Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
109 views
Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorităţii dreptului comunitar, principiu prevăzut de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi acest caz de revizuire este reglementat de legea specială, procedura de soluţionare a cererii este cea stabilită de C. proc. civ., ceea ce presupune examinarea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a condiţiilor de admisibilitate a revizuirii, prin prisma cerinţelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004.
Din această perspectivă, se constată a fi incidente prevederile paragrafelor 72, 73 şi 84 din Decizia nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-au stabilit o serie de linii directoare pe care le va urma instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, în analiza admisibilităţii căii de atac:
72. În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.
73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea.
84. Revine însă instanţei de judecată obligaţia să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecăţii, orientându-se după reperele menţionate mai sus şi, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispoziţiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanţei de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate.
Aceste considerente sunt similare celor reţinute de CJUE în hotărârea pronunţată la 16 martie 2006, în cauza C – 23/2004 – Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, prin care s-a arătat că:
„dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri”.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în analiza admisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, trebuie avute în vedere, pe de-o parte, hotărârile pronunţate de CJUE sau dispoziţiile de drept unional pe care revizuenta apreciază că le-a încălcat hotărârea atacată, iar, pe de altă parte, împrejurarea dacă dreptul Uniunii a fost analizat de instanţa de recurs, respectiv dacă problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional a primit o dezlegare în faza procesuală anterioară.
În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, din motivele prezentate în susţinerea căii de atac, ce privesc doar chestiunea necesităţii sau lipsei de necesitate a parcurgerii unei proceduri de notificare a Comisiei Europene în privinţa modificărilor aduse H.G. nr. 839/2010 prin H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011, rezultând, cu claritate, că revizuenta urmăreşte să repună în discuţie analiza pe care instanţa de recurs a făcut-o, din perspectiva dreptului unional, cu privire la natura unor astfel de modificări.
Observând inclusiv limitele cadrului procesual stabilit din această perspectivă (a neparcurgerii procedurii notificării ajutorului de stat) prin memoriul de recurs, Înalta Curte apreciază că, deşi prin cererea de revizuire a fost criticată hotărârea atacată pentru o pretinsă ignorare a prevederilor Regulamentului nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 TFUE şi Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului 659/1999, precum şi a hotărârilor interpretative date de CJUE în cauzele evocate prin cererea de revizuire, în fapt critica revizuentei priveşte concluzia la care a ajuns instanţa de recurs în privinţa calificării modificărilor aduse prin cele două acte administrative ca fiind, din perspectiva dreptului unional, modificări de natură pur formală sau administrativă, ce nu pot afecta evaluarea compatibilităţii măsurii de ajutor cu piaţa comună.
Din motivele prezentate în susţinerea căii de atac rezultă, cu claritate, că revizuenta urmăreşte să repună în discuţie analiza pe care instanţa de recurs a făcut-o cu privire la un astfel de aspect, apreciind că modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor dreptului unional s-a realizat într-o manieră necorespunzătoare.
Or, aceste motive de revizuire corespund unor critici de nelegalitate care pot fi formulate doar în calea de atac a recursului, revizuenta urmărind să obţină, pe calea revizuirii, exercitarea unui control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti definitive.
Din considerentele deciziei atacate cu revizuire rezultă că instanţa de recurs a făcut o analiză coroborată a dispoziţiilor H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011 cu cele ale art. 108 alin. (3) din TFUE, reţinând că, în raport şi de prevederile normelor substanţiale trasate prin Regulamentul CE nr. 1698/2005 şi Regulamentul nr. 1974/2006, dar şi conform Liniilor directoare comunitare pentru sectorul agricol şi forestier 2007-2013, modificările aduse H.G. nr. 839/2010 prin cele două acte administrative cu caracter normativ atacate nu intră în categoria celor supuse obligaţiei de notificare a Comisiei Europene, instanţa plasându-le expres în categoria celor de natură pur formală sau administrativă (aspecte ce vizează, în mod implicit, prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul nr. 794/2004). Utilizarea termenului de „modificări de procedură”, sau faptul că, în cuprinsul deciziei atacate cu revizuire, instanţa nu a făcut o trimitere expresă la prevederile Regulamentului nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 TFUE sau la cele ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului 659/1999, ori la hotărârile interpretative ale CJUE evocate de revizuentă, nu echivalează cu o netratare, din perspectiva dreptului unional, a chestiunilor de drept reglementate sau dezlegate prin acestea, câtă vreme, din conţinutul concret al deciziei atacate cu revizuire rezultă că sus indicatele prevederi ale dreptului unional au fost avute în vedere de instanţa de recurs.
