Recurs împotriva unei decizii prin care a fost soluţionată o altă cerere de recurs. Inadmisibilitate

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul cauzei.

Coroborând dispoziţiile legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în recurs sunt definitive şi nu sunt supuse căii de atac a recursului.

Se constată că prin decizia civilă nr. 335 din 10 decembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava – secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019 (recurată în prezenta cauză), a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B. şi C..

Astfel, în speţă, recurenţii-pârâţi supun căii extraordinare de atac a recursului o decizie prin care a fost soluţionată o altă cerere de recurs, hotărâre care, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, este definitivă.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, rezultă că împotriva deciziei pronunţate în soluţionarea unui recurs nu mai poate fi exercitată aceeaşi cale de atac, respectiv cea a recursului, în condiţiile în care dreptul părţii de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exerciţiul său.

Drept urmare, prezenta cale de atac apare ca fiind inadmisibilă, fiind un recurs la recurs.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II