3.576 views
Actul modificat |
Actul modificator | Sumar |
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
|
Legea nr. 230/2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 734 din 21 iulie 2022)
|
– modifică: art. 252 alin. (4), art. 252^2 alin. (1), (3) și (4); – introduce: art. 197 alin. (3), art. 251^1 alin. (3^1). |
În M. Of. nr. 734 din 21 iulie 2022 s-a publicat Legea nr. 230/2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Redăm, în cele ce urmează, cele mai importante modificări, dar și completări aduse respectivului act normativ.
Art. 252 alin. (4)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 252, alin. (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Metalele sau pietrele preţioase ori obiectele confecţionate cu acestea se depun la unităţile Trezoreriei Statului la care se depun metalele preţioase şi pietrele preţioase considerate bunuri fără stăpân, precum şi cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, iar mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituţie de credit.”
Art. 252^2 alin. (1), (3) și (4)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 252^2, alin. (1), (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 252^2
(1) În cursul urmăririi penale, în situaţiile prevăzute la art. 2521 alin. (2)-(31), dacă procurorul care a instituit sechestrul apreciază că se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizează cu o propunere motivată de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecătorul de drepturi şi libertăţi.
(…)
(3) La termenul fixat, în cameră de consiliu, se aduce la cunoştinţa părţilor şi a custodelui faptul că se intenţionează valorificarea bunurilor mobile sechestrate şi li se pune în vedere că au dreptul de a face observaţii sau cereri legate de bunurile ce urmează a fi valorificate. După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi sau custode, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune prin încheiere motivată asupra valorificării bunurilor mobile prevăzute la art. 2521 alin. (2)-(31). Lipsa părţilor legal citate nu împiedică desfăşurarea procedurii.
(4) Împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi prevăzute la alin. (3) se poate face contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară de către părţi, custode, procuror, precum şi de către orice altă persoană interesată în termen de 10 zile.”
Art. 197 alin. (3)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 197, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
„(3) Dacă mijloacele materiale de probă sunt perisabile şi sunt supuse unui regim juridic special de conservare şi păstrare, acestea se predau unei autorităţi sau instituţii publice ori unei alte persoane juridice de drept public care deţine infrastructura necesară pentru gestionarea materialelor cu regim juridic special.”
Art. 251^1 alin. (3^1)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 252^1, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:
„(3^1) În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unui mijloc de transport rutier, feroviar, naval sau aerian şi valorificarea nu se poate face potrivit dispoziţiilor alin. (2), bunurile pot fi valorificate, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) măsura asigurătorie a fost dispusă pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse;
b) în termen de un an de la data instituirii măsurii asigurătorii proprietarul nu consemnează, în contul constituit potrivit legii speciale, o sumă de bani în cuantum egal cu valoarea bunului sechestrat;
c) bunul se află în custodia unei instituţii publice.”