248 views
Curtea Constituțională a publicat răspunsul său cu privire la scrisoarea referitoare la Decizia Curții Constituționale nr. 390 din 8 iunie 2021, adresată autorităților române de dl Didier Reynders, membru al Comisiei Europene – Justiție, trimis Ministerului Justiției în vederea „clarificării poziției cu privire la aspectele invocate în scrisoare” de către Guvernul României.
Astfel, Curtea a constatat, prin Decizia nr.390/2021, că aplicarea pct.7 din dispozitivul hotărârii CJUE, potrivit căruia o instanţă de judecată „este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziţie naţională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 şi pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE”, nu are temei în Constituţia României, întrucât, aşa cum s-a menţionat în prealabil, art. 148 din Constituţie consacră prioritatea de aplicare a dreptului european obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Or, rapoartele MCV, întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conţinutul şi efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european, pe care instanţa de judecată să le aplice cu prioritate, înlăturând norma naţională.
Cu alte cuvinte, art. 148 alin. (2) din Constituție nu poate fi incident, deoarece rapoartelor MCV le lipsește caracterul de normă de drept european cu caracter obligatoriu. Prin urmare, judecătorul naţional nu poate fi pus în situaţia de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislaţiei naţionale din moment ce ipoteza normativă a art. 148 din Constituție, care permite acest lucru, nu își poate găsi aplicarea/incidența în situația rapoartelor MCV.
Mai mult, Curtea a arătat că rapoartele MCV nu întrunesc nici condiția de „normă”, deoarece nu conțin reglementări juridice, deci nu sunt susceptibile de a intra întrun conflict cu legislaţia internă. Această concluzie se impune cu atât mai mult în ipoteza în care legislaţia naţională a fost declarată conformă Constituţiei de către instanţa constituţională naţională prin prisma dispoziţiilor art. 148 din Constituţie.
La constatarea constituționalității prevederilor criticate din Legea nr. 303/2004, Curtea, în Decizia nr. 390/2021, a avut în vedere exigențele principiului statului de drept, enunțat și în Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, precizând că acest principiu, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție, presupune securitate juridică, aceeași securitate/stabilitate juridică invocată și în scrisoarea dlui Didier Reynders, raportată însă la cadrul normativ european. Or, în măsura în care unele instanţe judecătoreşti naționale, în spețe de aceeași natură, aplică anumite dispoziții interne, considerându-le conforme dreptului european, în timp ce altele lasă neaplicate aceleași dispoziții, deoarece le consideră ca fiind contrare dreptului european, standardul de previzibilitate al normei ar fi puternic afectat, ceea ce ar genera o gravă insecuritate juridică şi, implicit, încălcarea principiului statului de drept și a ordinii de drept.
Curtea a concluzionat că răspunsul ar trebui să se refere explicit la faptul că, în contextul actual constituțional, Decizia nr. 390/2021 nu poate fi modificată, iar desființarea SIIJ se poate realiza numai prin lege adoptată de Parlament.
Răspunsul Curții Constituționale poate fi consultat aici.
