Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal (urmare declinării cauzei prin sentinţa nr. 203 din 6 mai 2019 a Tribunalului Botoşani – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), astfel cum o atare cerere a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale să modifice metodologia şi centralizatorul care conţin dispoziţii discriminatorii pentru absolvenţii Facultăţilor de Ştiinţe Juridice, în raport cu cei ai Facultăţilor de Istorie, Economie, Filozofie, Sociologie, Psihologie şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, în sensul acordării postului didactic de care a fost privat la şedinţa de soluţionare a restrângerilor de activitate, organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în data de 25.03.2016 şi anume Catedra de Istorie-Cultură Civică, vacantă la antereferita dată, la Şcoala Gimnazială „B.” Dorohoi.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 4757 din 19 octombrie 2022)