Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
137 views
Constituită în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului a cărei soluţionare face de prisos examinarea pe fond a litigiului, reţinând următoarele:
Recursul are ca obiect încheierea din 4 octombrie 2022 şi decizia civilă nr. 2656 din 18 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în apel, într-un proces înregistrat pe rolul rolul Judecătoriei Ploieşti la 14.03.2018.
Înalta Curte reţine că litigiul are natura unui conflict individual de muncă, întrucât solicitarea reclamantelor, foste salariate ale pârâtei, cu privire la acordarea diferenţelor salariale dintre pensia pentru limita de vârstă pe care ar fi primit-o dacă ar mai fi fost în continuare salariatele societăţii pârâte şi pensia pentru invaliditate pe care o primesc în acest moment, ca urmare a incidentului produs la locul de muncă în anul 1985, derivă din raporturile de muncă desfăşurate între titularele acţiunii şi pârâtă.
Asupra naturii raporturilor juridice deduse judecăţii instanţele de fond au statuat în sensul că acestea sunt raporturi de muncă, iar calificarea litigiului ca fiind în materia conflictelor de muncă s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 6302 pronunţată la 20.08.2018, prin care Judecătoria Ploieşti, iniţial învestită, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta C. S.A. prin notele de şedinţă depuse la dosar, considerând incidente dispoziţiile art. 268 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
În consecinţă Tribunalul Prahova – secţia I Civilă, la primul termen de judecată, verificându-şi propria competenţă în temeiul dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a constat că este competent general, material şi teritorial să judece pricina în raport cu dispoziţiile art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2020, ce vizează soluţionarea conflictelor individuale de muncă.
Astfel, procesul a fost judecat în primă instanţă în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 304/2004, respectiv ale art. 39 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2005 „Completele pentru soluţionarea, în primă instanţă, a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari dintre asistenţii judiciari numiţi potrivit legii”.
Această calificare a naturii litigiului nu a fost contestată în fazele procesuale anterioare, prin memoriul de recurs recurenta reiterând criticile formulate în faţa judecătoriei cu privire la natura litigiului, considerând că acesta derivă din raporturile de muncă.
Prin urmare, statuările instanţelor de fond sub acest aspect au intrat în puterea lucrului judecat, ele nemaiputând fi reevaluate în recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în conflictele de muncă şi de asigurări sociale”.
În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că „sunt hotărâri definitive […] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs”, iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol „hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării”.
De asemenea, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, hotărârile instanţei de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din acelaşi act normativ.
Tot astfel, art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei este de a analiza căile de atac în limitele şi în condiţiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.
Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.
Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Respectarea principiului legalităţii este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată respectiv a materiei juridice în care a fost formulată, Înalta Curte reţine că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii din 4 octombrie 2022 şi a deciziei civile nr. 2656 din 18 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Referitor la cererea intimatelor-reclamante B. şi A., privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Înalta Curte constată că intimatele-reclamante au depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, aflate la dosar (chitanţele seria x nr. x şi 092 din 18.12.2023).
Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatelor-reclamante, în sensul obligării recurentei C. S.A. la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.
Sursa informației: www.scj.ro.
