1) Potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 5 din O.U.G. nr. 109/2011, directorul unei întreprinderi publice este persoana căreia i-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii, în conformitate cu prevederile art. 143 din Legea societăţilor nr. 31/1990, iar potrivit art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, consiliului de administrație îi revine atributul direct al numirii şi revocării directorilor, concordant procedurii stabilite.
În măsura în care hotărârile consiliului de administraţie sunt adoptate în baza unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor de delegare a atribuţiilor proprii, hotărârile organului de execuţie şi gestiune al societăţii pot fi supuse, în mod direct, controlului judiciar de legalitate. A contrario, însă, atunci când hotărârile consiliului de administrație sunt adoptate în baza competențelor proprii, determinate prin lege, adică în baza activității sale cu caracter obişnuit, menţinerea ori invalidarea acestora este dată în competenţa adunării generale, în virtutea dreptului şi obligației de control a activităţii de gestiune, astfel cum acestea sunt prefigurate în art. 111 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Prin urmare, revin adunării generale facultatea şi obligaţia de a infirma, în cadrul şedinţelor proprii, acele hotărâri ale consiliului de administrație al unei societăţi – fie că aceasta are statut de întreprindere publică ori ale cărei acţiuni sunt tranzacționate pe piaţa de capital – atunci când aceasta constată că hotărârile consiliului de administraţie încalcă dispoziţii legale ori statutare sau dacă atare hotărâri sunt contrare sau păgubitoare intereselor legitime ale societăţii ori ale acţionarilor ei.
2) Numirea în funcţia de director general este atributul consiliului de administraţie, care, în acest domeniu, este autoritatea decizională, după numire încheindu-se contractul de mandat. Voinţa socială de desemnare în funcţie a directorului, exprimată în acest caz prin hotărârea consiliului de administraţie, îşi găseşte expresia juridică în contractul de mandat, act juridic bilateral care pune în acord voinţa socială cu cea a persoanei desemnate ca director. Din punctul de vedere al efectelor, funcţia de director se exercită după încheierea contractului de mandat; acelaşi mecanism este identificabil, în mod corespunzător, şi în cazul revocării. De aceea, între aceste repere, o distincţie juridică între numirea în funcţie şi mandatul de director are importanţă numai în examinarea formării actului juridic; dincolo de aceasta, în esenţă, funcţia de director şi mandatul de director semnifică unul şi acelaşi lucru.
A spune că revocarea din funcţia de director prin hotărârea consiliului de administraţie reprezintă o chestiune diferită de revocarea mandatului de director, atunci când trebuie apreciat dacă era ori nu necesară efectuarea cercetării prealabile pentru determinarea caracterului justificat al revocării, tinde să devină o simplă teorie fără semnificaţie juridică.
(ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 141 din 26 ianuarie 2022)
