Textul art. 210 alin. (1) NCPC stabileşte regula judecății împreună (a cererii principale şi a cererii reconvenţionale), fundamentul fiind dat de legătura care există între pretenții. Teza a doua cuprinde o excepție de strictă interpretare, decurgând de aici și consecința: dacă în stare de judecată este numai cererea reconvențională, aceasta nu poate fi disjunsă. Textul art. 210 alin. (2) stabilește doar posibilitatea de disjungere a cererii reconvenționale care împiedică soluționarea aceleia principale, textul de lege neprevăzând ca în cazul 139 alin. (5) posibilitatea disjungerii și soluționării separate, fără a se ține cont care dintre procesele conexate nu este în stare de judecată. Or, în speță nu s-a dovedit în calea de atac încălcarea unei norme de procedură cu relevanță în ceea ce privește măsura suspendării dispuse în cauză și a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității. Pe de altă parte nu poate fi ignorat că disjungerea este o măsură administrativă pentru care nu se poate formula cale de atac, conform art. 465 C.proc.civ., ține de aprecierea instanței referitoare la buna funcționare a actului de justiție. 

(Curtea de Apel București, s. a V-a civ., decizia nr. 297 din 13 octombrie 2017)