Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
180 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 866/2020
L. nr. 302/2004: art. 58, art. 87, art. 97, art. 99, art. 104, art. 106, art. 109, art. 114, art. 117 alin. (4); NCP: art. 41, art. 77 lit. a), art. 193 alin. (1), art. 228 alin. (1), art. 257 alin. (1) şi (4); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, reglementând situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) şi facultative (alin. (2) de refuz, reţinând (în alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Aşadar, din interpretarea acestor texte de lege rezultă că reţinerea incidenţei motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu este obligatorie pentru instanţă, ci facultativă.
Verificând actele dosarului, în raport, cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, din analiza conţinutului mandatului european de arestare nr. 3664/08.3P8LSB (nr. x) întocmit la data de 12 octombrie 2020 de judecătorul din cadrul Circumscripţiei Lisabona, Instanţa Penală Centrală din Lisabona, că acesta a fost emis în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnată numita A. prin sentinţa pronunţată la 29.07.2016 în dosarul nr. x/08.3P8LSB de către Circumscripţia Lisabona, rămasă definitivă la 02.07.2020, pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt simplu, prevăzută de art. 203 alin. (1) din C. pen. portughez şi opunere a rezistenţei şi constrângerea exercitată asupra reprezentantului autorităţii, prevăzută de art. 347 din C. pen. portughez, fapte comise în data de 17.07.2008, constând în aceea că a abordat un cuplu şi a sustras de la aceştia bunuri de valoare şi, respectiv, l-a muşcat de mâna stângă pe un agent al Poliţiei de securitate publică.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.
De asemenea, în cauză este îndeplinită şi cerinţa prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI din 13.07.2002, ca durata pedepsei pentru a cărei executare a fost emis mandatul european de arestare să fie de minim 4 luni.
Totodată, se observă că faptele reţinute de autoritatea judiciară emitentă sunt incriminate şi de legea penală română în art. 228 alin. (1) din C. pen. român (furtul) şi, respectiv, art. 257 alin. (1) şi (4) din C. pen. român, cu aplicarea art. 193 alin. (1) din C. pen. român (ultrajul), fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de maxim 3 ani, situaţie în care este întrunită şi condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte are în vedere, de asemenea, faptul că, fiind audiată, la termenul din 16 decembrie 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialităţii şi necontestându-şi identitatea.
Deopotrivă, se observă că, în speţă, nu este incident nici vreunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeaşi acuzaţie în România sau în alt stat, iar executarea pedepsei care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române.
În ceea ce priveşte lipsa consimţământului la predare, Înalta Curte subliniază că, aşa cum s-a arătat anterior, acesta nu constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării, care să atragă automat respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, ci revine instanţei de judecată să aprecieze, de la caz la caz, dacă se impune reţinerea incidenţei motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004. Or, procedând la analizarea acestei împrejurări, judecătorul fondului a apreciat că situaţia familială a persoanei solicitate şi lipsa consimţământului acesteia la predare nu reprezintă motive de refuz al executării mandatului european de arestare din prezenta cauză.
Sub acelaşi aspect, Înalta Curte reţine, în plus, că predarea nu va avea consecinţe grave asupra persoanei solicitate şi familiei sale dincolo de cele inerente privării sale de libertate în vederea executării pedepsei, iar privarea de libertate ar avea loc şi dacă executarea pedepsei ar avea loc în România. De altfel, autorităţile judiciare din Portugalia, fiind cele care au dispus pedeapsa, vor fi mult mai în măsură să o aplice în litera şi spiritul celor dispuse prin hotărârea de condamnare, fără a prejudicia interesele persoanei solicitate.
În plus, se constată că, în cauză, nu este incident nici motivul facultativ de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că, potrivit menţiunilor din mandatul european de arestare, deşi nu a fost citată personal, persoana solicitată a primit efectiv prin alte mijloace o informare oficială cu privire la data şi locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia în aşa mod încât s-a stabilit fără niciun echivoc faptul că aceasta a avut cunoştinţă despre procesul stabilit şi a fost informată cu privire la faptul că o decizie poate fi pronunţată în cazul în care nu se prezintă la proces.
Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare nr. 3664/08.3P8LSB (nr. x) întocmit la data de 12 octombrie 2020 de judecătorul din cadrul Circumscripţiei Lisabona, Instanţa Penală Centrală din Lisabona, cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea executării unei pedepse, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.
Deopotrivă, se constată că instanţa de fond a aplicat judicios şi dispoziţiile art. 114 şi art. 58 din Legea nr. 302/2004, privind amânarea predării, sens în care a reţinut că persoana solicitată A. se află în executarea unei pedepse rezultante de 9 ani şi 3 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2269 din data de 06.12.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă la 13 ianuarie 2020 (pentru care s-a emis M.E.P.I. nr. 2571/2019 din 13 ianuarie 2020), iar faţă de aceasta se efectuează cercetări în cauza penală nr. 1560/P/2018 aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău (pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din C. pen.).
Pentru motivele de mai sus, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 129 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarea persoană solicitată se află în culpă procesuală şi va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.
