Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
64 views
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 425^1 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, se observă că situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare sunt reglementate expres de art. 99 alin. (1) (motivele obligatorii) şi alin. (2) (motivele facultative) din Legea nr. 302/2004.
Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, din analiza conţinutului mandatului european de arestare întocmit la data de 12.02.2024 de Procurorul Republicii de la Tribunalul Judiciar din Rennes, Franţa, în dosarul cu nr. referinţă parchet x, că acesta a fost emis în baza mandatului de arestare din 06.02.2024 de către judecătorul de instrucţie de la Tribunalul Judiciar din Rennes, în dosarul cu nr. de referinţă nr. parchet x, nr. instrucţie x, cetăţeanul turc A. fiind căutat în vederea efectuării de cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de: tăinuire de bun provenind dintr-un furt în bandă organizată [nt: grup infracţional organizat], fapte prevăzute prin art. 321-1 alin. (1), alin. (2), art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 C. pen. si pedepsite prin art. 321-1 alin. (3), art. 321-3, art. 321-4, art. 311-9 alin. (1), art. 321-9, art. 321-10, art. 311-14, art. 311-15, art. 131-26-2 C. pen. spălare: participare la o operaţiune de plasare, de disimulare sau de conversiune a produsului dintr-un furt comis în bandă organizată, fapte prevăzute prin art. 324-1 alin. (2), art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 C. pen. şi pedepsite prin art. 324-1 alin. (3), art. 324-3, art. 324-4, art. 324-7, art. 324-8, art. 311-9 alin. (1), art. 131-26-2 C. pen. participare la o asociaţie de răufăcători în vederea pregătirii unei crime [nt: infracţiune pedepsită cu mai mult de zece ani de închisoare], fapte prevăzute prin art. 450-1 alin. (1), alin. (2) C. pen. şi pedepsite prin art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, art. 450-5 C. pen. în cuprinsul mandatului evidenţiindu-se că pedeapsa maximă ce poate fi aplicată pentru faptele comise este de 10 ani închisoare.
De asemenea, se observă că, sub aspectul situaţiei de fapt, în conţinutul mandatului european de arestare s-a menţionat că „între 24 si 27 martie 2022, 21 catalizatoare erau furate în prejudiciul unei întreprinderi de spălătorie bazată în B.. O ancheta realizata de Jurisdicţia Interregională Specializată din Rennes dezvăluia că din februarie 2022, rromii din tabăra C. en France (93) erau implicaţi în colectarea a cel puţin 750 de catalizatoare furate din toata Franţa, cu un prejudiciu depăşind 2.000.000 de euro. A., gestionar al societăţilor D. şi E., era identificat ca fiind unul din principalii profesionişti al lui A. care se ocupa de scurgerea catalizatoarelor furate provenind din Franţa. Interceptările telefonice atestau aceste legături directe cu tăinuitorii de anvergură din comunitatea Romă domiciliaţi în Franţa şi cunoaşterea sa cu privire la originea ilegală a catalizatoarelor cumpărate. În plus, unul din vechii lui angajaţi, F., a fost arestat şi încarcerat în Franţa în cursul anului 2023. Ancheta efectuată permitea confirmarea participării lui A. în această organizaţie criminală”.
Raportat la aceste menţiuni, Înalta Curte apreciază că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege, neputând fi primite susţinerile contestatorului cu privire la neîntrunirea condiţiilor de la lit. e) şi f) din textul de lege menţionat.
Din această perspectivă, Înalta Curte observă că, în cuprinsul mandatului, este redat intervalul temporar în care se presupune că s-au săvârşit faptele, este indicat locul săvârşirii faptei şi sunt prezentate, succint, argumentele care au determinat autorităţile franceze să aprecieze că A. a fost implicat în activitatea infracţională, ce s-a desfăşurat în mod organizat.
În acest context, Înalta Curte subliniază că, atâta timp cât persoana solicitată A. este căutată în vederea efectuării de cercetări penale, descrierea succintă realizată de autorităţile judiciare emitente ale mandatului cu privire la circumstanţele de timp, de loc şi la împrejurările faptice cercetate este suficientă pentru ca aceasta să poată avea o reprezentare asupra contribuţiei sale la presupusa activitatea infracţională. De altfel, în urma cercetărilor ce vor fi efectuate în continuare, descrierea acuzaţiilor formulate poate suferi modificări, care, la rândul lor, trebuie aduse la cunoştinţa persoanei acuzate. Prin urmare, nu se poate susţine că a fost nesocotit dreptul la o informare precisă şi completă cu privire la acuzaţiile aduse, garantat de art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, aşa cum a susţinut, în mod neîntemeiat, contestatorul.
Pe de altă parte, se impune a se sublinia că, deşi în cuprinsul mandatului european de arestare nu a fost menţionată decât pedeapsa de 10 ani închisoare cu care este pedepsită săvârşirea infracţiunii de participare la o asociaţie de răufăcători în vederea pregătirii unei crime, prevăzută de art. 450-1 alin. (1), alin. (2) C. pen. francez şi pedepsită de art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, art. 450-5 C. pen. francez, această împrejurare nu este de natură să conducă la respingerea solicitării autorităţilor judiciare franceze de punere în executare a respectivului mandat, câtă vreme în mandat s-a menţionat că durata maximă a pedepsei ce poate fi aplicată pentru faptele comise este de 10 ani închisoare, iar celelalte sancţiuni pot fi identificate prin simpla verificare pe internet (https:/codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Franta-RO.html) a C. pen. al Republicii Franceze, din cuprinsul căruia rezultă că pentru celelalte fapte menţionate în mandat pedepsele sunt de cel puţin 3 ani, în cazul infracţiunii de tăinuire a unui bun provenind dintr-un furt în bandă organizată, şi, respectiv, 5 ani, în privinţa infracţiunii de participare, în bandă organizată, la o operaţiune de plasare, de disimulare sau de conversiune a produsului dintr-un furt în bandă organizată. O asemenea verificare a fost realizată, de altfel, şi de către instanţa de fond, care a ataşat la dosar extras al respectivelor dispoziţii legale incidente .
Totodată, se observă că faptele reţinute de autoritatea judiciară emitentă se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 1, pct. 9 şi pct. 18) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol. Cu toate acestea, se constată că respectivele fapte sunt incriminate şi de legea penală română ca infracţiuni de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (sancţionată cu pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare), sau, după caz, de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani), de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 (sancţionată cu pedeapsa de la 2 la 10 ani închisoare), şi de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (sancţionată cu pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare).
Înalta Curte are în vedere, de asemenea, faptul că, fiind audiată în faţa procurorului, cât şi la termenul din 13 februarie 2024, în şedinţă plublică, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialităţii şi necontestându-şi identitatea.
În plus, se observă că, în speţă, nu este incident nici vreunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceleaşi acuzaţii în România sau în alt stat, iar răspunderea penală pentru faptele care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române. De asemenea, lipsa consimţământului la predare nu se regăseşte printre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare expres enumerate de textul de lege.
Nu în ultimul rând, se subliniază că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu dispoziţiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, aşa încât prin punerea în executare a respectivului mandat prezumţia de nevinovăţie de care se bucură contestatorul nu este afectată.
Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare referinţă număr parchet x emis la data de 12.02.2024 de Procurorul Republicii de la Tribunalul Judiciar din Rennes, Franţa, în baza mandatului de arestare referinţă nr. parchet x, nr. instrucţie x emis la data de 06.02.2024 de judecătorul de instrucţie de la Tribunalul Judiciar din Rennes, cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, îndeplineşte condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.
Pentru motivele mai sus expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 15 din 13 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., întrucât se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 275 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.