Sursele de eroare în procedura de identificare a suspectului de către martor

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

 b) Variabilele cazului (variabile estimatoare)

1. Nivelul ridicat de stres sau frică poate impacta acurateţea identi­ficării suspectului de către martor. Asistarea la săvârşirea anumitor infrac­ţiuni sau la infracţiuni comise asupra unor persoane cunoscute poate presupune un nivel ridicat de frică sau stres.

2. Atenţia martorului – atunci când evaluam fiabilitatea unei probe testimoniale a martorului ocular se impune să cerem detalii legate de ceea ce i‑a captat atenţia acelui martor. Astfel, trebuie să analizăm pe ce şi‑a concentrat atenţia martorul la momentul desfăşurării evenimentelor, nu doar ce avea în câmpul său vizual. Aşa cum se ştie, memoria noastră nu funcţio­nează ca o cameră video care înregistrează obiectiv tot ceea ce apare în câmpul vizual, ci funcţionează selectiv, în strânsă relaţie cu ceea ce ne atrage atenţia. Având în vedere că avem o capacitate finită de a prelucra informaţiile, atunci când ne concentrăm atenţia pe un aspect scade canti­tatea de atenţie disponibilă pentru celelalte aspecte. De exemplu, studiile de cercetare^[14] arată că folosirea unei arme în timpul săvârşirii infracţiunii atrage atenţia martorilor spre acea armă, acurateţea identificării făptuito­rului fiind afectată. Acest fenomen poartă denumirea de „efectul focalizării armei” (“weapon focus effect”). Alte studii au arătat că atunci când atenţia noastră este absorbită de o anumită sarcină, putem să nu înregistrăm un stimul vizual neaşteptat care se află în afara focului nostru atenţional^[15].

3. Durata expunerii – cu cât martorul ocular a avut mai mult timp în care l‑a văzut pe făptuitor, cu atât rezultatele identificării sunt mai acurate. Totuşi, nu putem avea încredere în timpul de expunere estimat de martor. Într‑un studiu^[16] despre memoria martorilor, participanţii erau puşi să vizioneze un filmuleţ în care se petrecea un jaf la o bancă. După vizionare, ei trebuiau să estimeze durata jafului. Rezultatele au arătat că durata a fost constant supraestimată (jaful a durat 30 secunde şi a fost estimat, în medie, la 147 secunde), doar 3% estimând egal sau subestimând durata jafului. Această cercetare are implicaţii cu privire la credibilitatea declaraţiilor. Un martor care identifică un suspect după ce spune că l‑a văzut timp de câteva minute (chiar dacă nu a fost aşa) va fi mai credibil decât unul care spune că l‑a văzut câteva secunde.

4. Condiţiile de vizibilitate – cu cât condiţiile de vizibilitate în care s‑au desfăşurat faptele sunt mai bune, cu atât capacitatea martorului de a percepe şi de a‑şi aminti evenimentul şi făptuitorul sunt mai acurate. Condi­ţiile de vizibilitate se referă la distanţă, lumină, ceaţă, ploaie, ferestre (de exemplu, crăpate sau murdare) strălucire, reflectare, umbră, obstrucţii fizice în câmpul vizual.

5. Caracteristicile şi starea martorului – capacitatea martorului ocular de a percepe şi de a‑şi aminti sunt influenţate de caracteristicile fizice şi mentale ale acestuia, precum şi de starea în care se afla la momentul petrecerii faptelor. Exemple de astfel de caracteristici şi stări sunt: acuitatea vizuală, starea fizică şi psihică (boală, intoxicaţie, oboseală), influenţa bău­turilor alcoolice, vârsta. Emoţiile pot îmbunătăţi^[17] sau deteriora memoria, uneori provocând chiar amnezie asupra evenimentului^[18]. Dacă emoţia trăită de martor la momentul petrecerii faptelor este foarte intensă, dar şi cu o valenţă foarte negativă (de exemplu, o frică puternică), s‑a arătat că aceasta deteriorează memoria. O cercetară amplă pe această temă a arătat că stresul pe care îl simţea martorul la momentul petrecerii evenimentului a dus la şanse mai mici în identificarea făptuitorului în procedura recunoaş­terii de persoane şi la detalii mai puţin acurate despre infracţiune^[19].

6. Descrierea făptuitorului de către martor – există o legătură (corelaţie), deşi mică, între capacitatea martorului de a‑l descrie pe făptui­tor şi capacitatea martorului de a‑l identifica pe făptuitor într‑o procedură de identificare.

7. Caracteristicile făptuitorului – cum sunt semnele distinctive, deghi­zarea şi prejudecăţile de rasă. Martorii sunt mai capabili să‑i identifice pe făptuitorii care au semne distinctive decât pe cei cu caracteristici comune. Deghizarea făptuitorului la momentul comiterii faptei îngreunează de obicei procesul identificării. O caracteristică importantă este că martorii sunt sem­nificativ mai buni în identificarea membrilor propriei rase decât în identifi­carea membrilor altor rase.

8. Viteza cu care martorul face identificarea (latenţa răspunsului) – de obicei, identificările acurate sunt şi făcute foarte rapid, spre deosebire de identificările inexacte, care vin după o latenţă mai mare în răspunsul dat de martor.

9. Nivelul de încredere în identificare – încrederea pe care o are martorul în propriul răspuns dat în procedura identificării nu este un indi­cator bun al acurateţei. Răspunsurile date de martor în procedura identi­ficării pot fi rezultate ale sugestibilităţii, iar încredere în răspuns poate fi un rezultat al feedbackului de confirmare, în ambele cazuri identificarea nefiind acurată. Cu toate acestea, încrederea pe care o are martorul în iden­tificarea lui influenţează masiv aprecierea probei de către decidenţi.

