Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
117 views
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, instanţa de judecată a fost învestită cu soluţionarea unei cereri având ca obiect divorţ, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la dispoziţiile în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a judeca pricina.
Reclamanta A., aprod la Judecătoria Suceava, a învestit Judecătoria Suceava cu o acţiune de divorţ, pârât fiind B..
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea”, iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Prin decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a statuat că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de „grefier”, în sensul că este aplicabil şi în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.
Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, „personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT”, iar potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, „Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer”.
Din analiza dispoziţiilor legale sus-menţionate, Înalta Curte reţine că legiuitorul face distincţie între personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi personalul conex personalului auxiliar de specialitate.
Cum reclamanta este aprod la Judecătoria Suceava, ea nu aparţine personalului auxiliar de specialitate al instanţelor sau al parchetelor, ci este încadrată de lege în categoria personalului care ocupă funcţii conexe personalului auxiliar de specialitate.
De aceea, raportat la cele statuate prin decizia nr. 7/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 C. proc. civ.
Aşa fiind, ea trebuie stabilită fie conform dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., caz în care cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor.
În speţă, cea din urmă locuinţă comună a soţilor se află în municipiul Suceava, astfel că, raportat la textul de lege mai sus citat, competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Suceava.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Suceava.
Sursa informației: www.scj.ro.