat.
Din moment ce instanţa va dispune încetarea procesului penal, nu poate soluţiona acordul de vinovăţie pe fond. De aceea, în baza art. 485 alin. (1) lit. b) C. pr. pen., acordul de vinovăţie a rămas fără obiect.

(Jud. Sect. 1 Bucureşti, S. pen., sent. pen. nr. 630 din 2 septembrie 2014)

Pensie de întreţinere. Majorare. Aplicarea noului Cod civil. Efecte viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior (Art. 529, art. 531 C. civ.)

Potrivit dispoziţiilor art. 5 al. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, s-au stipulat următoarele: ,,Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.”
Analizând condiţiile prevăzute de art. 531 C. civ., în măsura în care se iveşte vreo modificare în ceea ce priveşte veniturile debitorului sau în nevoia creditorului, instanţa poate decide mărirea sau micşorarea pensiei de întreţinere.
În speţă, se observă faptul că pensia de întreţinere este stabilită la suma de 250 lei lunar, instanţa care a stabilit acest cuantum având în vedere acordul părinţilor.
La data stabilirii iniţiale a pensiei de întreţinere, minora avea vârsta de 11 ani, iar în prezent are vârsta de 13 ani, or nevoile unui copil în această perioadă de viaţă sunt în creştere.
Se reţine şi că veniturile pârâtului sunt în medie de 1.510 lei, conform adeverintei eliberate de la locul de muncă al pârâtului.
Potrivit art. 529 C. civ. pensia de întreţinere datorată pentru un copil este de ¼ din veniturile întreţinătorului, astfel că, în condiţiile în care pârâtul nu mai are în întreţinere alţi copii minori, indiferent de faptul că îşi mai doreşte în viitor să facă un alt copil, pensia de întreţinere se stabileşte în funcţie de copiii pe care îi are deja şi nu de cei viitori şi, în acest caz este de ¼ din veniturile pârâtului.
În consecinţă, tribunalul va admite apelul şi va schimba în întregime sentinta apelantă în sensul că va admite cererea de chemare în judecată şi va dispune majorarea pensiei de întreţinere la care a fost obligat pârâtul în favoarea minorei, de la suma de 250 de lei lunar la suma de 350 lei lunar, cu începere de la data introducerii acţiunii – 27.05.2013 şi până la majorat.
În ceea ce priveşte solicitarea pârâtului, formulată prin întâmpinarea la apel, de a se dispune încredintarea minorei către tată spre creştere şi educare, aceasta este inadmisibilă conform art. 478 al. 3 C. pr. civ.

(Trib. Hunedoara, S. I civ., dec. nr. 111/A/13 martie 2014)

Pensie de întreţinere. Cerere de majorare. Indemnizaţia de persoană cu handicap. (Art. 529, art. 728 C. civ.)

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat a se dispune majorarea pensiei de întreţinere, la care pârâtul a obligat în favoarea minorilor, în raport de veniturile realizate de acesta.
În cauză, în considerentele hotărârii atacate s-a reţinut, sub acest aspect, că veniturile realizate de pârât sunt în sumă de 584 lei, lunar, avându-se în vedere înscrisurile depuse, conform cărora, acesta beneficiază de o pensie de invaliditate, în cuantum net, lunar, de 350 lei, precum şi de o indemnizaţie, lunară, ca persoană cu handicap, în cuantum de 234 lei.
Această indemnizaţie, astfel cum este ea reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, are însă o destinaţie specială, conform prevederilor art. 2 din lege, în sensul că este acordată în scopul recuperării şi integrării sociale a persoanelor încadrate în grad de handicap, aşa încât, în accepţiunea prevederilor art. 728 al. 7 C. pr. civ, nu poate forma obiectul unei obligaţii de întreţinere, criticile formulate de apelant, sub acest aspect fiind deci întemeiate.
Prin urmare, veniturile realizate de pârât, care pot fi avute în vedere la determinarea întinderii obligaţiei sale de întreţinere, sunt în cuantum de 350 lei, lunar, reprezentând pensie de invaliditate.
În raport de aceste venituri şi dispoziţiile art. 529 al. 2 C. pr. civ. care statuează că întreţinerea datorată de părinte se stabileşte la jumătate, din venitul său net lunar, pentru trei sau mai mulţi copii şi având în vedere faptul că apelantul are, în egală măsură, obligaţia de întreţinere faţă de toţi cei trei copii ai săi, cererea reclamantei de majorare a pensiei de întreţinere este lipsită de temei legal, în condiţiile în care nu se poate reţine, în sensul prevederilor art. 531 al. 1 C. civ., că a intervenit o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea, respectiv, pârâtul.
În consecinţă, în temeiul art. 480 al. 2 C. pr. civ., apelul pârâtului va fi admis şi schimbând, în tot sentinţa civilă atacată, se va respinge acţiunea formulată de reclamantă.

(Trib. Hunedoara, S. I. civ., dec. nr. 4/A din 13 ianuarie 2014)

Pensie de întreţinere solicitată de soţie în timpul căsătoriei. Netemeinicie (Art. 524 C. civ.)

Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea sa, în procent de 25% din venitul net realizat.
În sensul prevederilor art. 524 C. civ., are dreptul la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din muncă sau bunurile sale.
În accepţiunea prevederilor art. 527 C. civ., poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloace pentru a o plăti, la stabilirea mijloacelor celui ce datorează întreţinerea urmând a se ţine seama de veniturile acestuia, dar şi de celelalte obligaţii ale sale.
În raport de dispoziţiile legale redate şi probatoriul administrat, în cauză, în mod judicios, instanţa de fond a respins acţiunea.
Astfel, reclamanta beneficiază de o pensie, în sumă de 451 lei, lunar, realizând însă şi alte venituri din munca prestată în străinătate neputându-se astfel reţine, în accepţiunea prevederilor art. 524 C. civ., starea de nevoie, respectiv, neputinţa de a se întreţine din muncă, care justifică dreptul de întreţinere.

