Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa — secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 27.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii S.C. A. S.R.L., prin B., în calitate de administrator special, C., în calitate de asociat principal, au solicitat în contradictoriu cu pârâta AJFP Dâmboviţa şi conducerea acesteia, împreună cu semnatarii cererii de declanşare a procedurii insolvenţei, respectiv: D., şef administraţie, E., şef birou juridic şi F., consilier juridic, obligarea pârâtei AJFP la plata sumei de 2.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale şi materiale.
Prin încheierea din 5 martie 2018, Tribunalul Dâmboviţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Dâmboviţa
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 277 din 14 februarie 2023)