Sursele de eroare în procedura de identificare a suspectului de către martor

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

 b) Variabilele cazului (variabile estimatoare)

1. Nivelul ridicat de stres sau frică poate impacta acuratețea identi­ficării suspectului de către martor. Asistarea la săvârșirea anumitor infrac­țiuni sau la infracțiuni comise asupra unor persoane cunoscute poate presupune un nivel ridicat de frică sau stres.

2. Atenția martorului – atunci când evaluam fiabilitatea unei probe testimoniale a martorului ocular se impune să cerem detalii legate de ceea ce i‑a captat atenția acelui martor. Astfel, trebuie să analizăm pe ce și‑a concentrat atenția martorul la momentul desfășurării evenimentelor, nu doar ce avea în câmpul său vizual. Așa cum se știe, memoria noastră nu funcțio­nează ca o cameră video care înregistrează obiectiv tot ceea ce apare în câmpul vizual, ci funcționează selectiv, în strânsă relație cu ceea ce ne atrage atenția. Având în vedere că avem o capacitate finită de a prelucra informațiile, atunci când ne concentrăm atenția pe un aspect scade canti­tatea de atenție disponibilă pentru celelalte aspecte. De exemplu, studiile de cercetare^[14] arată că folosirea unei arme în timpul săvârșirii infracțiunii atrage atenția martorilor spre acea armă, acuratețea identificării făptuito­rului fiind afectată. Acest fenomen poartă denumirea de „efectul focalizării armei” (“weapon focus effect”). Alte studii au arătat că atunci când atenția noastră este absorbită de o anumită sarcină, putem să nu înregistrăm un stimul vizual neașteptat care se află în afara focului nostru atențional^[15].

3. Durata expunerii – cu cât martorul ocular a avut mai mult timp în care l‑a văzut pe făptuitor, cu atât rezultatele identificării sunt mai acurate. Totuși, nu putem avea încredere în timpul de expunere estimat de martor. Într‑un studiu^[16] despre memoria martorilor, participanții erau puși să vizioneze un filmuleț în care se petrecea un jaf la o bancă. După vizionare, ei trebuiau să estimeze durata jafului. Rezultatele au arătat că durata a fost constant supraestimată (jaful a durat 30 secunde și a fost estimat, în medie, la 147 secunde), doar 3% estimând egal sau subestimând durata jafului. Această cercetare are implicații cu privire la credibilitatea declarațiilor. Un martor care identifică un suspect după ce spune că l‑a văzut timp de câteva minute (chiar dacă nu a fost așa) va fi mai credibil decât unul care spune că l‑a văzut câteva secunde.

4. Condițiile de vizibilitate – cu cât condițiile de vizibilitate în care s‑au desfășurat faptele sunt mai bune, cu atât capacitatea martorului de a percepe și de a‑și aminti evenimentul și făptuitorul sunt mai acurate. Condi­țiile de vizibilitate se referă la distanță, lumină, ceață, ploaie, ferestre (de exemplu, crăpate sau murdare) strălucire, reflectare, umbră, obstrucții fizice în câmpul vizual.

5. Caracteristicile și starea martorului – capacitatea martorului ocular de a percepe și de a‑și aminti sunt influențate de caracteristicile fizice și mentale ale acestuia, precum și de starea în care se afla la momentul petrecerii faptelor. Exemple de astfel de caracteristici și stări sunt: acuitatea vizuală, starea fizică și psihică (boală, intoxicație, oboseală), influența bău­turilor alcoolice, vârsta. Emoțiile pot îmbunătăți^[17] sau deteriora memoria, uneori provocând chiar amnezie asupra evenimentului^[18]. Dacă emoția trăită de martor la momentul petrecerii faptelor este foarte intensă, dar și cu o valență foarte negativă (de exemplu, o frică puternică), s‑a arătat că aceasta deteriorează memoria. O cercetară amplă pe această temă a arătat că stresul pe care îl simțea martorul la momentul petrecerii evenimentului a dus la șanse mai mici în identificarea făptuitorului în procedura recunoaș­terii de persoane și la detalii mai puțin acurate despre infracțiune^[19].

6. Descrierea făptuitorului de către martor – există o legătură (corelație), deși mică, între capacitatea martorului de a‑l descrie pe făptui­tor și capacitatea martorului de a‑l identifica pe făptuitor într‑o procedură de identificare.

7. Caracteristicile făptuitorului – cum sunt semnele distinctive, deghi­zarea și prejudecățile de rasă. Martorii sunt mai capabili să‑i identifice pe făptuitorii care au semne distinctive decât pe cei cu caracteristici comune. Deghizarea făptuitorului la momentul comiterii faptei îngreunează de obicei procesul identificării. O caracteristică importantă este că martorii sunt sem­nificativ mai buni în identificarea membrilor propriei rase decât în identifi­carea membrilor altor rase.

8. Viteza cu care martorul face identificarea (latența răspunsului) – de obicei, identificările acurate sunt și făcute foarte rapid, spre deosebire de identificările inexacte, care vin după o latență mai mare în răspunsul dat de martor.

9. Nivelul de încredere în identificare – încrederea pe care o are martorul în propriul răspuns dat în procedura identificării nu este un indi­cator bun al acurateței. Răspunsurile date de martor în procedura identi­ficării pot fi rezultate ale sugestibilității, iar încredere în răspuns poate fi un rezultat al feedbackului de confirmare, în ambele cazuri identificarea nefiind acurată. Cu toate acestea, încrederea pe care o are martorul în iden­tificarea lui influențează masiv aprecierea probei de către decidenți.

