Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.404 views
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului şi, spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.
În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casaţie.
Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.
Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat a fost invocată incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei prin stabilirea unei pedepse neprevăzute de lege pentru infracţiunea comisă sau prin depăşirea limitelor legale.
Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate şi în raport de criticile aduse deciziei de condamnare de către recurentul inculpat A., subsumate cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că unele dintre motivele susţinute de inculpat se referă la un aspect de netemeinicie, în sensul nereţinerii unor circumstanţe judiciare atenuante ca urmare a diminuării consecinţelor infracţiunii de către inculpat prin achitarea prejudiciului către trei dintre părţile civile.
Acest motiv de recurs care ţine de temeinicia pedepsei aplicate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de recurs în casaţie dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., constituind, astfel, o chestiune care nu poate fi cenzurată în calea extraordinară a recursului în casaţie.
Motivul de recurs al inculpatului A. prin care se susţin aspecte legate de greşita aplicarea a legii penale mai favorabile, cu consecinţe asupra stabilirii sporului de pedeapsă care ar fi determinat o pedeapsă nelegală, este neîntemeiat.
Critica vizează nelegalitatea pedepsei de 7 ani închisoare, menţinută cu caracter definitiv pentru inculpatul A., prin decizia penală nr. 388/A din 12.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pentru comiterea, în starea de recidivă prev. de art. 41 alin. (1) C. pen., a infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat- prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) C. pen., fraudă informatică prevăzută de art. 249 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi spălare de bani prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Astfel, limitele speciale de pedeapsă de la 1 (unu) la 5 ani închisoare prevăzute pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat- prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., au fost reduse cu o treime ca efect al procedurii simplificate prev. de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a căror incidenţă a fost stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, aşa încât, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată recurentului inculpat se încadrează în limitele prevăzute de lege (de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni închisoare).
Limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de fraudă informatică prev. de art. 249 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) C. pen., cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare au fost reduse cu o treime ca efect al procedurii simplificate prev. de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a căror incidenţă a fost stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, aşa încât, se constată că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată recurentului inculpat se încadrează în limitele prevăzute de lege (de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni închisoare).
Pentru infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare au fost reduse cu o treime, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a căror incidenţă a fost stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, aşa încât, pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată recurentului inculpat se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., în mod corect, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime de 1 an şi 6 luni închisoare din totalul celorlalte pedepse stabilite (2 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare), stabilindu-se ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 5 ani închisoare.
La această pedeapsă s-a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 14/27.01.2010 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 2346/02.07.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, antecedentele penale impunând reţinerea stării de recidivă.
Astfel, în cauză, s-au aplicat dispoziţiile art. 41 alin. (1) coroborat cu art. 43 C. pen. în conformitate cu care: dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
Se concluzionează că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A. se situează în limitele legale prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat, în condiţiile stării de recidivă.
Având în vedere motivele prezentate în susţinerea recursului în casaţie promovat de inculpat, Înalta Curte mai notează că, în cauză, nu are incidenţă decizia penală nr. 29/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că:
„În procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracţiune săvârşită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din C. pen.”.
Această decizie a vizat ipoteza contopirii, conform art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a unor pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente care au fost săvârşite înainte de data de 01.02.2014, pentru care s-au aplicat pedepse conform vechiului şi noului C. pen.
Spre deosebire de această situaţie, în prezenta speţă, nu este aplicabil art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., ci art. 38 alin. (1) C. pen. care reglementează concursul de infracţiuni înainte de a interveni condamnarea definitivă pentru vreuna dintre acestea, art. 39 C. pen. care prevede pedeapsa în acest caz de concurs de infracţiuni, art. 41 alin. (1) şi art. 43 C. pen. care reglementează recidiva şi pedeapsa în caz de recidivă.
De altfel, numai infracţiunile care reprezintă antecedentele penale ale inculpatului au fost săvârşite în perioada când era în vigoare C. pen. anterior. Infracţiunile ce au format obiectul judecăţii prezentei cauze în căile ordinare de atac, au fost comise după data de 01.02.2014, când a intrat în vigoare noul C. pen., nefiind necesar a se stabili legea penală mai favorabilă conform art. 5 din C. pen., după criteriul arătat prin decizia menţionată a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie declarată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 388/A din data de 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
