Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
331 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 195/RC/2020
NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 396 alin. (10), art. 433, art. 438 alin. (1) pct. 12, art. 448 alin. (1) pct. 1; L. nr. 86/2006: art. 270 alin. (3), art. 274; NCP: art. 75 alin. (2) lit. b)
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei. Prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel, după ce a analizat situaţia de fapt şi încadrarea juridică, a stabilit cu titlu definitiv că faptele imputate inculpaţilor C., A. şi D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, a menţinut pedepsele de câte 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind recunoaşterea vinovăţiei şi a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.
Cum infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, Înalta Curte constată că, în raport cu prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. privind recunoaşterea vinovăţiei, care stabilesc că limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime şi reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită de prima instanţă în sarcina inculpaţilor pentru această infracţiune şi menţinută în apel, se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, deşi, în cuprinsul minutei şi dispozitivului deciziei atacate nu a fost făcută menţiunea privind reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., instanţa de apel a motivat soluţia, arătând explicit în considerente că, faţă de circumstanţele reale de comitere a infracţiunilor şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, se justifică reţinerea circumstanţei atenuante, reducând, în consecinţă, limitele de pedeapsă, cu indicarea temeiului de drept.
Prin urmare, având în vedere că inculpaţilor C., A. şi D. le-au fost aplicate pedepse în limitele prevăzute de lege, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 302/P din 1 martie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D., A. şi C., în sumă de câte 868 RON, vor rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.