Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
120 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 630/2019
L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (1), art. 96 alin. (2), art. 98, art. 99 alin. (2) lit. i) pct. i); NCPP: art. 275 alin. (3), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.
Conform dispoziţiilor legale incidente, art. 98 din Legea nr. 302/2004 (Motive de refuz al executării), autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
În afara motivelor obligatorii de refuz, art. 98 alin. (2) reglementează motivele opţionale de refuz, când autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:
a) în situaţia prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;
i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent: (i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau; (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.
Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat faptul că în cauză nu sunt întrunite condiţiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea art. 4a alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că persoana solicitată a fost citată prin afişare la adresa locuinţei sale, Rodos, cu toate că datele de la dosar indicau o altă adresă legală în Patra, şi mai mult, la termenul de judecată nu a fost prezent nici un avocat din oficiu sau angajat care să îi apere interesele şi să îi asigure o apărare efectivă acesteia. În mod corect, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că persoana solicitată nu s-a prezentat în instanţă la 11 ianuarie 2013 şi nici nu a numit un apărător ales deoarece nu a cunoscut de existenţa procedurii în faţa instanţei elene. Mai mult decât atât, statul elen nu a asigurat nici măcar un avocat din oficiu a cărui prezentă să fie una efectivă.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă a unei comunicări legale către persoana solicitată A. a unei ordonanţe sau a oricărui act din care să rezulte obligaţia de a nu părăsi Grecia.
Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că soluţia de condamnare ar fi fost comunicată personal inculpatei, iar potrivit precizărilor înaintate la dosarul cauzei de către autoritatea emitentă, Sentinţa nr. 8/2013 a rămas irevocabilă, conform legislaţiei elene nu este atacată prin căi de atac; din cauza forţei majore însă, poate exercita cu întârziere căi de atac, pe care le apreciază instanţa abilitată .
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite nici condiţiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. (iii) şi (iv) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) lit. c) şi d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.
În Decizia pronunţată la 10 august 2017 în cauza C-270/17 PPU, Tadas Tupikas, se reaminteşte că, „întrucât articolul 4a din Decizia-cadru 2002/584 prevede un motiv facultativ de neexecutare a mandatului european de arestare şi întrucât ipotezele prevăzute la literele (a) – (d) ale alin. (1) al acestui articol au fost concepute ca excepţii de la acest motiv facultativ de nerecunoaştere, Curtea a statuat deja că autoritatea judiciară de executare poate, chiar după ce a constatat că aceste ipoteze nu acoperă situaţia persoanei care face obiectul mandatului european de arestare, să ia în considerare alte împrejurări care îi permit să se asigure că predarea persoanei în cauză nu implică o încălcare a dreptului său la apărare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2016, Dworzecki, C-108/16 PPU, EU:C:2016:346, punctele 50 şi 51)”.
Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că, în raport de cele anterior menţionate, nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru a se dispune predarea persoanei solicitată A.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că Sentinţa penală nr. 80/FCJI din data de 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A., este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
