Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
2.111 views
Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1024/2020
NCPC: art. 42. alin. (1), art. 248, art. 457 alin. (1), art. 488, art. 489 alin. (2); L. nr. 85/2014: art. 8 alin. (4)
Recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel, enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.
Concret, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurenta-pârâtă să se încadreze în ipoteza avută în vedere de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta trebuie să invoce una din criticile de nelegalitate prevăzute de textele prevăzute la punctele 1-8 din cadrul alin. (1) al acestui articol.
În recursul declarat, recurenta-pârâtă a criticat soluţia instanţei de apel exclusiv sub aspectul temeiniciei acesteia, arătând că, în mod nelegal a fost respinsă cererea de recuzare, deoarece, în realitate, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 42. alin. (1) din C. proc. civ.
A precizat că aspectele litigioase pe care instanţa de apel era chemată să le dezlege în prezenta cauză derivă din contractul de cesiune de creanţă cu titlu de garantie nr. 9137 din 7 aprilie 2014, iar în urma unei acţiuni în justiţie anterioare, promovate de administratorul judiciar al debitoarei A. S.R.L., ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, acest contract a fost anulat, în baza sentinţei civile nr. 7115 din data de 14 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul menţionat, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 722 din data de 13 aprilie 2017, pronunţată de completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti compus din doamnele magistrat G. şi H., aceleaşi ce compun completul chemat să se pronunţe şi asupra apelului promovat în prezenta cauză.
Recurenta-pârâtă a subliniat că a formulat, în apel, o primă cerere de recuzare a completului de judecată, respinsă prin încheierea pronunţată la data de 25 iunie 2018, împotriva căreia a formulat recurs, pentru soluţionarea căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat primul termen de judecată la data de 17 ianuarie 2019.
În considerarea acestui aspect, recurenta-pârâtă a arătat că cererea sa de amânare a judecării apelului a fost respinsă, în acest mod fiind încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil, deoarece controlul exercitat de instanţa de recurs vizează numai legalitatea deciziei recurate, a cărei soartă nu este înrâurită de o eventuală admitere a recursului formulat de recurentă împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare.
Înalta Curte reţine că argumentele invocate în dezvoltarea motivelor de recurs trebuie să se grefeze pe nelegalitatea hotărârii atacate, nu pe chestiuni de netemeinicie, întrucât, în considerarea specificului căii de atac a recursului, examinarea aspectelor de netemeinicie sunt excluse analizei instanţei.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs depus la dosar nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate care să se subsumeze dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., cu privire la judecata realizată de instanţa de apel prin încheierea pronunţată la data de 30 octombrie 2018.
În realitate, astfel cum a arătat chiar recurenta în memoriul cuprinzând motivele de recurs, criticile formulate constau, exclusiv, în aspecte legate de temeinicia încheierii de respingere a cererii de recuzare şi, în plus, vizează maniera de soluţionare a fondului litigiului în apel, prin pronunţarea deciziei în această fază a judecăţii, fără a se aştepta soluţionarea recursului declarat de recurentă împotriva încheierii din 25 iunie 2018 (prin care a fost respinsă prima cerere de recuzare formulată în apel).
Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut că dezlegarea raportului litigios de către instanţa de apel nu se putea face decât după soluţionarea definitivă a cererii de recuzare, prin judecarea recursului formulat de recurentă împotriva încheierii de respingere a acestei cereri.
Susţinerile cuprinse în dezvoltarea motivelor de recurs, anterior sintetizate, nu pot fi considerate critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece vizează strict aspecte de netemeinicie şi, astfel, excedează controlului instanţei de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte consideră că exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susţinerilor recurentei-pârâte neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat împotriva încheierii din 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierilor din 18 iulie 2018, din 25 octombrie 2018 şi a deciziei nr. 2180 din 1 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti:
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata A. S.R.L. prin administrator judiciar CONSORŢIUL B. SPRL FILIALA BUCURESTI ŞI C. SPRL, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Recursul analizat vizează decizia nr. 2180 din 1 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă:
A admis excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de apelanta – pârâtă D. S.A., în contradictoriu cu intimatele-debitoare A. S.R.L, A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR consorţiul format din B. SPRL FILIALA BUCURESTI şi C. SPRL, A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL I., cu intimata-pârâtă E. S.A., şi intimata-intervenientă F. S.A. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 16 martie 2018, respectiv 13 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2017, prin care au fost respinse excepţiile invocate.
A respins apelul declarat împotriva acestor încheieri ca inadmisibil.
A respins apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva încheierii din data de 13 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2017, cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată a F. S.A., ca nefondat.
Totodată, calea de atac a fost declarată şi împotriva încheierilor din 18 iulie 2018 şi din 25 octombrie 2018 pronunţate în apel de aceeaşi instanţă, hotărâri cu caracter interlocutoriu.
Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”, iar potrivit ultimei teze a alin. (2) al textului menţionat, în forma în vigoare la data introducerii cererii:
„Nu sunt supuse recursului (…) recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
În speţă, s-a dedus judecăţii o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, în raport cu dispoziţiile căreia s-a stabilit competenţa materială a tribunalului, în soluţionarea în primă instanţă a cauzei.
Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, hotărârile preşedintelui tribunalului sau ale judecătorului-sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, iar dispoziţiile art. 9 teza a doua din legea menţionată prevăd că hotărârile curţii de apel sunt definitive.
Prin urmare, dispoziţiile Legii nr. 85/2014 recunosc doar calea de atac a apelului ce poate fi exercitat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia reglementată de această lege.
Cum decizia atacată a fost pronunţată în apel, în considerarea argumentelor expuse mai sus rezultă că aceasta are caracter definitiv, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs, după cum nici încheierea cu caracter interlocutoriu din 25 octombrie 2018, pronunţată în cursul soluţionării apelului, nu poate fi atacată cu recurs, pentru identitate de argumente.
Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Totodată, instanţa de recurs constată că, în ceea ce priveşte încheierea din data de 18 iulie 2018 a instanţei de apel, este aplicabil principiul unicităţii căii de atac, întrucât, astfel cum rezultă din decizia nr. 1075 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 16 mai 2019, această încheiere a mai fost, anterior, atacată cu recurs de către recurenta-pârâtă, prin decizia menţionată fiind respinsă calea de atac formulată, ca inadmisibilă.
În consecinţă, întrucât recurenta-pârâtă nu este îndreptăţită să folosească decât o singură dată calea de atac a recursului, iar acest drept a fost deja exercitat în cadrul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că este inadmisibilă formularea unui al doilea recurs împotriva încheierii din data de 18 iulie 2018 a instanţei de apel.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi (9) alin. (2) din Legea nr. 85/2014, coroborate cele ale art. 483 alin. (2) teza ultimă din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva încheierilor din 18 iulie 2018 şi 25 octombrie 2018, precum şi împotriva deciziei civile nr. 2180 din 01 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Sursa informației: www.scj.ro.
