2.869 views
Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică Proiectul de Lege privind privind statutul personalului de specialitate judiciară și al altor categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.
Propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise pe cale electronică, până la data de 30 iunie 2022, la adresa de e-mail: dean@just.ro.
Astfel, Proiectul de lege este important pentru sistemul judiciar şi pentru cetăţenii care beneficiază de Justiţie ca serviciu public. Este vorba despre o lege care reglementează, în principal, activitatea grefierilor, dar este o lege care cuprinde şi alte categorii de personal, și care aduce o serie de inovaţii în activitatea din instanţe şi din parchete.
Intervenţia legislativă cuprinsă în actualul proiect, intervenție necesară și cerută din sistem, are în vedere aspecte multiple, rezultate atât din atribuțiile și responsabilitățile diferite ale funcțiilor pe care le regăsim în cadrul acestei categorii profesionale, cât și din raportarea la importanța activității desfășurate, atribuțiile și responsabilitățile incidente cunoscând o creștere substanțială în ultimii ani.
Redăm, în continuare, principalele prevederi ale Proiectului:
Art. I
„(1) Prezenta lege reglementează statutul personalului de specialitate judiciară și al altor categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi al personalului de specialitate criminalistică şi al personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.
(2) Personalul de specialitate judiciară are un rol important și contribuie, alături de judecători și procurori, la înfăptuirea actului de justiție, iar activitatea personalului care ocupă alte funcții de specialitate constituie un sprijin pentru judecători, procurori și personalul de specialitate judiciară, competenţa acestor categorii de personal şi îndeplinirea corectă a sarcinilor care le revin jucând un rol important în buna desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.
(3) Activitatea de efectuare a expertizelor criminalistice dispuse de instanţele judecătoreşti sau de organele de urmărire penală, realizată de personalul care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, constituie un factor important în sporirea eficienţei activităţii organelor judiciare în cadrul procesului de înfăptuire a justiţiei.
Art. II
(1) Personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din:
− Personal de specialitate judiciară: grefieri judiciari, grefieri de ședință și grefieri principali;
− Personal de asistență: grefieri;
− Personal tehnic: specialiști IT, specialiști criminaliști și tehnicieni criminaliști;
− Personal administrativ: agenți procedurali și șoferi.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) funcționează în cadrul instanțelor și al parchetelor organizate potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. III
(1) Personalul de specialitate criminalistică este format din experţi criminalişti şi asistenţi criminalişti.
(2) Personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este format din tehnicieni criminalişti şi secretari-dactilografi laborator expertize criminalistice.
(3) Personalul prevăzut la alin. (1) și alin. (2) funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor interjudeţene de expertize criminalistice, denumite în continuare INEC, organizate potrivit legii.
Art. IV – Pentru numirea în funcţiile prevăzute la art. 2 alin. (1), persoana trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:
− Are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
− Nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;
− Cunoaşte limba română;
− Este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.
Art. V
Personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) şi (2) este obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte normele deontologice ale profesiei şi să participe la formarea profesională continuă”.
(…)
Capitolul II
Cariera personalului de specialitate judiciară și a altor categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
Secţiunea 1
Recrutarea şi numirea grefierilor judiciari
Art. VI
„(1) Recrutarea în vederea ocupării funcţiei de grefier judiciar se realizează prin concurs organizat la nivel naţional, prin Școala Națională de Grefieri.
(2) Concursul se organizează anual sau ori de câte ori este nevoie, pe baza solicitărilor transmise Consiliului Superior al Magistraturii în acest sens de către curţile de apel, în funcţie de necesarul de resurse umane.
(3) Numărul de posturi de grefier judiciar pentru care se organizează concursul prevăzut la alin. (1), calendarul desfăşurării concursului, locul susţinerii acestuia, modalitatea de înscriere la concurs, tematica şi bibliografia de concurs, precum și cererea tipizată de înscriere la concurs sunt stabilite prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu consultarea Şcolii Naţionale de Grefieri.
(4) Reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative ale personalului de specialitate judiciară și ale altor categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea pot lua parte la desfăşurarea concursului, în calitate de observatori.
Art. VII – Poate fi numită în funcția de grefier judiciar persoana care îndeplinește, pe lângă condițiile prevăzute la art. 4, și următoarele condiții:
este licențiată în drept;
− Are o vechime de cel puțin 3 ani în funcția de grefier de ședință sau de grefier principal, indiferent de instanță sau parchet;
− A obținut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare a activității profesionale;
− Nu a fost sancționată disciplinar în ultimii 3 ani;
− A promovat concursul prevăzut la art. 6”.
(…)
Pentru mai multe detalii cu privire la Proiect și Expunerea de motive, vă rugăm să accesați sursa informației.
📎 Vezi și Ministerul Justiției. Proiect: Legea privind statutul personalului de probațiune