10. Degradarea memoriei – memoria se degradează în timp, iar degra­darea nu este una lineară, ci una secvențială. Cea mai mare degradare a memoriei este la scurt timp după observarea evenimentului. Memoria senzorială și memoria de scurtă durată funcționează timp de câteva secunde. Nu toate informațiile encodate prin aceste sisteme ajung să fie stocate (păstrate) în memoria de lungă durată (care durează de la câteva minute până la câțiva ani). Cu cât procedurile ce implică apelarea la me­morie se desfășoară mai rapid după producerea faptelor, cu atât șansele de erori în reactualizare (redarea din memorie) sunt mai scăzute.

Concluzii, practici și recomandări

– Declarațiile unui martor pot să difere de la o audiere la alta, ca efect al expunerii la informații post‑eveniment. Majoritatea martorilor care ajung să depună depoziție în fața organelor judiciare sunt expuși la informații legate de săvârșirea infracțiunii (fie, fiind cunoscut cu victima sau cu făptuitorul, vorbește cu aceștia, fie discută cu organele judiciare cu ocazia audierii, fie sunt expuși la informații din mass‑media etc.).

– Schimbarea declarației unui martor nu semnifică în mod automat o intenție în denaturarea adevărului. Alterarea memoriei cu informații post‑eveniment au acest efect al denaturării adevărului fără ca martorul să conștientizeze acest fapt și având toată buna‑credință în a declara conform realității.

– Se recomandă ca martorii unui eveniment să fie audiați cât mai repede după ce evenimentul a avut loc. O strategie care poate să fie folosită este să li se indice martorilor (care nu se pot prezenta imediat la audiere sau care nu pot fi audiați în timp util) să își noteze tot ceea ce își amintesc legat de infracțiunea cercetată, cu cât mai multe detalii. În acest fel s‑ar păstra detaliile care cu timpul se șterg din memorie și s‑ar preveni eventuala alterare ca urmare a contaminării.

– Toate cercetările prezentate arată o dată în plus cât de importantă este respectarea procedurii penale în privința luării declarațiilor, respectiv ca martorul să fie lăsat să spună tot ceea ce știe legat de o faptă și doar apoi să i se pună întrebări. O altă recomandare importantă este ca atunci când se consemnează declarațiile martorilor să nu se modifice în nicio proporție cele spuse de către aceștia. De foarte multe ori, în practică, se procedează la reformulări ale celor declarate de martor. Diferențele pot părea nesemnificative, însă pot să nu fie. Cel care ia declarația de cele mai multe ori și‑a format câteva ipoteze despre faptă și făptuitor. Cercetările ne arată că aceste ipoteze afectează modul în care se ia declarația (prin erorile confirmatorii și cele de contaminare). Reformulările celor spuse de către martor sunt și ele sursă de eroare, iar recomandarea este de a se consemna exact ceea ce spune martorul, cu cuvintele lui.

– Este mai ușor de contaminat o primă declarație care nu a fost luată în detaliu. Astfel că ar fi indicat ca cel care consemnează declarația să o consemneze cât mai acurat, cu toate detaliile oferite de către martor și fără să „selecteze ceea ce este important pentru faptă”. De multe ori, nu putem ști decât la finalul procesului ce a fost important și ce nu a fost relevant din ceea ce declară un martor.

– Adaptarea limbajului la nivelul persoanei audiate este esențială pentru o declarație acurată. Voi prezenta în cele ce urmează un exemplu din practică ce reflectă situațiile în care se poate ajunge în cazul în care nu se respectă o asemenea condiție.

Eram în sala de judecată așteptând să se strige cauza care mă interesa. Între timp, judecătoarea a procedat la audierea unei martore într‑o altă speță. Martora era o femeie în vârstă, cel mai probabil din mediul rural (purta batic). Asistase la o infracțiune de furt. Judecătoarea, după ce i‑a comunicat drepturile și obligațiile, a întrebat: „Vă mențineți declarația dată în faza urmăririi penale?”. Martora s‑a uitat nedumerită. Nu știa ce trebuie să zică. Era vizibil că nu înțelegea limbajul. A zis încet, crezând că asta trebuie să spună, „Nu”. Judecătoarea a ridicat tonul și a întrebat mirată: „Cum adică? Nu vă mențineți declarația dată în faza urmăririi penale?”. Martora, dându‑și seama că a „răspuns greșit”, a rectificat: „Ba da”. Judecătoarea s‑a enervat: „Cum, doamnă, vă bateți joc de mine? Vă mențineți sau nu vă mențineți declarațiile date în faza urmăririi penale?”. Sigur că în această situație problema nu este doar cea a limbajului nea­daptat, ci și una de abordare înțeleaptă și empatică a situației. Era evident că martora nu înțelegea întrebarea. Când o persoană nu înțelege între­barea, nu ajută repetarea pe un ton mai ridicat. Trebuie pur și simplu să fie reformulată.

– Încrederea pe care o avem în declarațiile date de martori și în identificarea suspecților de către martori nu este în fiecare caz justificată. Studiile de cercetare din domeniu ne arată că, chiar și atunci când martorul nu are niciun motiv să relateze altceva decât adevărul, acesta poate să dea o declarație falsă. Complianța și contaminarea sunt două procese impor­tante pe care ar trebui să le avem în minte atunci când analizăm valoarea probatorie a unei declarații.