Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
330 views
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, luând în considerare apărările pârâtei din întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.
Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri judecătoreşti se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă, aceste ipoteze nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, prin sesizarea formulată de petenţii A., B., C. şi D. S.A. împotriva judecătorilor E. şi F. din cadrul Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată. Petenţii au invocat în cuprinsul sesizării că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, cu privire la măsurile dispuse prin decizia civilă nr. 800/16.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Prin Rezoluţia nr. 4146 A/03.12.2019 s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, constatându-se că nu se evidenţiază încălcări ale normelor de drept procesual sau material ori ale responsabilităţilor profesionale, de natură a constitui indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, de către judecătorii E. şi F. din cadrul Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.
Prin Rezoluţia inspectorului-şef din data de 31.07.2020 a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 4146 A/03.12.2019, cu menţinerea rezoluţiei atacate.
Ulterior, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii A., B., C. şi D. S.A. au solicitat, în temeiul art. 45 şi art. 47 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, anularea rezoluţiei inspectorului-şef de la data de 31.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 4146A/03.12.2019, anularea rezoluţiei de clasare nr. 4146A/03.12.2019 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată, cu motivarea că soluţia de clasare era singura posibilă, din moment ce nu există indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar cercetările au fost efectuate în mod complet de inspecţia judiciară.
Criticile recurenţilor-reclamanţi privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.
În ceea ce priveşte critica reclamanţilor prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborate cu art. 99^1 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată, în acord şi cu judecătorul fondului, că rezoluţiile contestate de reclamanţi cuprind, prin considerentele expuse, o analiză aprofundată şi temeinică a motivelor şi argumentelor invocate de reclamanţi, precum şi răspunsuri faţă de susţinerile acestora, cercetarea fiind complet efectuată.
Totodată, potrivit art. 97 din Legea nr. 303/2004:
„(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.
(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac”.
Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate, aşadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.
Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 „constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală”.
Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 99^1 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:
„(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.
Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).
Astfel, pentru existenţa relei-credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.
De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemulţumirea titularilor sesizării.
În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii sesizate.
Prin urmare, astfel cum s-a reţinut anterior, modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.
Or, prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, reclamanţii au solicitat sancţionarea judecătorilor pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă,. Petenţii au invocat în cuprinsul sesizării că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, cu privire la măsurile dispuse prin decizia civilă nr. 800/16.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.
În cauză, reclamanţii nu au făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată.
Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.
În fine, instanţa de control judiciar observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.
Astfel, în raport de prevederile art. 10 din C. proc. civ., potrivit cu care „părţile au obligaţia (…) să-şi probeze pretenţiile şi apărările (…)” şi ale art. 22 alin. (2) din acelaşi act normativ, care consacră rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, judecătorul are posibilitatea de a dispune, din oficiu, administrarea de probe, dacă apreciază că acestea sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, cu menţiunea că rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului.
În cauză, instanţa de control judiciar din cadrul Curţii de Apel Craiova care a pronunţat Decizia nr. 800/16.10.2019 s-a considerat lămurită pe baza înscrisurilor, aşa cum rezultă din considerentele deciziei, considerentele hotărârii reprezentând, în esenţă, garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, astfel că, aşa cum, în mod judicios, a reţinut şi judecătorul fondului, criticile privind modalitatea de apreciere a probatoriului în cauză şi stabilirea situaţiei de fapt nu conduc la concluzia existenţei unor indicii privind săvârşirea de către judecătorii care au soluţionat cauza a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Temeiul legal al soluţiei din recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
