O.U.G. pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal – PROIECT

Actul modificat Actul modificator Sumar
Codul fiscal
(M. Of. nr. 688 din 10 septembrie 2015; cu modif. ult.)
Proiectul de O.U.G pentru modificarea Codului fiscal Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea:
– implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în Programul de Guvernare, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 29 iunie 2017;
– elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și a Legii bugetului de stat pentru anul 2018;
– asigurării predictibilității cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri;
– introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și TVA;
– în vederea prevenirii și combaterii riscurilor de evaziune fiscală cu produse alcoolice și tutun prelucrat;
– transpunerii în legislația națională a prevederilor Directivei 2016/1164/UE a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (ATAD), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 19 iulie 2016;
– reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creșterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajați. În acest sens, se reduce numărul contribuțiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să  stabilească, să rețină, să declare și să plătească obligațiile datorate;
– respectării prevederilor Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, prin  actualizarea  impozitului pentru vehiculele de transport de marfă cu masa autorizată egală sau mai mare de 12 tone , conform  ratei de schimb  a monedei euro (1 euro = 4,5878 lei)., astfel cum a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 2 octombrie 2017(C331/04).

În Ședința de Guvern din 26 octombrie 2017, Guvernul a analizat în primă lectură, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului fiscal.

În continuare, vom prezenta modificările aduse Legii nr. 227/2015 prin proiectul de Ordonanță de Urgență.

În preambulul respectivului proiect de O.U.G. se arată faptul că promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea:
– implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în Programul de Guvernare, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 29 iunie 2017;
– elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și a Legii bugetului de stat pentru anul 2018;
– asigurării predictibilității cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri;
– introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și TVA;
– în vederea prevenirii și combaterii riscurilor de evaziune fiscală cu produse alcoolice și tutun prelucrat;
– transpunerii în legislația națională a prevederilor Directivei 2016/1164/UE a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (ATAD), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 19 iulie 2016;
– reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creșterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajați. În acest sens, se reduce numărul contribuțiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să  stabilească, să rețină, să declare și să plătească obligațiile datorate;
– respectării prevederilor Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, prin  actualizarea  impozitului pentru vehiculele de transport de marfă cu masa autorizată egală sau mai mare de 12 tone , conform  ratei de schimb  a monedei euro (1 euro = 4,5878 lei)., astfel cum a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 2 octombrie 2017(C331/04).

 

Art. I din proiectul de O.U.G. pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015

Potrivit art. I, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

 

Titlul I („Dispoziții generale”)

 

Art. 2 alin. (2) din Codul fiscal (modificat prin O.U.G. pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal)

În actuala reglementare art. 2 alin. (2) prevede că:

„(2) În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an”.


Potrivit O.U.G. pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la art. 2, alin. (2 ) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Contribuţiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

a) contribuţiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;

b) contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

c) contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului de stat”.

           

Titlul II  („Impozitul pe profit”)

 

Art. 25 alin. (3) lit. h) și alin. (4) lit. p) din Codul fiscal (modificat prin O.U.G. pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal)

În actuala reglementare 25 alin. (3) lit. h) prevede că:

„h) cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar, în limita prevăzută la art. 27;”

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Potrivit O.U.G. pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la art. 25 alin. (3) lit. h) se modifică și va avea următorul cuprins:

„h) dobânzile și alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic, potrivit art. 402;”

 

În actuala reglementare art. 25 alin. (4) lit. p) prevede că:

„p) cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările necorporale/stocurile sunt achiziționate în baza unor contracte cu plată amânată;”.


Potrivit O.U.G. pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la art. 25 alin. (4) lit. p) se modifică și va avea următorul cuprins:

„p) cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările necorporale/stocurile sunt achiziţionate în baza unor contracte cu plată amânată, pentru contribuabilii care nu aplică prevederile art. 402;”

 

Art. 27 din Codul fiscal (modificat prin O.U.G. pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal)

În actuala reglementare art. 27 prevede că:

„Art. 27 („Cheltuieli cu dobânzile şi diferenţe de curs valutar”)

(1) Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu 3. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului şi sfârşitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit. Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale.

(2) În înţelesul alin. (1), prin credit/împrumut se înţelege orice convenţie încheiată între părţi care generează în sarcina uneia dintre părţi obligaţia de a plăti dobânzi şi de a restitui capitalul împrumutat. Pentru determinarea gradului de îndatorare, în capitalul împrumutat se includ şi creditele/împrumuturile cu termen de rambursare peste un an pentru care, în convenţiile încheiate, nu s-a stabilit obligaţia de a plăti dobânzi.

(3) În înţelesul alin. (1), în capitalul împrumutat se includ şi creditele/împrumuturile care au un termen de rambursare mai mic de un an, în situaţia în care există prelungiri ale acestui termen, iar perioada de rambursare curentă, însumată cu perioadele de rambursare anterioare ale creditelor/împrumuturilor pe care le prelungesc, depăşeşte un an. În acest caz, impozitul pe profit se recalculează şi pentru perioada de rambursare anterioară prelungirii.

(4) În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, pierderea netă va fi tratată ca o cheltuială cu dobânzile, deductibilă potrivit alin. (1). Cheltuielile/veniturile din diferenţele de curs valutar, care intră sub incidenţa prezentului alineat, sunt cele aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare a capitalului.

(5) În condiţiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste 3 sau capitalul propriu are o valoare negativă, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar sunt nedeductibile. Acestea se reportează în perioada următoare, în condiţiile alin. (1), până la deductibilitatea integrală a acestora. Dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar al contribuabililor care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune sau divizare totală se transferă contribuabililor nou-înfiinţaţi, respectiv celor care preiau patrimoniul societăţii absorbite sau divizate, după caz, proporţional cu activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare. Dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar al contribuabililor care nu îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de desprindere a unei părţi din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se împarte între aceşti contribuabili şi cei care preiau parţial patrimoniul societăţii cedente, după caz, proporţional cu activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele menţinute de persoana juridică cedentă.

(6) Dobânzile şi pierderile nete din diferenţe de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obţinute direct sau indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii similare, menţionate în norme, şi cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor obţinute de la instituţiile de credit române sau străine, instituţiile financiare nebancare, precum şi cele obţinute în baza obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului articol.
Aplicare.

(7) În cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi, cu excepţia celor prevăzute la alin. (6), dobânzile deductibile sunt limitate la:
a) nivelul ratei dobânzii de politică monetară a Băncii Naţionale a României, corespunzătoare ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei; şi
b) nivelul ratei dobânzii anuale de 4%, pentru împrumuturile în valută. Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

(8) Limita prevăzută la alin. (7) se aplică separat pentru fiecare împrumut, înainte de aplicarea prevederilor alin. (1) şi (5). =

(9) Prevederile alin. (1)-(5) nu se aplică instituţiilor de credit – persoane juridice române şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit – persoane juridice străine, instituţiilor financiare nebancare, precum şi societăţilor de leasing operaţional.

(10) În cazul unei persoane juridice străine care îşi desfăşoară activitatea printr-un sediu permanent în România, prevederile prezentului articol se aplică prin luarea în considerare a capitalului propriu.

(11) Cheltuielile cu dobânzile care sunt incluse în costul de achiziţie sau în costul de producţie al unui activ cu ciclu lung de fabricaţie, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului articol”.

Potrivit O.U.G. pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, art. 27 se abrogă.