Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
202 views
În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate şi prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. De asemenea, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac.
Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant susţine că hotărârea recurată este dată cu încălcarea legislaţiei în vigoare, însă nu indică textele de lege (normele de drept material sau normele de procedură) nesocotite de instanţa de apel, lipsind astfel caracterul concret al unor critici care ar fi putut atrage o analiza din perspectiva vreunuia dintre motivele de casare reglementate de lege.
De asemenea, susţine că motivele de respingere a apelului nu au niciun temei juridic, că instanţa de apel nu a ţinut seama de explicaţiile sale juridice pe care le-a expus în şedinţa de judecată, precum şi că a preluat motivarea instanţei de fond cu privire la faptul că nu mai există o creanţă, nici a societăţii radiate, nici a reclamantului, cu privire la exemplarele pretins nerestituite, iar asociatul unic nu poate chema în judecată un cocontractant al persoanei juridice dispărute de la care nu a preluat nici un fel de activ, fără a proceda la rectificarea acestei motivări, în sensul de a preciza că era obligatoriu ca la radiere o societate să nu mai deţină active şi pasive sau vreo creanţă. A mai susţinut că instanţa de apel a stabilit abuziv şi ilegal că nu are niciun drept asupra exemplarelor nerestituite, că nici aceste exemplare şi nici creanţa nu există, că motivul de respingere a apelului este acela că dreptul de autor aparţine societăţii radiate, iar nu reclamantului, persoană fizică, întrucât acest drept nu s-ar fi transferat prin preluare, iar pentru constatarea dreptului de autor în persoana sa ar trebui formulată o acţiune distinctă.
Înalta Curte apreciază că o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste aserţiuni ale recurentului-reclamant, prezentate drept motive de recurs, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, ci simple nemulţumiri faţă de raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel expus în considerentele hotărârii recurate, fără a-l combate în vreun fel prin expunerea unui raţionament juridic contrar.
Aşadar, susţinerile expuse în memoriul de recurs nu constituie o motivare a căii de atac exercitate, conformă exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă. Numai aşa instanţa de recurs poate să facă o verificare de ansamblu a hotărârii atacate, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.
Referitor la alegaţia recurentului-reclamant privind faptul că instanţa de apel a ignorat înscrisurile doveditoare existente la dosar, precum şi că, deşi face referire la hotărârile asociatului unic din 30.09.2019 şi 07.10.2019, cu toate acestea nu le recunoaşte, Înalta Curte apreciază că nici această critică nu se poate circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., modalitatea de administrare a probatoriului reprezentând o chestiune de fapt, analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. O astfel de critică nu poate fi dedusă judecăţii în calea de atac extraordinară a recursului, fiind o critică de netemeinicie a hotărârii recurate.
Faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, însă recurentul-reclamant nu s-a conformat acestor imperative, criticile formulate nefiind susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât acestea nu vizează nelegalitatea deciziei atacate şi nu conţin nicio referire la argumentele de drept care au fundamentat soluţia instanţei de apel. Prin urmare, acest aspect este de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Mai mult, cererea de recurs este redactată neprocedural, impropriu căii extraordinare de atac promovate, într-o înşiruire de argumente, care nu vin să susţină în mod punctual nelegalitatea hotărârii atacate, redactarea recursului fiind una defectuoasă, nestructurată şi presărată cu invective şi exprimări de genul:
„motivele de respingere a apelului sunt invenţii anti-juridice (…) aruncate la o disperare acerbă de a nu recunoaşte adevărul”, „instanţa de apel preia ilegal aberaţia Tribunalului”, „instanţa de apel nu corectează aberaţia Tribunalului (…) şi aruncă marea inepţie (…)”, „din motive dubioase şi suspecte”, „culmea motivelor aberante şi anti-juridice de respingere a apelului (…)”, „instanţa de apel incită abuziv şi ilegal la nerespectarea unor dispoziţii legale”.
Or, pentru o bună administrare a justiţiei, atât pentru parte, cât şi pentru instanţă, este esenţială cultivarea unui stil judiciar sobru, fără excese de limbaj. A califica argumentele instanţei de apel, astfel cum a procedat recurentul-reclamant, drept „invenţii anti-juridice”, „marea inepţie”, „aberaţie juridică”, „motive aberante”, înseamnă a manifesta lipsă de respect faţă de judecătorul care, potrivit liberei sale convingeri, poate adera pertinent argumentat la opinia calificată de parte drept „aberaţie”, „inepţie” etc. Respectul datorat în mod firesc justiţiei trebuie să se reflecte şi în formulele folosite, care nu trebuie să fie vexatoare.
Este necesar ca motivele de recurs să fie dezvoltate într-o manieră suficient de precisă pentru a permite înţelegerea şi verificarea acestora, precum şi aplicarea lor corectă în speţă. Însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a-şi îndeplini misiunea, instanţele judecătoreşti trebuie să beneficieze de concursul părţilor, care sunt ţinute ca, în măsura posibilului, să-şi expună pretenţiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate şi structurate într-o manieră rezonabilă. (decizia nr. 40490/08 pronunţată în cauza Jahnke et Lenoble c. Franţei).
În consecinţă, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1553A din data de 22 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..
Sursa informației: www.scj.ro.
