Contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii penale. Contestație la executare respinsă ca nefondată

Prin Sentinţa penală nr. 113/PI din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 597 alin. (4) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva somaţiei emisă de Tribunalul Bihor – Biroul Executări penale, în baza Deciziei penale nr. 278/A din 03 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/111/2015, ca nefondată.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 45 din 17 ianuarie 2018)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contestaţie la executare. Calea de atac a contestaţiei. Admisibilitate

Hotărârea prin care curtea de apel a soluţionat contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din noul Cod de procedură penală, exercitată împotriva deciziei pronunţate de această instanţă în apel anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală – decizie supusă căii de atac a recursului conform Codului de procedură penală anterior – poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în temeiul art. 597 alin. (7) din noul Cod de procedură penală, contestaţia declarată împotriva unei astfel de hotărâri fiind admisibilă.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 83 din 20 ianuarie 2015)