Determinarea instanței competente în cererea de divorț. Conflict negativ generat de interpretarea divergențială a criteriului locuinței comune

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg Jiu, la data de 03.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 08.11.2018, înregistrată în Registrul stării civile a Municipiului Bucureşti, sub nr. x, din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de C., stabilirea domiciliului minorului B. la bunica maternă C., şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minor, în raport de veniturile realizat, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la majoratul minorului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 373 lit. b), 383, 402 C. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1857 din 17 septembrie 2024)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de încuviințare a executării silite. Debitor cu sediu necunoscut. Competență teritorială

Prin sintagma „cazurile în care legea dispune altfel” din cuprinsul art. 651 alin. (1) Cod procedură civilă, legiuitorul a lăsat posibilitatea aplicării şi altor dispoziţii legale prin care să se stabilească instanţa de executare competentă în cazul în care nu se poate identifica sediul/domiciliul debitorului. În atare situaţie, când debitorul nu are sediul sau domiciliul cunoscut, devin aplicabile, prin analogie, dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 108 Cod procedură civilă, sediul procesual ales neputând fi avut în vedere pentru determinarea competenţei teritoriale de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite și, cum în cadrul executării silite creditorul are calitatea de reclamant, competenţa instanţei de executare se stabileşte în raport de domiciliul creditorului.

(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 2009 din 7 octombrie 2021)