Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
692 views
„DREPTUL” nr. 4/2019
EDITORIAL
MIRCEA DUŢU: A venit timpul pentru o ştiinţă a dreptului şi o cultură juridică româneşti!
Fără rezumat
STUDII-DISCUȚII-COMENTARII
MIRCEA N. COSTIN, CĂLIN M. COSTIN: Instanţele de judecată au obligaţia, iar nu facultatea de a aplica deciziile Curţii Constituţionale astfel cum acestea au fost pronunţate
Rezumat: Instanțele de judecată nu pot să cenzureze deciziile Curții Constituționale sub aspectul statuărilor pe care le conțin privind neconstituționalitatea unei norme legale și a impactului pe care îl produc asupra modului de soluționare a litigiilor aflate în curs de derulare, respectiv nefinalizate prin pronunțarea unor hotărâri irevocabile, ca urmare a încetării aplicării acelei norme prin declararea ei ca neconstituțională. Ele au obligația să aplice deciziile Curții Constituționale în litera și spiritul lor și nu pot adăuga pe cale de interpretare elemente de natură să le restrângă sau, respectiv, să le extindă sfera de aplicare. Prin decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 s-a statuat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. În aplicarea acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 52/2018 a statuat că efectele deciziei de neconstituționalitate vor privi toate hotărârile judecătorești pronunțate după data publicării acesteia, însă în procesele pornite după data de 20 iulie 2017. Prin această statuare a fost modificată nepermis Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 sub pretextul dezlegării chestiunii de drept privind aplicarea respectivei decizii în timp. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/2018 s-a stabilit că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale, ci are obligația să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecății. Decizia nr. 454/2018 are caracter interpretativ și, prin urmare, prin derogare de la principiul conform căruia deciziile Curții Constituționale se aplică numai pentru viitor, ea are efect retroactiv, în sensul că primește aplicare de la data când a început să producă efecte Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017.
GABRIEL-MARCEL MIHAI: Specificul litigiilor izvorâte din contractele de transport maritim
Rezumat: În cadrul relațiilor comerciale internaționale, pot interveni în mod curent riscuri provocate de anumite fapte sau evenimente, în urma cărora survin situații conflictuale între părțile implicate în operațiuni comerciale, având drept consecință apariția litigiului.
În acest context, un loc aparte îl ocupă litigiul maritim, o dispută de natură complexă, plurivalentă, care îmbină elemente izvorâte din dreptul comerțului internațional, dreptul transporturilor și dreptul maritim.
Studiul de față își propune să identifice și să analizeze principalele aspecte care particularizează litigiul maritim, conferindu-i, din punct de vedere juridic, un caracter specific, în comparație cu alte dispute comerciale internaționale.
Obiectivele cercetării se circumscriu analizei caracteristicilor litigiului maritim, cauzelor apariției și condițiilor de manifestare ale acestuia.
În conținutul lucrării, o atenție deosebită a fost consacrată studierii modului de instrumentare a litigiilor maritime, a metodelor de tehnică maritimă și soluțiilor juridico-economice utilizate în această materie.
În privința procedurilor de soluționare a litigiilor maritime, studiul se concentrează asupra evidențierii etapelor operaționale, analizei probelor și a altor aspecte care configurează cadrul procedural aplicabil în cazul în care părțile implicate și-au manifestat opțiunea de stingere a disputei pentru calea contencioasă.
Cercetarea trăsăturilor specifice ale acestui tip original de diferend a reliefat un pronunțat caracter pragmatic în defavoarea argumentației teoretice luând în considerare forța pe care o dețin regulamentele sau uzurile maritime și portuare în acest domeniu.
Noțiunea de litigiu maritim și reglementarea acestuia s-au evidențiat într-o etapă precedentă apariției dreptului maritim. De-a lungul timpului, practicile navigatorilor au creat uzuri și tradiții specifice comerțului cu mărfuri transportate pe mare, care au condus ulterior la unificarea și chiar la codificarea acestora în cadrul dreptului maritim clasic.
Sfera noțiunii de litigiu maritim este mult mai extinsă decât aceea de proces maritim și are o aplicație anterioară în timp, întrucât numai o parte din litigiile maritime conduc la un proces judiciar propriu-zis sau la un arbitraj maritim.
