Limitele devoluțiunii în apel și efectele încălcării principiului disponibilității. Neincidența motivului de casare privind depășirea învestirii instanței

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 19.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Societatea comercială A. S.R.L., reprezentată legal de lichidatorul judiciar B.. a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând să fie obligată pârâta, în principal, să restituie imobilul intitulat „Punct de lucru”, situat în judeţul Brăila, pe care îl deţine în posesie fără drept şi să îl lase în deplină proprietate şi liniştită posesie; în subsidiar, alternativ, obligarea pârâtei la plata echivalentului valoric de 1.087.231,00 RON al punctului de lucru aflat în posesia acesteia, edificat pe cheltuiala societăţii, în situaţia în care se va constata că restituirea nu este posibilă.

Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei, cerere admisă în principiu prin încheierea de la data de 17 noiembrie 2022.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1492 din 30 mai 2024)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Plată nedatorată. Acțiune arbitrală în obligarea accipiens-ului de rea-credinţă la plata dobânzii legale penalizatoare. Condiții și efecte

Plata nedatorată are ca efect naşterea unui raport de obligaţii între accipiens şi solvens, raport în temeiul căruia accipiens este obligat, în principal, să restituie ceea ce a primit fără a-i fi datorat. Obligaţiile ce îi incumbă lui accipiens trebuie analizate şi din perspectiva bunei sau relei sale credinţe.
Este de rea-credinţă accipiens-ul care a avut cunoştinţă despre caracterul nedatorat al plăţii în momentul în care a primit-o de la solvens, obligația acestuia de a restitui sumele de bani primite fără a-i fi datorate devenind exigibilă încă de la data remiterii acestora de către solvens.
În aceste condiții, în mod corect instanța a făcut aplicarea regulilor de restituire a prestațiilor, în cazul plății nedatorate, valorizând consecințele relei-credințe a debitorului obligației de restituire, pe care l-a obligat la plata de daune-interese moratorii în cuantumul prevăzut de lege pentru întârzierea în executarea obligaţiei de restituire a plăţii nedatorate, iar nu aplicarea instituţiei răspunderii civile delictuale.

(ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 495 din 7 martie 2023)

Nulitatea actelor de preluare a bunurilor de către stat. Redobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale preluate de statul comunist

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 04.06.2019 reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, constatarea nulităţii absolute a actelor de preluare de către Statul Român, de la autorul acestora, D., a imobilelor nr. cad. x, înscris în CF x Timişoara, proprietar Statul Român, domeniu public; nr. cad. x (parcela LL 474), înscris în CF x Timişoara proprietar Statul Român, domeniu public; nr. cad. x 424, înscris în CF x Timişoara proprietar Statul Român, domeniu public; nr. cad. x 422, înscris în CF x Timişoara, proprietar Statul Român, domeniu public; nr. cad. x 417/1, înscris în CF x Timişoara, proprietar Statul Român, domeniu public; nr. cad. x (parcela C. civ. 410/1), înscris în CF x Timişoara, proprietar Statul Român, prin Agenţia Domeniilor Statului, proprietate privată; nr. cad. x (parcela x), înscris în CF x Timişoara, proprietar Statul Român, prin Agenţia Domeniilor Statului, proprietate privată; nr. cad. x (parcela x), înscris în CF x Timişoara, proprietar Statul Român, prin Agenţia Domeniilor Statului, proprietate privată; nr. cad. x (parcela HB 412/2), înscris în CF x Timişoara, proprietar Statul Român, prin Agenţia Domeniilor Statului, proprietate privată; constatarea existenţei dreptului de proprietate asupra imobilelor în patrimoniul autorului lor, D., la data decesului – 16.08.1974; cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2236 din 27 octombrie 2021)