Invocarea excepţiei nulităţii recursului din perspectiva lipsei semnăturii olografe în original şi a neindicării sediului intimatului în cuprinsul cererii de recurs. Respingerea recursului ca nefondat

Prin acţiunea înregistrată la 17 octombrie 2018, pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Instituţia Avocatul Poporului, solicitând, în principal, să se constate, în principal, că a fost discriminat în înţelesul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi să fie obligată aceasta la plata despăgubirilor în cuantum de 500.000 euro. În subsidiar, a solicitat restabilirea situaţiei anterioare discriminării, anularea situaţiei create prin discriminare şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 883 din 14 aprilie 2022)

Neatașarea la cererea de recurs a dovezii achitării taxei judiciare de timbru. Anularea recursului ca netimbrat

Prin cererea înregistrată initial pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal, potrivit încheierii de scoatere de pe rol din 15 octombrie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, emiterea în favoarea sa autorizaţiei de pescuit recreativ sportiv pentru cursurile de ape pentru a căror gestionare a încheiat cu pârâta actul adiţional nr. 3/03.03.2015, la Contractul nr. x/1988 şi plata de despăgubiri materiale şi morale în cuantum de 45.000 RON precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 199 din 25 ianuarie 2018)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de repunere pe rol transmisă pe e-mail. Semnătură electronică. Condiții

În situaţia în care o parte înţelege să transmită instanţei cereri în format electronic, existenţa semnăturii scanate a semnatarului nu este suficientă, având în vedere dispoziţiile speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001, act normativ care stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 520 din 7 martie 2019)