Inexistența dovezii săvârşirii de către pârâtă a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu. Respingerea recursului ca fiind nefondat

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta UCMR-ADA-Asociaţia pentru drepturi de autor a compozitorilor, împotriva deciziei nr. 993A din 2 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă avocat A. care depune împuternicire avocaţială pentru recurenta-reclamantă UCMR-ADA-Asociaţia pentru drepturi de autor a compozitorilor şi avocat B. pentru intimata-pârâtă C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent face referatul cauzei, învederând că recursul a fost admis în principiu prin încheierea din 19 octombrie 2021, fiind fixat termen de judecată pentru soluţionare pe fond a acestuia în şedinţa publică de astăzi, cu citarea părţilor.

Reţinând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Înalta Curte constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În susţinerea motivelor de recurs, avocat A. apreciază că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 13 lit. f), a) art. 130 alin. (1) lit. a) şi a) art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. În acest sens, consideră că instanţa de apel a pus semnul echivalenţei între remuneraţii şi despăgubirile prevăzute de art. 139, în condiţiile în care acestea au izvor şi natură distinctă, iar faptul că acestea se stabilesc ca fiind triplul sumelor datorate nu înseamnă că sunt tot una cu remuneraţiile.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 105 din 25 ianuarie 2022)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Apel. Schimbarea de către instanţa de apel a obiectului cererii de chemare în judecată. Consecinţe din perspectiva dispoziţiilor art. 481 NCPC

În cazul în care apelul declarat de pârâta-apelantă nu cuprinde critici referitoare la greșita calificare a primului capăt al cererii de chemare în judecată, nefiind atacată nici soluţia de respingere a acestuia, calificarea realizată din oficiu de către instanţa de apel, cu nerespectarea principiului disponibilităţii, reprezintă o schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată. În aceste condiţii, conduita instanței de apel, de recalificare din oficiu a cererii de chemare în judecată în calea de atac a pârâtului şi în absenţa unei cereri în acest sens a reclamantului, constituie atât o încălcare a limitelor efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță, prevăzute de art. 478 alin. (3) C. proc. civ., cât şi a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, instituite de art. 477 alin. (2) din acelaşi cod.
În această modalitate, instanța de apel a înrăutățit situația pârâtei în propria cale de atac, contrar dispozițiilor de principiu din art. 481 C. proc. civ., având în vedere faptul că noua calificare a permis și analiza pe fond a capătului de cerere, finalizată cu admiterea acestuia.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 495 din 476 din 20 februarie 2020)