Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
93 views
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Potrivit cererii de chemare în judecată şi obiectului acesteia, reclamanţii au promovat o acţiune pentru soluţionarea unui conflict individual de muncă.
Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, „judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul”.
În raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 2 noiembrie 2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (2) din C. muncii (actual art. 269 alin. (2), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.
În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:
„cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.
Din interpretarea acestor texte de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ., iar pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.
În speţă, reclamanţii şi-au exprimat opţiunea şi au introdus acţiunea la Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, instanţa de la domiciliile lor, iar în cererea de chemare în judecată au indicat sediul procesual ales la sediul avocatului care îi reprezenta în cauză.
Prin urmare, chestiunea juridică care interesează în cauză este aceea de interpretare a noţiunii de domiciliu, respectiv de a stabili dacă domiciliul procesual ales de parte poate determina instanţa competentă.
Noţiunea de domiciliu este definită de dispoziţiile art. 87 C. civ., potrivit cărora:
„Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală”.
De asemenea, art. 91 din acelaşi cod prevede că „Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate”.
Reiese că, în speţă, domiciliul reclamanţilor este cel care figurează în cuprinsul cărţilor de identitate, loc în care aceştia au şi locuit efectiv la data sesizării instanţei.
Conform copiei din actele de identitate a reclamanţilor, aflate la dosar, aceştia aveau domiciliul, la data sesizării instanţei, 02 noiembrie 2017, în judeţul Vâlcea, pe raza teritorială a Tribunalului Vâlcea.
Chiar dacă reclamanţii şi-au indicat un domiciliu procedural ales pe raza judeţului Dolj, respectiv la avocatul acestora, acest domiciliu nu poate atrage competenţa Tribunalului Dolj, art. 269 alin. (2) C. muncii având în vedere domiciliul stabil şi efectiv al reclamanţilor, iar nu domiciliul mandatarului/avocatului acestora sau sediul cabinetului apărătorului ales.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că, dacă s-ar admite determinarea competenţei în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamantului, s-ar ajunge la situaţia în care reclamantului i s-ar permite să aleagă instanţa la care să se judece în funcţie de baroul avocaţial din cadrul căruia îşi alege apărătorul sau în funcţie de domiciliul mandatarului.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
Sursa informației: www.scj.ro.
