Pensionarea anticipată a magistraţilor ar putea fi amânată cu un an

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Adevărul despre manifestaţiile din 10 august 2018 ar putea fi aflat în curând. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că Jandarmeria Bucureşti a desecretizat cea mai mare parte a convorbirilor purtate de jandarmi în acea zi.

 „S-au desecretizat convorbirile, iar din 250 de ore, luni trimitem procurorilor  248 de ore. Două ore încă nu putem oficial să le înaintăm fiindcă în cele două ore mai sunt detalii care ţin de organizarea altor instituţii, de amplasarea unor obiective, număr de forţe, care nu pot fi încă desecretizate, dar încerc săptămâna viitoare şi cele două ore să le desecretizăm”, a afirmat ministrul Marcel Vela, scrie News.ro.

Presa scrie că ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a elaborat un proiect de lege care va reglementa cumularea pensiei cu salariul, în sistemul bugetar.

„Proiectul urmează a fi transmis premierului Orban şi membrilor Guvernului, pentru a decide dacă va fi promovat în mod oficial la nivel de act normativ, au declarat surse oficiale, citate de profit.ro. «Proiectul este finalizat şi va fi discutat mai întâi între membrii Cabinetului, care vor face observaţii, iar apoi va fi luată decizia cu privirea la promovarea acestuia în mod oficial de către Executiv», au precizat sursele citate. Reamintim că un proiect de lege care prevede reglementarea cumulării pensiei cu salariul, propus de către doi deputaţi PNL în cursul lunii februarie anul curent, a fost adoptat tacit de Senat, fiind trimis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, care este for decisiv. Propunerea legislativă are în vedere reglarea câştigurilor exagerate ale celor care, deşi au ieşit la pensie, pot cumula salariul cu pensia, aşa că ajung să câştige mult mai mult decât o persoană tânără, care activează pe piaţă muncii”, notează Adevărul.

Angajaţii din spitale care primesc şpagă ar putea rămâne fără locul de muncă.

„Declaraţia aparţine ministrului Sănătăţii, care caută o soluţie legală astfel încât în contractele de muncă să poată fi stipulat clar că primirea de «atenţii» va duce la pierderea locului de muncă. «Aşteptăm un punct de vedere al juriştilor», a declarat ministrul vineri.
Ministrul Sănătăţii a insistat că pacienţii nu trebuie învinovăţiţi pentru fenomenul şpăgii din spitalele româneşti. El a mai precizat că acest fenomen nu mai este la fel de acut de când s-au mărit salariile din sistemul medical, conform b1tv.ro”
, scrie Adevărul.

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat, vineri seară, că Guvernul propune prorogarea termenului pentru pensionarea anticipată a magistraţilor până la 1 ianuarie 2021. Acesta este unul dintre proiectele pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea.

„Au fost prezentate şi dezbătute în prima lectură două proiecte de lege pentru care Guvernul urmează să îşi angajeze răspunderea, respectiv proiectul de lege privind unele măsuri care trebuie prorogate pentru anul 2020 în domeniul justiţiei şi proiectul de lege privind abrogarea Ordonanţei 51 în ceea ce priveşte măsurile care au incidenţă asupra transportului rutier intră judeţean”, a anunţat, vineri seară, Ionel Dancă, la finalul şedinţei de Guvern, scrie News.ro.

Dancă a explicat că, la 1 ianuarie 2020, ar trebui să intre în vigoare mai multe măsuri în domeniul justiţiei care ar „afecta grav accesul la justiţie al cetăţenilor”.

„Având în vedere aceste dispoziţii, care ar afecta în mod grav accesul la justiţie al cetăţenilor, Guvernul a dezbătut astăzi, în primă lectură şi urmează să fie adoptat în şedinţa de Guvern următoare, proiectul de lege pentru prorogarea acestor termene. Pensionarea anticipată a magistraţilor se amână, de la 1 ianuarie 2020 la 1 ianuarie 2021”, a anunţat Dancă, scrie News.ro

Avocata Poporului, Renate Weber,  a ridicat o excepție de neconstituționalitate la CCR în legătură cu numirile la DNA, argumentând că la Direcția Națională Anticorupție ar trebui angajați doar procurori cu specializare în fapte de corupție.

„Weber reclamă că a fost scoasă condiția «pregătirii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție» pentru numirea procurorilor în DNA așa cum era în lege până în 2005. (…) Avocatul Poporului motivează că Ordonanța 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție prevedea că procurorii trebuie să aibă «o pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de corupție». În legea de aprobare a acestei ordonanțe sintagma a fost schimbată cu «calități și rezultate profesionale deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție»”, scrie Cotidianul

„Proprietarii unui apartament debranşat de la încălzirea centralizată ar putea fi obligaţi să contribuie la costurile cu energia termică pentru spaţiile comune ale blocului, arată o decizie luată la nivelul justiţiei europene”, scrie Adevărul

„Mai precis, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât joi că Dreptul Uniunii nu se opune unei reglementări naţionale care prevede că fiecare proprietar al unui apartament dintr-o clădire aflată în proprietate comună este obligat să contribuie la costurile legate de energia termică ce alimentează părţile comune. Astfel, dacă statele UE au dreptul să implementeze o astfel de măsură la nivel naţional. Decizia a fost dată într-un caz din Bulgaria, dar hotărârea CJUE se aplică la nivel european. Mai precis, decizia este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară. Mai precis, doi cetăţeni bulgari au refuzat să îşi plătească facturile de energie termică care privesc consumul de energie termică aferent instalaţiilor interioare şi părţilor comune ale clădirilor în care se află apartamentele acestora. Ei contestă facturile în cauză susţinând că, deşi clădirea lor este racordată la o reţea de termoficare, ei nu şi-au dat acordul în acest sens şi nu o utilizează în apartamentele lor respective”, mai arată Adevărul

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Seară frumoasă!