Instanța desemnată, prin prorogare judecătorească ca urmare a admiterii cererii de strămutare, ca instanţă competentă să soluționeze acțiunea formulată de reclamantul grefier, nu mai putea să ia în dezbatere necompetenţa teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., întrucât excepţia nu mai avea obiect faţă de soluţia pronunțată în condiţiile art.140 -141 C.proc.civ.
Reclamantul avea, la momentul introducerii acțiunii, opţiunea conferită de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C.proc.civ., ce prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, însă, cum nu a uzat de mecanismul conceput prin art. 127 C.proc.civ., ci a formulat o cerere de strămutare a cauzei în condiţiile art. 140 C.proc.civ. și dată fiind prioritatea soluţiei pronunţate prin hotărârea de admitere a cererii de strămutare, competenţa de soluţionare a litigiului revine instanței astfel stabilite.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 495 din 16 februarie 2018)