960 views
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 13 prevedea:
„Atribuțiile generale și specifice ale personalului din cadrul direcției/serviciilor/biroului/compartimentului aflate/aflat în structura DGAESRI sunt cele prevăzute în prezentul regulament, precum și în fișele posturilor respective, care se aprobă conform statutului propriu al fiecărei categorii de personal”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Atribuţiile generale şi specifice ale personalului din cadrul direcţiei/serviciilor/biroului/compartimentelor aflate în structura DGAESRI sunt cele prevăzute în prezentul regulament, precum şi în fişele posturilor respective, care se aprobă conform statutului propriu al fiecărei categorii de personal”.
Art. 17 alin. (2^1) şi (2^2) din Regulamentul aprobat prin OMAI nr. 163/2016 (modificat prin OMAI nr. 17/2018)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 17, după alin. (2) se introduc două noi alineate, alin. (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:
„(2^1) SAE gestionează, potrivit dispoziţiei directorului general, şi alte grupuri de lucru ce se înfiinţează pe domeniile sale de competenţă, la nivelul Consiliului UE sau al Comisiei Europene.
(2^2) În scopul coordonării activităţilor din domeniul de competenţă şi pentru fundamentarea poziţiilor exprimate la nivelul UE, SAE iniţiază, ori de câte ori este nevoie, constituirea unui grup de lucru la care să participe reprezentanţi ai structurilor MAI cu atribuţii în domeniu şi promovează la conducerea direcţiei generale rezultatele activităţii în cadrul acestuia”.
Art. 17 alin. (4) lit. m)-p) din Regulamentul aprobat prin OMAI nr. 163/2016 (modificat prin OMAI nr. 17/2018)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 17 alin. (4), după lit. l) se introduc patru noi litere, lit. m)-p), cu următorul cuprins:
„m) contribuie la procesul de stabilire a priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul UE, în domeniile de competenţă ale MAI;
n) participă la sau conduce, după caz, activităţile derulate la nivelul grupurilor de lucru constituite la nivelul MAI sau al altor instituţii, în domeniul de competenţă al MAI, în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE;
o) contribuie la elaborarea sau definitivarea, după caz, a materialelor necesare derulării activităţii grupurilor de lucru ale Consiliului UE şi pregătirii reuniunilor CJAI, pe componenta de politici europene în domeniul afaceri interne, în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE;
p) contribuie la formularea punctelor de vedere cu privire la modificările instituţionale intervenite la nivelul UE generate de procesul de activare, de către un stat membru, a art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de procesul privind reforma UE, pe domeniul de competenţă”.
Art. 20 alin. (2^1) şi (2^2) din Regulamentul aprobat prin OMAI nr. 163/2016 (modificat prin OMAI nr. 17/2018)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 20, după alin. (2) se introduc două noi alineate, alin. (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:
„(2^1) SSCH gestionează, potrivit dispoziţiei directorului general, şi alte grupuri de lucru ce se înfiinţează, pe domeniile sale de competenţă, la nivelul Consiliului UE sau al Comisiei Europene.
(2^2) În scopul coordonării activităţilor din domeniul de competenţă şi pentru fundamentarea poziţiilor exprimate la nivelul UE, SSCH iniţiază, ori de câte ori este nevoie, constituirea unui grup de lucru la care să participe reprezentanţi ai structurilor MAI cu atribuţii în domeniu şi promovează la conducerea direcţiei generale rezultatele activităţii în cadrul acestuia”.
Art. 20 alin. (4) lit. n)-q) din Regulamentul aprobat prin OMAI nr. 163/2016 (modificat prin OMAI nr. 17/2018)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 20 alin. (4), după lit. m) se introduc patru noi litere, lit. n)-q), cu următorul cuprins:
„n) contribuie la procesul de stabilire a priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul UE, în domeniile de competenţă ale MAI;
o) participă la sau conduce, după caz, activităţile derulate la nivelul grupurilor de lucru constituite la nivelul MÂI sau al altor instituţii, pe domeniile de competenţă ale MAI, în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE;
p) contribuie la elaborarea sau definitivarea, după caz, a materialelor necesare derulării activităţii grupurilor de lucru ale Consiliului UE şi pregătirii reuniunilor CJAI, pe componenta de politici europene în domeniul afaceri interne, în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE;
q) contribuie la formularea punctelor de vedere cu privire la modificările instituţionale intervenite la nivelul UE, generate de procesul de activare, de către un stat membru, a art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de procesul privind reforma UE, pe domeniul de competenţă”.
Art. 20 alin. (6) lit. a) din Regulamentul aprobat prin OMAI nr. 163/2016 (modificat prin OMAI nr. 17/2018)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 20 alin. (6) lit. a) prevedea:
„(6) În domeniul prevăzut la art. 19 alin. (3), SSCH îndeplinește următoarele atribuții:
a) pregătește reprezentarea României în cadrul Consiliului de administrație al eu-LISA, denumit în continuare CA;”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 20 alin. (6), lit. a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) pregăteşte sau asigură, după caz, reprezentarea României în cadrul Consiliului de administraţie al eu-LISA, denumit în continuare CA”.
Denumirea secţ. a 4-a din cap. V din Regulamentul aprobat prin OMAI nr. 163/2016 (modificat prin OMAI nr. 17/2018)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, denumirea secţ. a 4-a din cap. V era:
„SECȚIUNEA a 4-a: Atribuțiile Direcției coordonarea afacerilor europene și relațiilor internaționale pentru instituțiile prefectului (DCAERIIP)”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la cap. V, denumirea secţ. a 4-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
„SECŢIUNEA 4: Atribuţiile Direcţiei procese europene orizontale şi coordonarea instituţiilor prefectului (DPEOCIP)”.
Art. 23 din Regulamentul aprobat prin OMAI nr. 163/2016 (modificat prin OMAI nr. 17/2018)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 23 prevedea:
„Direcția coordonarea afacerilor europene și relațiilor internaționale pentru instituțiile prefectului (DCAERIIP) este organizată și funcționează în cadrul DGAESRI ca structură de specialitate și îndeplinește atribuțiile MAI privind afacerile europene și relațiile internaționale pentru problematica aflată în competența instituțiilor prefectului, a Poliției Rutiere, Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și a următoarelor servicii publice comunitare:
a) serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple;
b) serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Direcţia procese europene orizontale şi coordonarea instituţiilor prefectului, denumită în continuare DPEOCIP, este organizată şi funcţionează în cadrul DGAESRI ca structură de specialitate şi îndeplineşte atribuţiile MAI referitoare la:
a) coordonarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor ocazionate de organizarea şi desfăşurarea Preşedinţiei României la Consiliul UE, modificările instituţionale intervenite la nivelul UE generate de procesul de activare, de către un stat membru, a art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de procesul privind reforma UE, în domeniul de competenţă al MAI;
b) afacerile europene şi relaţiile internaţionale pentru problematica aflată în competenţa instituţiilor prefectului, a structurii de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor”.