Litigiile maritime pot fi definite ca dispute între două sau mai multe părți implicate în expediția maritimă sau între părți semnatare ale unor contracte specifice folosite în toate activitățile conexe comerțul maritim .
În această privință, disputele de natură maritimă pot apărea, ca o consecință a neexecutării sau executării defectuoase a contractelor de transport maritim, astfel încât este indicată menționarea în aceste contracte a unor clauze specifice, care să stipuleze modalitatea și regulile de soluționare a unor asemenea situații conflictuale, inclusiv clauza de jurisdicție, întrucât neinserarea acestei clauze naște dispute cu privire la competența instanțelor de judecată a unor asemenea cazuri litigioase.
Litigiile maritime sunt tratate de către specialiștii în domeniu atât în stadiul ante-judiciar, cât și în cel judiciar, prin coordonarea corectă a părților implicate și rezolvarea cu profesionalism a tuturor aspectelor litigioase.
Specialistul în litigii maritime trebuie să fie o persoană cu competențe cumulative în domeniul tehnic, economic și juridic, navigație maritimă și exploatare portuară.
Soluționarea disputelor maritime de anvergură constituie un proces complex și laborios, care necesită pragmatism, minuțiozitate, atenție sporită, decizie rapidă și eficiență.
Procedura generală de tratare a acestui diferend se realizează după o metodologie strict tehnică, de specialitate și necesită parcurgerea mai multor etape precum constatarea producerii evenimentului sau faptei generatoare a stării conflictuale, avizarea părților implicate, culegerea și prezervarea de probe în apărare sau pentru întocmirea reclamației, cuantificarea și formularea reclamației, luarea deciziei în legătură cu modalitatea de abordare, negocierea și pronunțarea soluției de finalizare a cazului.
Soluţionarea litigiilor maritime se bazează pe jurisprudenţa în materie, puternic influenţată de convenţiile maritime internaţionale și pe relaţionarea regulilor din diverse sisteme de drept, aplicabile în domeniu, în contextul asimilării și implementării uzanţelor comerciale internaţionale.
CLAUDIA ROŞU: Abrogarea procedurii de filtru în recursul civil
Rezumat: În studiu se analizează opinia cu privire la abrogarea procedurii de filtru când recursul din procesul civil este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Autoarea prezintă analiza modului în care procedura de filtru a fost reglementată prin Legea nr. 134/2010, Codul de procedură civilă și argumentele pentru care consideră că abrogarea acestei proceduri nu este justificată.
Rezultatul studiului se reflectă în opinia potrivit căreia procedura de filtrare trebuia menținută, pentru soluționarea recursurilor din procesul civil, de către instanța supremă.
Procedura de filtru a fost prima dată introdusă în legislația procesual-civilă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 58/2003. Prin aceste dispoziții se introducea o nouă procedură de soluționare a recursului, indiferent de instanța care soluționa recursul, aceea a admisibilității în principiu a recursului, anterioară soluționării propriu-zise a cererii de recurs, prin care se realiza verificarea prealabilă a cererii de recurs.
Prin Legea nr. 134/2010 procedura de filtru a fost reglementată doar în cazul în care recursul se soluționa de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin Legea nr. 310/2018, de modificare și completare a Codului de procedură civilă, a fost abrogată procedura de filtru deși, în forma inițială, s-a propus punerea de acord a textului art. 493 C.pr.civ., cu prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 839/2015, care a declarat neconstituțională sintagma „sau că recursul este vădit nefondat”.
În acest sens, textul art. 493 alin. (5), C.pr.civ., ar fi trebuit să fie astfel: „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este suspusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților”.
