JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contestaţie în anulare. Cerere de recuzare împotriva judecătorului care a soluționat revizuirea. Neincidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 NCPC

Judecătorul care s-a pronunțat asupra unei revizuiri nu este incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., a se pronunța într-o contestație în anulare, în condițiile în care, raportat la textele de lege care le reglementează, motivele pentru care cele două căi de atac extraordinare de retractare pot fi declarate diferă, astfel că o hotărâre nu poate fi atacată, invocând același motiv, atât cu revizuire, cât și cu contestație în anulare. Astfel, prin faptul că a soluţionat cererea de revizuire, judecătorul recuzat nu a devenit incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., să judece contestaţia în anulare, căci nu există identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. şi cel de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ.

(I.C.C.J., secția a II-a civilă, decizia nr. 2040 din 21 octombrie 2020)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de recuzare întemeiată pe dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă. Condiţii de admisibilitate în raport cu prevederile art. 200 din acelaşi cod

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, iar potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din acelaşi cod, judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece ori atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
Procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza probelor, fiind o etapă obligatorie care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, astfel încât nu se poate susţine că judecătorul care a realizat procedura regularizării cererii de chemare în judecată în primă instanţă devine incompatibil în soluţionarea căii de atac, realizarea acestei proceduri neechivalând cu o antepronunţare.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1621 din 6 octombrie 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Incompatibilitate. Condiţii pentru incidenţa dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 NCPC

Motivul de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează ipoteza în care judecătorul şi-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare. Ca atare, nu se poate reţine incidenţa art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. atunci când judecătorul a soluţionat anterior o cauză similară, în care s-a pus în discuţie aceeaşi problemă de drept, acest motiv de incompatibilitate nesubzistând nici chiar în ipoteza unor cauze aproape identice.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1506 din 27 septembrie 2016)