10. Degradarea memoriei – memoria se degradează în timp, iar degra­darea nu este una lineară, ci una secvenţială. Cea mai mare degradare a memoriei este la scurt timp după observarea evenimentului. Memoria senzorială şi memoria de scurtă durată funcţionează timp de câteva secunde. Nu toate informaţiile encodate prin aceste sisteme ajung să fie stocate (păstrate) în memoria de lungă durată (care durează de la câteva minute până la câţiva ani). Cu cât procedurile ce implică apelarea la me­morie se desfăşoară mai rapid după producerea faptelor, cu atât şansele de erori în reactualizare (redarea din memorie) sunt mai scăzute.

Concluzii, practici şi recomandări

– Declaraţiile unui martor pot să difere de la o audiere la alta, ca efect al expunerii la informaţii post‑eveniment. Majoritatea martorilor care ajung să depună depoziţie în faţa organelor judiciare sunt expuşi la informaţii legate de săvârşirea infracţiunii (fie, fiind cunoscut cu victima sau cu făptuitorul, vorbeşte cu aceştia, fie discută cu organele judiciare cu ocazia audierii, fie sunt expuşi la informaţii din mass‑media etc.).

– Schimbarea declaraţiei unui martor nu semnifică în mod automat o intenţie în denaturarea adevărului. Alterarea memoriei cu informaţii post‑eveniment au acest efect al denaturării adevărului fără ca martorul să conştientizeze acest fapt şi având toată buna‑credinţă în a declara conform realităţii.

– Se recomandă ca martorii unui eveniment să fie audiaţi cât mai repede după ce evenimentul a avut loc. O strategie care poate să fie folosită este să li se indice martorilor (care nu se pot prezenta imediat la audiere sau care nu pot fi audiaţi în timp util) să îşi noteze tot ceea ce îşi amintesc legat de infracţiunea cercetată, cu cât mai multe detalii. În acest fel s‑ar păstra detaliile care cu timpul se şterg din memorie şi s‑ar preveni eventuala alterare ca urmare a contaminării.

– Toate cercetările prezentate arată o dată în plus cât de importantă este respectarea procedurii penale în privinţa luării declaraţiilor, respectiv ca martorul să fie lăsat să spună tot ceea ce ştie legat de o faptă şi doar apoi să i se pună întrebări. O altă recomandare importantă este ca atunci când se consemnează declaraţiile martorilor să nu se modifice în nicio proporţie cele spuse de către aceştia. De foarte multe ori, în practică, se procedează la reformulări ale celor declarate de martor. Diferenţele pot părea nesemnificative, însă pot să nu fie. Cel care ia declaraţia de cele mai multe ori şi‑a format câteva ipoteze despre faptă şi făptuitor. Cercetările ne arată că aceste ipoteze afectează modul în care se ia declaraţia (prin erorile confirmatorii şi cele de contaminare). Reformulările celor spuse de către martor sunt şi ele sursă de eroare, iar recomandarea este de a se consemna exact ceea ce spune martorul, cu cuvintele lui.

– Este mai uşor de contaminat o primă declaraţie care nu a fost luată în detaliu. Astfel că ar fi indicat ca cel care consemnează declaraţia să o consemneze cât mai acurat, cu toate detaliile oferite de către martor şi fără să „selecteze ceea ce este important pentru faptă”. De multe ori, nu putem şti decât la finalul procesului ce a fost important şi ce nu a fost relevant din ceea ce declară un martor.

– Adaptarea limbajului la nivelul persoanei audiate este esenţială pentru o declaraţie acurată. Voi prezenta în cele ce urmează un exemplu din practică ce reflectă situaţiile în care se poate ajunge în cazul în care nu se respectă o asemenea condiţie.

Eram în sala de judecată aşteptând să se strige cauza care mă interesa. Între timp, judecătoarea a procedat la audierea unei martore într‑o altă speţă. Martora era o femeie în vârstă, cel mai probabil din mediul rural (purta batic). Asistase la o infracţiune de furt. Judecătoarea, după ce i‑a comunicat drepturile şi obligaţiile, a întrebat: „Vă menţineţi declaraţia dată în faza urmăririi penale?”. Martora s‑a uitat nedumerită. Nu ştia ce trebuie să zică. Era vizibil că nu înţelegea limbajul. A zis încet, crezând că asta trebuie să spună, „Nu”. Judecătoarea a ridicat tonul şi a întrebat mirată: „Cum adică? Nu vă menţineţi declaraţia dată în faza urmăririi penale?”. Martora, dându‑şi seama că a „răspuns greşit”, a rectificat: „Ba da”. Judecătoarea s‑a enervat: „Cum, doamnă, vă bateţi joc de mine? Vă menţineţi sau nu vă menţineţi declaraţiile date în faza urmăririi penale?”. Sigur că în această situaţie problema nu este doar cea a limbajului nea­daptat, ci şi una de abordare înţeleaptă şi empatică a situaţiei. Era evident că martora nu înţelegea întrebarea. Când o persoană nu înţelege între­barea, nu ajută repetarea pe un ton mai ridicat. Trebuie pur şi simplu să fie reformulată.

– Încrederea pe care o avem în declaraţiile date de martori şi în identificarea suspecţilor de către martori nu este în fiecare caz justificată. Studiile de cercetare din domeniu ne arată că, chiar şi atunci când martorul nu are niciun motiv să relateze altceva decât adevărul, acesta poate să dea o declaraţie falsă. Complianţa şi contaminarea sunt două procese impor­tante pe care ar trebui să le avem în minte atunci când analizăm valoarea probatorie a unei declaraţii.