(Trib. Hunedoara, S. I. civ., dec. nr. 79/A/17 februarie 2014)

Ordin de protecţie. Stare de pericol pentru viaţa şi integritatea fizică a soţiei şi fiului pârâtului. Temeinicie (Art. 23 din Legea nr. 217/2003)

Tribunalul apreciază că într-adevăr, pârâtul prezintă pericol pentru viaţa şi integritatea fizică şi psihică a soţiei sale şi a fiului său, care trebuie protejat, cel puţin temporar, până când pârâtul va înţelege consecinţele actelor sale şi gravitatea acestora şi până va remedia problemele comportamentale de care dă dovadă, probleme pe care acesta însuşi le recunoaşte şi pe care chiar tribunalul le-a putut observa pe parcursul desfăşurării şedinţei de judecată.
Și măsurile de obligare a pârâtului la a păstra o distanţă minimă faţă de soţia şi fiul său, faţă de imobilele în care aceştia locuiesc, precum şi de interdicţie a corespondenţei prin orice mijloace cu soţia, se impun temporar, tot din cauza stării de pericol pe care o prezintă pârâtul prin comportamentul său agresiv verbal şi fizic, comportament ce cauzează reclamantei stres, stări de tensiune şi de suferinţe psihice.
Faptul că apelantul-pârât prezintă pericol pentru integritatea fizică şi psihică a soţiei şi fiului său poate rezulta indirect şi din împrejurarea că pârâtul are acelaşi tip de comportament agresiv psihic şi fizic şi faţă de ceilalţi membrii ai familiei sale, respectiv cu părinţii săi şi cu fratele său, apelantul fiind implicat în mai multe dosare penale în care este cercetat sub aspectul mai multor fapte privind violenţe în familie, ameninţări, distrugere şi violare de domiciliu.
Toate aceste împrejurări duc la concluzia că apelantul pârât, nu a avut doar un moment în care şi-a pierdut cumpătul şi şi-a agresat fizic soţia, ci comportamentul său general şi obişnuit este unul de agresivitate şi violenţă, ceea ce justifică concluzia că pârâtul prezintă o stare de pericol pentru integritatea fizică şi psihică a soţiei şi fiului său.

(Trib. Hunedoara, S. I civ., dec. nr. 285/A/5 iunie 2014)

Drepturile salariaţilor. Renunţarea de către reprezentanţii salariaţilor la dreptul privind acordarea compensaţiilor la concediere (art. 38 C. mun.)

Art. 38 C. mun. prevede că „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”
Caracterul colectiv al concedierii se determină prin raportare la o perioadă de 30 de zile calendaristice şi presupune concedierea în acest interval a unui număr de cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi [art. 68 alin. (1) lit. c) C. mun.].

(C. Ap. Bucureşti, S. a VII-a civ. şi pentru cauze privind conf. de mun. şi asig. soc., dec. nr. 3199 din 18 mai 2011)

Concediere colectivă. Obiective de performanţă individuală (art. 65, art. 69 C. mun.)

Curtea a concluzionat că procedând astfel cum s-a descris mai sus, pârâta apelantă nu a făcut altceva decât să acorde prioritate criteriilor sociale în detrimentul celor de performanţă profesională, contrar dispoziţiilor art. 69 alin. (3) C. mun.
Totodată, aceste aspecte relevă caracterul neserios al cauzei desfiinţării locului de muncă al intimatei-reclamante, neseriozitatea decurgând din modul defectuos şi contradictoriu în care angajatorul a înţeles să deruleze procedurile de concediere colectivă.

(C. Ap. Bucureşti, S. a VII-a conf. de mun. şi asig. soc., dec. nr. 60 din 8 ianuarie 2015)

Concediere colectivă. Desfiinţare integrala a unui departament din cadrul unităţii (art. 65 C. mun.)

Legiuitorul a urmărit, ca o garanţie a libertăţii sindicale, asigurarea protecţiei salariaţilor ce exercită o funcţie eligibilă într-un organism sindical împotriva concedierii determinată de activitatea sindicală, respectiv de motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii pe care-i reprezintă, astfel încât concedierea pentru motive care nu ţin de persoana angajatului a acestor salariaţi este admisibilă.
Prin urmare, Curtea a constat că, raportat la cele reţinute anterior, concedierea reclamantului a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv a prevederilor art. 65 şi urm. coroborate cu cele ale art. 60 alin. (1) lit. g) şi art. 220 alin. (1) C. mun., precum şi ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. sau vreun alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie al hotărârii recurate.

(C. Ap. Timişoara, S. litigii de muncă şi asigurări sociale, dec. civ. nr. 1194 din 25 aprilie 2012)

Concediere colectivă. Ordine de prioritate la concediere (art. 65 C. mun.)

În mod corect instanţa de fond a reţinut că aplicând criteriul prevăzut la art. 4 lit. f) din decizia contestată, cu constatarea existenţei altor persoane care au mai multe sancţiuni decât contestatorul pentru abateri de la normele de siguranţa circulaţiei, nu se justifică trecerea la următoarele criterii de stabilire a ordinii de priorităţi, respectiv cel de la lit. j), aşa cum a susţinut recurenta, câtă vreme nu se regăseşte situaţia în care există mai mult de două persoane care să aibă acelaşi număr de sancţiuni aplicate pentru abateri de la regulile de siguranţa circulaţiei.

(C. Ap. Piteşti, S. I civ., dec. civ. nr. 1980 din 1 octombrie 2012)