Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
73 views
Analizând recursul declarat de persoana condamnată A., Înalta Curte constată următoarele:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un remediu procedural prin care cetăţenii îşi pot apăra drepturile şi libertăţile fundamentale prin intermediul instanţei de control constituţional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă cu Constituţia României.
Din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă faptul că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, controlul de constituţionalitate este unul a posteriori (ulterior) şi implică examinarea prealabilă a unor condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, poate pronunţa fie sesizarea Curţii Constituţionale (când sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepţia fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992). În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale este obligatorie.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluţiei de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reţine că, pentru a putea învesti în mod legal instanţa de control constituţional, instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate verifică următoarele:
1. calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
2. dacă actul normativ criticat este un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării;
3. condiţia ca actul normativ să fie unul relevant în cauza pendinte, respectiv să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;
4. condiţia ca legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Astfel, condiţiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ şi sunt de ordine publică.
Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiţii anterior menţionate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
Aplicând mutatis mutandis (schimbând ceea ce este de schimbat) decizia Curţii Constituţionale nr. 591/21.10.2014, „legătura cu soluţionarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a „aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate”, aceasta fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispoziţiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanţa de control constituţional este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România şi autoritatea competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menţionată.
Astfel cum a statuat prin jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională se pronunţă asupra litigiului de natură constituţională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu specificul cauzei şi cu dispoziţiile legale incidente.
Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte constată:
Referitor la prima condiţie, respectiv calitatea de parte a autorului excepţiei, se constată că aceasta este îndeplinită. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de una dintre părţile din proces (contestator-persoană condamnată A., prin avocat B.) în faţa Curţii de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, instanţă învestită cu soluţionarea contestaţia în anulare declarată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 727/P/25.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2016.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că şi această condiţie este îndeplinită. Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.
Referitor la cea de-a patra condiţie, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituţional, se constată neîndoielnic îndeplinită şi această exigenţă.
Aşadar, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de persoana-condamnată A., respectiv cerinţele privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reţinând că decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părţi.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională. Fiind un remediu procesual, excepţia de neconstituţionalitate vizează în principal verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Prin demersul întreprins, persoana condamnată A. nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale criticate. Excepţia de neconstituţionalitate invocată, contrar celor susţinute de apărare, nu se circumscrie unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a normelor criticate.
Prin criticile formulate, inculpatul invocă modalitatea în care disp. art. 426 lit. b) C. proc. pen. (când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal) au fost interpretate prin decizia nr. 67/25.10.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022
Practic, persoana condamnată urmăreşte revizuirea interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în sensul de a permite instanţei care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, să reanalizeze prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.
Or, o asemenea solicitare excedează, însă, în mod vădit, competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interveni în modalitatea de aplicare şi interpretare a legii, ce revine competenţei instanţei de judecată.
Astfel, se observă că recurentul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, este nemulţumit de interpretarea oferită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia nr. 67/25.10.2022, urmărind rejudecarea acţiunii penale şi reanalizarea legii penale mai favorabile din perspectiva noilor modificări legislative.
Este adevărat că instanţa de contencios constituţional, în cadrul controlului de constituţionalitate pe care îl realizează asupra textelor de lege criticate, în conformitate cu disp art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, are posibilitatea să analizeze interpretarea dată unor dispoziţii legale de Înalta Curte în baza art. 471 şi art. 475 C. proc. pen., privitoare la recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Însă, în cadrul acestei verificări, Curtea Constituţională trebuie să se limiteze la aspectele ce vizează respectarea Constituţiei.
Verificarea efectuată de instanţa de control constituţional nu se poate extinde, fără încălcarea dips. art. 1 alin. (4) din Constituţie privind separaţia puterilor în stat şi pe cele ale art. 126 alin. (1) (justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege), şi asupra felului în care, fără a nesocoti prevederile legale, instanţa supremă înţelege să aplice unele reguli sau principii de drept, aşa cum sunt cele privitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi cazul de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Pentru aceste considerente, apreciind criticile recurentului ca fiind nefondate şi constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, faţă de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituţionalitate şi soluţionarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana condamnată A. împotriva dispoziţiei cuprinse în decizia penală nr. 971/P din data de 20 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 426 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