În acest context, faptul că revizuenta apreciază ca nefiind incidentă situaţia de excepţie sus indicată, ci procedura generală de notificare reglementată art. 1 şi 2 din Regulamentul nr. 659/1999, precum şi prevederile art. 2, art. 4 alin. (2) şi anexa I din Regulamentul nr. 794/2004, raportat la art. 108 alin. (3) TFUE, reprezintă o evidentă critică de nelegalitate a hotărârii atacate.
De asemenea, parte din hotărârile interpretative evocate de revizuentă (pronunţate în cauzele C-585/17, T-394/08, T-297/02, T-254/00, T-270/00, T-277/00, C-585/17 etc.) dezleagă chestiunea necesităţii notificării Comisiei Europene, plecând de la o premisă prestabilită (reţinută a priori), respectiv cea a unor modificări a criteriilor de aplicare a schemei de ajutor, în sensul extinderii schemei de ajutor la beneficiari noi sau în temeiul unei baze juridice substanţial noi. Or, în cauza de faţă chestiunea dezlegată de instanţa de recurs a vizat elementul prealabil, instanţa apreciind că nu s-a produs o modificare a condiţiilor de acordare a ajutorului de stat din perspectiva criteriilor minime de eligibilitate a beneficiarilor, ci doar o modificare a procedurii pe care solicitanţii aveau obligaţia să o urmeze.
Totodată, instanţa învestită cu soluţionarea revizuirii observă că limitele trasate prin memoriul de recurs depus în dosarul nr. x/2015 au vizat, din perspectiva chestiunii neîndeplinirii procedurii de notificare, doar modificările prin care revizuenta a apreciat că ar fi operat o eliminare a cerinţei angajamentului multianual pentru perioada 2010-2015 şi o eliminare a cerinţei de verificare a încadrării în buget, înainte de aprobarea cererilor. Or astfel de elemente sunt diferite de cele ce intră în sfera interpretativă a hotărârilor CJUE pronunţate în cauzele invocate de revizuentă (inclusiv cele din cauzele T-151/11, C-590/14, C 111/10, C-121/10, T-527/13, C-138/09, C-630/11 şi C-633/11). Pe cale de consecinţă, hotărârile CJUE evocate de revizuentă nu vizează chestiuni interpretative care să fie incidente în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii în cauza soluţionată prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, privite inclusiv prin prisma cadrului procesual trasat prin memoriu de recurs.
Aşadar, prin hotărârea atacată, Înalta Curte a dezlegat problematica referitoare la aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, iar prin cererea de revizuire nu se invocă niciun element de noutate din perspectiva relevantă cauzei. Împrejurarea că instanţa de recurs a ajuns la o concluzie diferită de cea pe care o susţine revizuenta, nu poate constitui temei al unui motiv de revizuire, ci al unui motiv de recurs, subsumat cazului de casare referitor la greşita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
În concluzie, în acord cu cele reţinute în cuprinsul paragrafelor nr. 72 şi 73 din Decizia nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior citate, Înalta Curte apreciază că este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în raport de motivele invocate în susţinerea acesteia, care tind la reformarea hotărârii atacate, constituind un veritabil „recurs la recurs”, aspect ce contravine naturii juridice a revizuirii, care reprezintă o cale de atac de retractare, iar nu de reformare.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de societatea A. S.R.L, ca inadmisibilă.
Sursa informației: www.scj.ro.