Menținerea procedurii de filtru, în opinia noastră, contribuie la descongestionarea instanței supreme de a soluționa recursuri, care nu îndeplinesc condițiile pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
CRISTIAN IONESCU: Dreptul constituţional ca ramură a dreptului public
Rezumat: În acest articol, autorul își propune să analizeze locul și rolul dreptului constituțional în cadrul sistemului de drept, plecând de la obiectul de reglementare al normelor sale: stabilirea modalităților de organizare și funcționare a statului și, în cadrul acestora, a formelor de exercitare și transmitere a puterilor prin proceduri electorale democratice, precum și a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Dreptul constituțional a primit în doctrină o diversitate largă de definiții, toți autorii subliniind calitatea dreptului constituțional de a sta la baza structurării ordinii juridice naționale, în sensul că toate ramurile dreptului rezidă , la nivel de principii generale, în dreptul constituțional. Autorul precizează că normele de drept constituțional au ca scop apărarea și valorificarea intereselor cele mai generale ale societății și ale statului, precum și a valorilor fundamentale ale unei comunități umane organizată politic și localizată geografic pe un teritoriu determinat. Datorită rolului său structurant în organizarea și funcționarea sistemului de drept, dreptul constituțional fixează principii directoare pentru celelalte ramuri ale dreptului, preia de la acestea norme cărora li se conferă forța juridică a unei norme constituționale și astfel, contribuie la conturarea unei ierarhii piramidale a normelor dreptului în funcție de forța lor juridică. La baza piramidei este așezată constituție, căreia i se subordonează toate celelalte norme de drept. Autorul tratează și tema constituționalizării dreptului, proces care rezultă din extinderea reglementării constituționale a unor relații sociale rezervate prin tradiție altor ramuri de drept.
MIHAIL C. BARBU: Termenele de formulare a plângerii prealabile prevăzute de legea contenciosului administrativ
Rezumat: În contextul modificărilor intervenite asupra Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prin Legea nr. 212/2018, autorul își propune să analizeze termenele în care se poate depune plângerea prealabilă și să le analizeze pe fiecare în parte, grupându-le după subiectul plângerii prealabile și după obiectul plângerii prealabile.
Autorul face trecerea de la termenele impuse destinatarilor actului administrativ, la termenele impuse terților, în situația actului administrativ individual tipic și asimilat, cercetând durata termenului, momentul de la care acesta începe, natura juridică sau regimul juridic aplicabil și sancțiunea care intervine în cazul nerespectării lor.
Sunt analizate termenele principale în care poate fi introdusă plângerea prealabilă, o atenție specială fiind acordată cazurilor în care plângerea prealabilă nu este obligatorie.
În final, autorul subliniază importanța aplicării acestor termene cu dreaptă măsură în așa fel încât procedura plângerii prealabile nici să nu devină obstacol, neraportat la situația concretă, în calea accesului la justiție al celui ce se consideră vătămat, dar nici să nu ajungă un instrument de abuz.
CRISTIAN TĂNASĂ: Calificarea juridică şi regimul juridic al cheltuielilor de judecată. O abordare riguroasă sau relaxată?
Rezumat: De-a lungul timpului, solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată în procesul civil nu s-a bucurat de atenția cuvenită. Începând cu anul 1959, în urma unei decizii a Plenului Tribunalului Suprem, în practica instanțelor de judecată, precum și în lucrările de specialitate a fost preluată în mod reflex, până când s-a întipărit în mentalul colectiv, ideea că se pot solicita cheltuielile de judecată oricând până la închiderea dezbaterilor în fondul cauzei, instanța putând chiar să atragă atenția asupra acestui aspect, ori se pot pretinde pe cale separată, chiar dacă au fost solicitate inițial în cadrul litigiului.
Prezentul studiu își propune să analizeze regimul juridic al solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, dând totodată calificarea juridică corectă a acestei cereri prin raportare la textele Codului de procedură civilă. Astfel, vom arăta că această pretenție dedusă judecății nu poate fi supusă voinței discreționare a părților, ci trebuie să se circumscrie rigorilor procedurale cu privire la formularea unei cereri în fața instanței. În primă instanță, partea trebuie să solicite în mod conform cheltuielile de judecată, respectiv prin cererea introductivă, întâmpinare, intervenție etc. Dacă nu a făcut-o, de regulă, nu le va mai putea pretinde în cadrul respectivului litigiu. Dacă a făcut-o, dar renunță apoi la solicitarea lor în cadrul litigiului inițial, dorind să le pretindă pe cale separată, va fi condiționată de acordul adversarului. În căile de atac de reformare ori de retractare, solicitarea cheltuielilor de judecată este dublu condiționată, atât de solicitarea conformă în fața primei instanțe, cât și de solicitarea conformă în fața fiecărei instanțe care a judecat cauza (prin calea de atac, întâmpinare etc.).
Implicațiile practice ale studiului sunt dintre cele mai spectaculoase, întrucât partea care nu respectă rigorile procedurale privind solicitarea cheltuielilor de judecată se va afla fie în situația în care va trebui să promoveze acțiune distinctă pentru recuperarea lor, fie în situația unei imposibilități definitive de a mai recupera, integral sau parțial, cheltuielile de judecată avansate.
