226 views
UPDATE: Informare cu privire la deplasarea domnului av. dr. Ștefan Naubauer la ședința comună a Barourilor Balcanice
Baroul București a fost reprezentat de domnul av. dr. Ștefan Naubauer la ședinta comună a reprezentanților Barourilor Balcanice găzduită la Sofia, de președintele Supremului Consiliu al Barourilor din Bulgaria.
Dintre aspectele cuprinse în ordinea de zi a acestei ședințe, menționăm următoarele:
− Protecția profesiei de avocat în fața provocărilor actuale și viitoare;
− Actualizarea și modernizarea regulilor de etică juridică;
− Noua normalitate a instanțelor virtuale și a serviciilor juridice online.
Baroul București a fost reprezentat de domnul av. dr. Ștefan Naubauer la manifestările organizate cu prilejul aniversării a 425 de ani de la înființarea Baroului din Madrid. Dintre acestea, menționăm următoarele:
− Ceremonia solemnă a depunerii jurământului de către noii membri ai Baroului din Madrid în fața Regelui Felipe VI;
− Ceremonia înmânării medaliilor de onoare și a diplomelor cu ocazia împlinirii a 25, 50 și 60 de ani în calitatea de membri ai Baroului din Madrid;
− Conferințele:
− „Rolul lumii juridice spaniole în dezvoltarea dreptului internațional”;
− „Dreptul la apărare în procesul penal. Cele mai recente modificări legislative și jurisprudențiale ce afectează exercitarea profesiei de avocat”;
− „Avocatura și dezvoltarea tehnologică”;
− „Responsabilitatea statului pentru restrângerile de drepturi impuse în pandemie”;
− „Trecutul, prezentul și viitorul asistenței juridice gratuite. Calea către accesul egal la justiție pentru toți cetățenii”;
− „Arbitrajul într-un stat de drept”;
− Forumul privind viitorul profesiei de avocat ca serviciu public.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.
Vezi și Baroul Dolj. Proiectul „Pas cu pas cresc demn” (4-15 iulie 2022)