[CUM A FOST] Specialiști de referință despre probleme actuale în codurile României, ediția a IV-a

Sâmbătă, 18 septembrie, de la orele 10:00 a avut loc cea de-a IV-a ediție a Conferinței „Specialiști de referință despre probleme actuale în codurile României”.

Evenimentul a fost organizat de către Baroul Timiș, în parteneriat cu Editura Universul Juridic, și s-a desfășurat în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara.

Conferința a fost inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților.

Programul Conferinței s-a structurat în 4 paneluri tematice cu referire la Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală și Codul penal.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul lect. univ. dr., av. Sergiu Stănilă, Decanul Baroului Timiș, și Nicolae Cîrstea, Președintele Grupului Editorial Universul Juridic, succedați de către prof. univ. dr., av. Traian Briciu, Președinte, Uniunea Națională a Barourilor din România, care a susținut, de altfel, prima temă a Conferinței.

În cele ce au urmat, jud. dr. Mihail Udroiu, de la Curtea de Apel Oradea, și-a prezentat tema Soluții la unele probleme „mecanice” generate în faza de judecată de bias-urile cognitive în materia nulităților absolute, precum și un „scurt ghid” de evitare a efectului de noise al erorilor de pattern în privința probelor neconstituționale.

Domnul av. dr. Florentin Țuca, Managing Partner, Țuca Zbârcea & Asociații, a delectat auditoriul cu al său Intermezzo, urmat de prof. univ. dr., av. Gheorghiță Mateuț, Universitatea Babeș-Bolyai, care a dezbătut tema Bunei-credințe în procedura penală. Jud. Mircea Crețu, Președintele Curții de Apel Timișoara, a încheiat prima jumătate a Conferinței cu prezentarea temei Jurisprudența CEDO privind continuitatea completului în procesul penal.

În cea de-a doua jumătate a întâlnirii, prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, Rectorul Universității „Nicolae Titulescu” din București, a prezentat Aspecte practice privind aplicarea Legii nr. 55/2021, urmat de conf. univ. dr., av. Claudiu Constantin Dinu, Facultatea de Drept, Universitatea din București, care a dezbătut temele Acte de dispoziție în materie civilă prin prisma reglementării profesiei de avocat și Actele procesuale de dispoziție reglementate de Codul de procedură civilă din perspectiva profesiei de avocat. Prof. univ. dr., av. Sergiu Bogdan, Asociat coordonator, SCA Sergiu Bogdan & Asociații, și-a axat discursul pe Chestiuni actuale privind culpa medicală sancționată ca neglijență în serviciu, iar, în încheiere, conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea, a prezentat tema privind Dosarul Electronic Național și implicațiile sale în Materia procedurii civile.

Evenimentul a fost realizat cu ajutorul partenerilor generici ai Editurii Universul Juridic: WOLTERS KLUWER România; Alpha Bank; Alexandrion Grup România și Tudor. Personal Tailor, și a numărat, printre altele, lansarea lucrărilor „Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției”, a prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, Editura Universul Juridic, 2021, și Legea organizării și exercitării profesiei de avocat. Ediția a II-a, revăzută și adaugită, autor av. dr. Ștefan Naubauer, Editura Universul Juridic, 2021.
Specialiști de referință despre probleme actuale în codurile României, ediția a IV-a

* Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc.
Completarea prezentului formular, plata taxei de participare, logarea dumneavoastră în platforma evenimentului sau orice corespondență din partea reprezentanților Universul Juridic, precum și prin participarea dumneavoastră la eveniment, semnifică acceptarea termenilor și condițiilor privind organizarea acestuia. Astfel, vă exprimați acordul pentru procesarea datelor cu caracter personal de către Universul Juridic pentru a primi informații cu privire la acest eveniment/alte evenimente Universul Juridic, oferte și/sau prezentări ale Universul Juridic, dar și newsletter. Tototdată, completând acest formular, vă dați acordul și față de folosirea fotografiilor și/sau înregistrărilor video și posibila apariție a imaginii dumneavoastră în materialele filmate/fotografice, destinate diseminării pe canalele arătate.