LEONTIN CORAŞ: Caracterizarea conceptului de infracţiune continuată din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O. Schimbarea încadrării juridice în cazul infracţiunii continuate
Rezumat: Articolul prezintă infracțiunea continuată din perspectiva Deciziei nr. 368/2017 a C.C.R., prezentând istoricul conceptului de infracțiune continuată și elementele care caracterizează acest concept din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O.
După o analiză a opiniilor exprimate referitoare la schimbarea încadrării juridice a infracțiunii continuate, se concluzionează că schimbarea încadrării juridice se impune atunci când unul sau mai multe acte materiale, în mod greșit, au fost incluse în unitatea juridică, deși acestea constituie infracțiunii distincte, care se află în concurs, în pluralitate intermediară sau în stare de recidivă cu actele materiale care constituie o infracțiune continuată.
În cazul în care pentru unul sau mai multe acte materiale există un caz care împiedică exercitarea acțiunii penale , apreciem că nu se impune schimbarea încadrării juridice, fiind suficient ca, prin minută, să se dispună achitarea sau încetarea procesului penal, iar pentru celelalte acte materiale care constituie în continuare o infracțiune continuată să se dispună o soluție de condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei.
RADU SLĂVOIU: Violarea sediului profesional. Examen de jurisprudenţă
Rezumat: Studiul se constituie ca un valoros examen din perspectivă teoretică de practică judiciară recentă, examen care adeseori înregistrează accente critice argumentate, toate referitoare la infracțiunea nou introdusă în Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014, respectiv violarea sediului profesional. Rând pe rând, ilustrând cu spețe concrete din practica instanțelor românești, se identifică dificultăți generate de interpretarea și de aplicarea normei de incriminare inclusă în art. 225 din Codul penal. Sunt astfel de elemente: noțiunea de „sediu”, identificarea corectă a persoanei vătămate sau identificarea adecvată a valorii sociale protejate prin norma de incriminare. Studiul este valoros și prin aceea că argumentează opiniile exprimate prin invocarea consistentă a unor aspecte incluse în considerentele unor decizii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ
Garanţia contra evicţiunii. Vânzări succesive ale unui bun furat. Rezoluţiune contract şi efecte specifice, cu comentariu de Nora Daghie
Fără rezumat
VARIA
CRISTIAN CLIPA: Maurice Hauriou (1856–1929), părintele fondator al dreptului administrativ francez
Rezumat: With Marice Hauriou, in France, public law goes into the modern age. By his style, by the number and complexity of the themes he approached as well as by their exhaustiveness, this founding father of French administrative law – as we know it today – leaves behind a legal literature that, up to him, has only been able to provide sterile and purely descriptive commentaries of normative acts, modest works belonging to those that the modern history of public law labelled as of glossary or repertory writers. Hauriou is the one who, for the first time in the history of French administrative law, confers it the terminological and ideological substance for which it is highly appreciated by public law specialists today.
Among the major themes that Professor Hauriou has approached in his work, the following are still outstanding, due to the accuracy and relevance of the analyses surrounding them, such as: – the administrative regime and the administrative function; – the institution and the institutional phenomenon; – the legal persons of public law, the public establishments and the establishments of public utility; – the public administration; – the public interest and the administrative management, – the public service; – the civil service and the civil servant; – the public property and the public domain; – the self-executing decisions or the unilateral administrative act; the administrative contract; – the administrative litigations; – the acts of government; – the discretionary power of the public administration; – the patrimonial liability for the public administration’s illicit acts; – the administrative police. Most of these themes have been systematically addressed by Hauriou, either by reference to the ideological foundation represented by the „public power”, or in relation to the notion of corporate institution, or in connection with the fact that administrative law groups rules with a derogatory nature from the rules of civil law, and legal persons under public law called upon to carry out the administrative function of the State are endowed with exorbitant prerogatives, the exercice of their duties being likely to result in a restriction of the freedom or the property of individuals. Surely, this risk – far from being totally eliminated – can be diminished, but only when individuals have effective tools to fight against abuses by executive authorities. According to Hauriou, an important place among these instruments is occupied by the so-called judicial review on abuse of power, a type of judicial action aiming at the annulment of unlawful administrative acts.
