541 views
Decizia CCR |
Actul normativ | Sumar |
D.C.C. nr. 363/2022 (M. Of. nr. 731 din 20 iulie 2022)
|
Art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor |
Neconstituționalitate parțială |
În M. Of. nr. 731 din 20 iulie 2022 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 363/2022 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, Curtea a stabilit că respectivele dispoziții sunt neconstituționale.
Obiectul sesizării de neconstituționalitate
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în ansamblul său.
Având în vedere critica de neconstituţionalitate formulată, care vizează lipsa reglementării unui termen de radiere a sancţiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură, Curtea va restrânge obiectul excepţiei, circumscriindu-l la dispoziţiile art. 100 din legea menţionată, care au următorul conţinut:
„Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertismentul;
b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an;
c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanţă sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior;
d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;
d^1) retrogradarea în grad profesional;
e) excluderea din magistratură.
(2) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) şi t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).”
Prin Decizia nr. 363/2022, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de D.M.D. în Dosarul nr. 1.576/108/2020 al Tribunalului Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi a constatat că dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale numai în măsura în care sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură nu are efect permanent.